Șor rămâne fără avioane! Una dintre nave a aterizat în parcul companiei de leasing

07 Apr. 2023, 13:56
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Apr. 2023, 13:56 // Actual //  bani.md

O companie de leasing i-a luat avionul companiei Air Moldova. Este vorba de un AIRBUS A319 cu numărul de înregistrare ER-AXM.

În prezent nava este înregistrată cu un alt număr LY-BMF.

A319, ER-AXM, se cunoaște că staționează de pe 19 decembrie 2022 la Montpellier, Franța. Motivul pentru care se află acolo nu este cunoscut.

În luna martie, Air Moldova și-a anulat cursele aeriene pe bandă rulantă.

BANI.MD a scris anterior citând surse din interiorul companiei că Air Moldova ar avea datorii de peste 2 miliarde de lei față de furnizori și ele continuă s crească. Doar față de Euro Control – organizația responsabilă de securitatea zborurilor, Air Moldova ar avea datorii de 2 milioane de euro. Abia acum au fost remunerați angajații pentru luna noiembrie.

 

„Air Moldova și-a anulat toate cursele spre Marea Britanie și Germania, în condițiile în care orice navă a companie ar risca să fie sechestrată din cauza datoriilor față de Euro Control. Cele două state au și un acord în acest sens”, spun sursele

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Compania ar întâmpină dificultăți la închirierea avioanelor din cauza sancțiunilor. Deși au parteneri în România, aceștia au refuzat să le ofere avioane.

Air Moldova a fost privatizată în toamna anului 2018 cu 50 de milioane de lei, de Civil Aviation Group, o companie fondată de doi moldoveni și compania românească Blue Air. Ultima se va retrage, însă, la nici-un an de la privatizare în condiții suspecte, cota de 49% fiind preluată de Dzintars Pomers din Letonia.

Valoarea tranzacției depășea 1,2 miliarde de lei (circa 61,5 milioane euro), dintre care 50 milioane de lei au fost transferate la bugetul de stat, restul sumei reprezintau datoriile companiei Air Moldova, pe care investitorul s-a obligat să le achite în decurs de trei ani.

În prezent, AirMoldova ar fi controlată de fugarul Ilan Șor prin companii interpuse.

 

 

10 Sept. 2026, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Sept. 2026, 17:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) a sancționat compania de creditare nebancară O.C.N. „Flex Financial” S.R.L. cu o amendă de 1 442 912 lei, după ce în cadrul controalelor au fost depistate mai multe încălcări ale legislației.

Decizia a fost adoptată de Comitetul executiv al BNM la 26 august, iar amenda reprezintă 4,47% din veniturile operaționale ale companiei înregistrate în anul 2025.

Potrivit BNM, încălcările constatate vizează cerințele privind creditarea responsabilă, raportarea informațiilor către birourile istoriilor de credit, respectarea actelor normative interne, asigurarea transparenței activității, cerințele de raportare și regulile privind clasificarea creditelor.

Înființată în Moldova în octombrie 2022, Flex Financial a intrat efectiv pe piață în aprilie 2023, când și-a deschis primele puncte de lucru la Chișinău și Bălți. Compania este parte a unui grup financiar internațional axat pe creditele de consum, cu operațiuni în șase state europene: România, Bulgaria, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Spania și Moldova. Pe piața românească, grupul este cunoscut prin brandul FlexCredit, aceeași marcă fiind utilizată și în Moldova.