Bulgaria a aprobat primul transport de blindate către Ucraina. Reacția turbată a prorușilor: ”O trădare și o rușine”

04 Aug. 2023, 20:48
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Aug. 2023, 20:48 // Actual //  bani.md

Noul guvern pro-occidental din Bulgaria a dat undă verde vineri, 4 august, deciziei parlamentului de a trimite Ucrainei 100 de vehicule blindate pentru transportul trupelor.

Acesta este primul transport de echipamente grele anunțat de Bulgaria pentru Ucraina de la începutul războiului.

Blindate BTR sunt de concepţie sovietică și au fost fabricate în anii ’60 şi ’70. În ciuda vechimii lor, autoritățile de la Sofia dau asigurări că sunt în stare tehnică bună. Pachetul de ajutor va include și echipamente suplimentare şi piese de schimb.

Decizia a fost criticată de socialiștii din partidul PSB şi partidul naţionalist pro-rus ”Renaşterea”. ”Este o trădare și o rușine”, au declarat reprezentanții celui din urmă.
Subiectul privind ajutorul militar pentru Ucraina este extrem de controversat în Bulgaria, în contextul legăturilor tradiționale pe care țara le are cu Rusia. În timp ce fostul premier pro-occidental Kiril Petkov (demis anul trecut prin moţiune de cenzură) a susţinut puternic oferirea de ajutor militar Ucrainei, preşedintele Rumen Radev s-a opus. În ciuda opoziției președintelui, fostul guvern a livrat Kievului încă din primele zile ale invaziei ruse arme şi muniţii, dar prin intermediul unor state terţe, potrivit Adevărul.

Țara este o mare producătoare de muniţii, compatibile în special cu armele de concepţie sovietică aflate în dotarea armatei ucrainene. De la începutul războiului din Ucraina, industria bulgară de armament lucrează la capacitate maximă având, în 2022, exporturi record de circa patru miliarde de euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

22 Sept. 2026, 16:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Sept. 2026, 16:40 // Actual //  Ursu Victor

Sistemul electroenergetic al Republicii Moldova se va confrunta astăzi cu un deficit comercial de energie electrică în patru intervale orare, anunță Energocom.

Potrivit companiei, deficitul apare în condițiile în care capacitatea intrazilnică alocată pe interconexiunile Ucraina–Republica Moldova și România–Republica Moldova nu a fost suficientă pentru acoperirea integrală a necesarului comercial în anumite ore.

Cele mai mari volume neacoperite sunt prognozate pentru intervalul 19:00–20:00, când deficitul va ajunge la 111 MWh.

Între orele 17:00–18:00 vor rămâne neacoperiți 4 MWh, între 18:00–19:00 – 59 MWh, iar în intervalul 20:00–21:00 – 55 MWh.

În total, pentru perioada 17:00–21:00, deficitul prognozat constituie 229 MWh.

Energocom precizează că pentru celelalte ore ale zilei a fost rezervată capacitatea necesară pentru acoperirea consumului de energie electrică.

În acest context, compania îndeamnă cetățenii să utilizeze rațional energia, în special în orele de vârf, între 18:00 și 23:00.