Mircea Geoană, optimist că Moldova ”va evada din capcana istoriei”. Cum estimează că se va sfârși războiul din Ucraina

23 Iun. 2023, 05:45
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Iun. 2023, 05:45 // Actual //  bani.md

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat joi seară, la Oradea, că Ucraina va izbândi în război şi că va face parte din familia democraţiilor occidentale.

”Suntem convinşi că Ucraina va izbândi în acest efort de a-şi apăra independenţa şi suveranitatea. Există o încleştare extrem de violentă în continuare. Contraofensiva care a început va fi una probabil de durată, nu va fi uşor, pentru că Federaţia Rusă şi-a construit sisteme defensive destul de robuste, dar cu sprijinul nostru şi cu voinţa ucrainenilor de a-şi apăra independenţa şi libertatea sunt convins că Ucraina va izbândi. Suntem absolut convinşi că Ucraina va izbândi în acest război şi că va face parte din familia democraţiilor occidentale,” a declarat, într-o scurtă întâlnire cu presa, Mircea Geoană.
Secretarul general adjunct al NATO a subliniat că România şi ceilalţi 30 de aliaţi din NATO sunt extrem de uniţi în a ajuta Ucraina, ”o chestiune moralmente corectă, strategic necesară şi politic indispensabilă”.

”Ieri, la Londra, a avut loc o mare conferinţă pentru reconstrucţia Ucrainei. (…) Ar fi foarte bine să vorbim cu companiile noastre, cu porturile noastre – România este al cincilea producător de nave din Europa – să încercăm să găsim relaţii şi pe plan de investiţii, de reconstrucţie. Şi mai este un lucru important pentru noi: dacă Ucraina reuşeşte – şi va reuşi – şi Republica Moldova are o şansă mai bună să evadeze din acea capcană a geografiei şi istoriei de până acum,” a afirmat Mircea Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO a susţinut joi, la Muzeul Ţării Crişurilor (MTC) din Oradea, o conferinţă de nivel internaţional intitulată ”Viziune, inovare, transformare”, eveniment moderat de managerul MTC, prof. univ. dr. Gabriel Moisa, în seria de manifestări cultural-ştiinţifice ale instituţiei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

25 Oct. 2026, 10:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Oct. 2026, 10:46 // Actual //  Ursu Victor

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a lansat un nou atac verbal la adresa imigranților, în timpul unui miting electoral desfășurat sâmbătă, 24 octombrie, în statul Georgia. Liderul de la Casa Albă a calificat Libia, Yemenul, Haiti și Somalia drept țări „jalnice” și s-a întrebat de ce Statele Unite primesc imigranți din aceste state, în loc să încurajeze venirea cetățenilor din Norvegia, Suedia sau Danemarca.

Declarațiile au fost făcute în localitatea Perry, în cadrul unui eveniment organizat pentru susținerea candidaților republicani înaintea alegerilor pentru Congresul american din 3 noiembrie, relatează presa internațională.

„De ce trebuie să primim mereu oameni din țări jalnice? De ce nu putem primi oameni din Norvegia, Suedia sau Danemarca?”, a declarat Trump în fața susținătorilor săi, reluând o formulare controversată utilizată și în timpul primului său mandat prezidențial.

Președintele american a lansat atacuri deosebit de dure la adresa comunității somaleze din Statele Unite, pe care a acuzat-o, fără să prezinte dovezi, de fraude și de refuzul de a munci.

„98% dintre oamenii pe care îi avem aici din Somalia nu lucrează. Nici nu au nevoie să lucreze, pentru că fură foarte mult. Toți au câte un Mercedes-Benz”, a afirmat Trump.

Liderul american a continuat cu afirmații denigratoare despre inteligența imigranților somalezi, susținând că aceștia ar avea un coeficient de inteligență scăzut, dar că ar trăi mai bine decât cetățenii americani care muncesc. Declarațiile reprezintă acuzații și generalizări ale președintelui, nu constatări susținute de date statistice prezentate la miting.

Trump l-a criticat și pe senatorul democrat Jon Ossoff, pe care l-a acuzat că susține politici favorabile imigrației din state considerate de administrația sa drept riscante. Discursul a avut loc în contextul campaniei electorale pentru alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial, în care republicanii încearcă să își consolideze pozițiile în Congres.

Imigrația reprezintă una dintre temele centrale ale politicii administrației Trump. De la revenirea la Casa Albă, președintele a promovat măsuri restrictive privind intrarea și șederea cetățenilor străini, inclusiv intensificarea deportărilor, înăsprirea controalelor la frontieră și limitarea unor programe de protecție temporară.

Printre statele vizate de schimbările politicii migratorii se numără Venezuela, Haiti și Somalia. Administrația a luat măsuri pentru încetarea unor forme de protecție temporară și a impus noi restricții privind vizele și admiterea cetățenilor străini. Unele dintre aceste decizii au fost contestate în instanțele americane.