BNM susține dezvoltarea pieței valorilor mobiliare de stat din Moldova și atragerea investitorilor internaționali

03 Iul. 2023, 16:03
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
03 Iul. 2023, 16:03 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Dezvoltarea pieței valorilor mobiliare de stat a fost subiectul unei întrevederi care a avut loc recent la Banca Națională a Moldovei, desfășurată cu participarea reprezentanților Ministerului Finanțelor și Proiectului de asistență tehnică „Project Preparation Facility” al Uniunii Europene.

Părțile prezente la întrevedere au discutat despre extinderea pieței interne, atragerea investitorilor internaționali și crearea condițiilor pentru accesul valorilor mobiliare de stat (VMS) pe piețe din străinătate.

În cadrul ședinței, expertul în asistență tehnică al UE, Constantinos Kyriakopoulos, a făcut o scurtă prezentare privind modul în care arhitectura pieței valorilor mobiliare de stat din Moldova poate fi îmbunătățită pentru a facilita accesul investitorilor internaționali și interni. Au fost examinate diferite opțiuni și mecanisme de plasare a VMS, inclusiv efectuarea emisiunilor denominate în monedă națională și cele denominate în valută străină. S-a remarcat, că în condițiile actuale, când piața internă înregistrează un nivel înalt de lichiditate și ofertă de valută, emisiunile de VMS în valută străină ar putea pune o presiune suplimentară asupra stabilității financiare. Respectiv a fost discutată și opțiunea  emiterii obligațiunilor în lei moldovenești pe piețele internaționale.

Un alt subiect al discuțiilor a ținut de posibilitatea instituirii conexiunilor între Depozitarul Central Unic și depozitari centrali internaționali, precum Euroclear și Clearstream, dar și a conexiunilor bilaterale cu depozitari naționali din alte state. Atât Euroclear, cât și Clearstream permit accesul la cele mai dezvoltate piețe de capital din lume, în același timp, conexiunile cu aceste instituții depind în mare parte de volumul și atractivitatea instrumentelor financiare moldovenești.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

De asemenea, a fost analizată arhitectura pieței primare și secundare a VMS, inclusiv rolul dealerilor primari, platformelor de tranzacționare a VMS și Depozitarului Central Unic. S-a menționat, că începând cu 2023, VMS cu termen de circulație mai mare de un an pot fi admise spre tranzacționare la bursa de valori, respectiv, tranzacțiile cu VMS pot fi efectuate atât prin intermediul băncilor-dealeri primari, cât și a brokerilor nebancari. În context, experții străini au propus să fie examinată posibilitatea participării brokerilor nebancari la licitațiile pe plasare a VMS, alături de dealerii primari.

Părțile au făcut un schimb de opinii în privința utilizării conturilor omnibus de către participanții Depozitarului Central Unic. Reprezentanții BNM au remarcat că sistemul informațional al DCU permite utilizarea conturilor omnibus, acestea fiind aplicate în prezent la efectuarea tranzacțiilor bursiere. Odată cu instituirea conexiunilor între DCU și alți depozitari, conturile omnibus vor fi utilizate pentru operațiuni transfrontaliere.

Prezent la întrevedere, guvernatorul BNM Octavian Armașu a salutat inițiativa Ministerului Finanțelor și a experților din cadrului proiectului UE. Domnul Armașu a menționat că este important ca emisiunile de VMS să fie în moneda națională, în caz contrar există riscul unor dezechilibre sporite pe piața valutară și pe piața monetară internă. Guvernatorul Armașu a subliniat, că pe parcursul ultimilor ani, BNM a întreprins toate măsurile necesare pentru a asigura stabilitatea pieței financiare interne și a reușit implementarea unei infrastructuri tehnice, ambii factori fiind un suport solid pentru a aduce investitori străini pe piața locală. În final, guvernatorul BNM a propus crearea unui Task Force Team, format din reprezentanții instituțiilor vizate, care va fi responsabil de coordonarea și realizarea acestui proiect ambițios.

Șeful echipei de asistență al UE, Yiannis Hadziyiannakis, a mulțumit conducerii BNM pentru deschidere și a menționat că, odată cu accesul sporit al investitorilor internaționali la piața valorilor mobiliare de stat din Republica Moldova, vor apărea oportunități de a identifica noi investitori și de a ridica atractivitatea investițională a țării.

28 Aug. 2026, 11:51
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
28 Aug. 2026, 11:51 // Actual //  Grîu Tatiana

Investițiile în active imobilizate din Republica Moldova au ajuns la 16,4 miliarde de lei în primele șase luni ale anului 2026, cu 5,2% mai mult decât în aceeași perioadă din 2025, arată datele Biroului Național de Statistică.

Cei mai mulți bani au fost investiți în mașini și utilaje – peste 5,2 miliarde de lei. Această categorie a concentrat aproape o treime din toate investițiile, însă creșterea față de anul trecut a fost mică, de doar 0,5%.

O schimbare mult mai vizibilă se observă la clădirile nerezidențiale. În acest sector au fost investiți 2,65 miliarde de lei, cu 37,5% mai mult decât în prima jumătate a anului trecut. Este cea mai mare creștere dintre principalele categorii de investiții.

Și investițiile în locuințe au crescut, dar mai lent. Pentru clădiri rezidențiale au fost alocate 2,47 miliarde de lei, cu 3,3% mai mult decât în ianuarie-iunie 2025.

Pentru construcții inginerești s-au investit aproape 1,87 miliarde de lei, în creștere cu 1,2%, iar în mijloace de transport – aproximativ 1,96 miliarde de lei, cu 1% mai mult.

În același timp, categoria „alte imobilizări corporale” a înregistrat o creștere de 16,9%, până la 1,52 miliarde de lei.

Nu toate investițiile au mers însă în sus. Cheltuielile pentru imobilizări necorporale, care includ investiții precum cele în active fără formă fizică, au scăzut cu 27,2%. În primele șase luni ale anului au fost investite aici 715,6 milioane de lei, ceea ce reprezintă doar 4,4% din total.