În raionul Rîșcani, la granița de nord a Republicii Moldova cu România, se află o inedită alternativă la litoralul bulgăresc sau cel din România, mai ales pentru familiile care nu-și permit un sejur la mare. Este vorba despre uriașul lac de acumulare de la Stânca-Costești, considerat de moldoveni „Marea Nordului”.
Căldurile estivale și dorința de distracție îi fac pe mulți moldoveni să-și facă bagajul și să plece la mare, însă stațiunile de pe malul Mării Negre din țara vecină sau Bulgaria care nu sunt însă accesibile tuturor, nici financiar, nici ca distanță. De exemplu, pentru moldovenii din nordul extrem al țării, litoralul se află la depărtare de peste 700 de kilometri. Costurile cu combustibilul sunt foarte ridicate, la care se adaugă și oboseala de pe drum.
Moldovenii au însă o alternativă ieftină și mult mai apropiată, chiar pe malurile Prutului, la granița cu România. Este vorba despre „Marea Nordului“, așa cum a fost poreclit lacul de acumulare de la Stânca Costești. Parte a unei rezervații naturale cu importanță europeană, mai ales prin speciile de păsări prezente, zona lacului de la Stânca este un colț de paradis, cu plaje naturale, valuri și chiar zone cu intrare lină în apă.
Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!
Lacul de la Stânca-Costești, cel supranumit „Marea Nordului”, se află la o distanță de 40 de kilometri de orașul Rîșcani. Aici se ajunge pe drumul republica care leagă Rîșcani de Costești. Accesul la plaje se face tot din localitatea cu același nume – Costești.
Lacul se întinde pe 2.100 de hectare, fiind o mare în miniatură. A fost creația regimului comunist. În anii ’70, Prutul făcea ravagii, an de an. Inundațiile se întindeau de la Botoșani și până la Galați, fiind distruse mii de hectare de culturi.
Autoritățile comuniste au luat decizia de a construi un baraj, pe Prut, în județul Botoșani, între localitățile Stânca (România) și Costești (Basarabia). Odată cu ridicarea barajului a fost amenajat și acest uriaș lac de acumulare. Este una dintre mega-construcțiile epocii comuniste, utilizată, la aceea vreme, atât pentru a stăvili viiturile de pe Prut, dar și pentru a produce energie electrică cu forța apei.