Serviciul Fiscal de Stat va monitoriza florarii și HoReCa de Ziua Femeii

07 Mart. 2023, 10:01
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
07 Mart. 2023, 10:01 // Actual //  MD Bani

În contextul sărbătorii Ziua internațională a femeii, Serviciul Fiscal de Stat (SFS) va desfășura acțiuni de monitorizare a contribuabililor care activează în domeniul comerțului cu flori (7-8 martie 2023) și Horeca (8 martie 2023). Potrivit SFS, nu vor fi aplicate sancțiuni.

Scopul monitorizărilor este de a preveni tranzacțiile fără bon de casă.

În acest context, SFS recomandă tuturor contribuabililor să se conformeze prevederilor legale, iar cumpărătorilor – să solicite bonul de casă la procurarea florilor, astfel contribuind la majorarea nivelului de conformare.

De asemenea, Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă la cooperare agenții economici și contribuabilii pe parcursul desfășurării acțiunilor anunțate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Sept. 2026, 17:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
23 Sept. 2026, 17:13 // Actual //  Grîu Tatiana

Operatorii de transport rutier din Republica Moldova care vor să efectueze curse internaționale de mărfuri în 2027 pot începe să depună cererile pentru obținerea autorizațiilor multilaterale CEMT. Agenția Națională Transport Auto (ANTA) anunță că procesul de repartizare a autorizațiilor pentru anul viitor a fost lansat.

Agenția le atrage atenția operatorilor de transport că toate cerințele trebuie respectate întocmai. O cerere care nu îndeplinește condițiile stabilite nu va fi validată și nu va putea participa la repartizarea autorizațiilor CEMT pentru 2027.

Autorizația CEMT este, în esență, documentul care le permite transportatorilor să facă transport internațional de mărfuri în statele participante la sistem. Cu ajutorul acesteia, o companie de transport poate efectua curse peste hotare în condițiile stabilite de regulile CEMT.

CEMT vine de la Conferința Europeană a Miniștrilor de Transport, iar sistemul este gestionat în prezent prin Forul Internațional de Transport (ITF). Pentru transportatori, aceste autorizații sunt importante deoarece facilitează accesul la transporturile internaționale și reduc necesitatea obținerii unor autorizații separate pentru fiecare cursă, acolo unde regulile CEMT permit acest lucru.

Un alt element important este că, din 1 ianuarie 2026, autorizațiile CEMT au intrat în era digitală. Documentele pe hârtie sunt înlocuite treptat de Sistemul Digital CEMT, accesibil prin platforme web și mobile.

În Republica Moldova, procesul este gestionat electronic prin sistemul informațional „e-Autorizație transport”, administrat de ANTA.