Situaţie critică: polonezii se plâng că vor avea prea mult grâu

08 Iul. 2023, 18:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
08 Iul. 2023, 18:41 // Actual //  bani.md

Fermierii polonezi se plâng că anul acesta vor avea prea mult grâu. Piaţa va fi suprasaturată ca urmare a producţiei interne foarte bune şi a importurilor de cereale ieftine din Ucraina, arată o analiză a Ziarului Financiar.

Recoltarea grâului de iarnă şi a altor cereale a început în Ucraina de aproape două săptămâni, iar esti­mările privind producţia totală din acest an variază de la 42,5 mi­li­oane de tone la 46 milioane de tone – dintre care 16,3 mil. tone de grâu.

Este război, o parte din teritoriile şi terenurile fertile ale fermierilor ucraineni sunt devastate sau ocupate de ruşi, astfel că producţia este mai mică decât cea de 53 de milioane de tone de anul trecut, care a încins atât de mult spiritele în rândul fermierilor şi politicienilor din ţările est-euro­pene ale UE, şi ele mari produ­cătoare de cereale.

În Ucraina, autorităţile i-au asigurat pe cetăţeni că producţia de anul acesta, deşi cu 5,7% mai mică, este totuşi de 2,5 ori mai mare decât necesarul de pe piaţa internă şi de aceea nu există pericolul apariţiei de penurii.

Pentru fermierii est-europeni, astfel de afirmaţii nu aduc veşti bune. De când Rusia a pornit războiul contra Ucrainei, regiunea a devenit principala poartă de export a cerealelor şi grâului colegilor sau concurenţilor ucraineni.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Piaţa este inundată şi marfa ucraineană este mai ieftină, se plâng est-europenii. Deşi au protestat şi li s-au promis soluţii, fiind sprijiniţi de guverne, ei continuă să se arate pesimişti.

Polonia are un surplus de cereale de 9,6 milioane tone, arată Warsaw Voice. Recolta nouă se anunţă bună, iar dacă cerealele ucrainene continuă să vină, piaţa riscă să fie suprasa­turată. Ministrul agriculturii Robert Telus a declarat în aprilie că „va plăti cu capul“ dacă nu reuşeşte să rezolve problema surplusului masiv de cereale, ceea ce ar fi însemnat să exporte ce e în plus în Polonia.

Producţia poloneză de anul trecut s-a situat la aproape 36 de milioane tone. Din Ucraina au fost importate 5 milioane tone. Polonezii au consumat 25 milioane tone, în timp ce 12,6 milioane tone au fost exportate. Surplusul venit din anii anteriori a fost de 6,5 milioane tone.

Astfel, noua recoltă prinde Polonia cu deja prea multe cereale pe piaţă. „Potopul“ ar fi fost mai mare dacă exporturile nu ar fi accelerat în mai.

Prin porturile poloneze au fost exportate cantităţi record – 880.000 de tone -, transportul cerealelor având prioritate.

O altă promisiune neîndeplinită a ministrului Telus este publicarea unei liste cu importatorii de grâu ucrainean. Autorităţile nu vor să publice nume argumentând că nu le permite legea. Zvonurile spun că dacă ar publicată, lista ar include companii de stat care nu au legături cu agricultura.

28 Mart. 2026, 15:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Mart. 2026, 15:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Aeroportul Internațional Chișinău este perceput de vizitatorii străini drept unul „compact și confortabil”, însă experiența la sosire și plecare este umbrită de o serie de probleme semnalate frecvent în postări online.

Potrivit opiniilor exprimate de turiști, infrastructura aeroportului este apreciată pentru dimensiunea redusă și orientarea ușoară, fiind considerat „unul dintre cele mai plăcute din Europa”.

Cu toate acestea, criticile vizează în special serviciile și organizarea din exteriorul și interiorul terminalului.

Una dintre cele mai deranjante situații pentru vizitatori este prezența taximetriștilor neautorizați, care iau cu asalt pasagerii imediat după ieșirea din terminal. Aceștia descriu fenomenul drept „necivilizat” și spun că ar fi necesar un sistem clar de preluare a clienților, similar celor din alte aeroporturi europene.

De asemenea, este criticată amplasarea zonelor pentru fumat chiar la intrările principale, unde pasagerii sunt nevoiți să traverseze „nori de fum” imediat după sosire sau înainte de plecare.

Situația este calificată drept „inacceptabilă” pentru standardele actuale.

Un alt punct sensibil este casa de schimb valutar situată în zona de ieșire, despre care turiștii afirmă că oferă un curs „ dezavantajos”, care induce în eroare persoanele care ajung pentru prima dată în Republica Moldova. În contrast, alte puncte de schimb cu rate mai corecte ar fi slab semnalizate.

Nemulțumiri apar și în zona plecărilor, unde vizitatorii menționează existența unui singur local de alimentație, care generează cozi mari și practică prețuri ridicate. În același timp, lipsa automatelor de cafea după controlul de securitate este considerată un inconvenient.

Probleme sunt semnalate și în ceea ce privește transportul public: stațiile ar fi slab marcate, fără orare afișate clar, iar denumirile pot crea confuzie pentru străini. Totodată, lipsa unei camere de depozitare a bagajelor este văzută la fel drept ca un minus.