Economiştii trag un semnal de alarmă: Cum poate problema Chinei să se transforme într-o problemă la nivel global

Dificultăţile economice ale Chinei au dat naştere unor presiuni deflaţioniste care s-ar putea transforma într-o problemă globală şi care, potrivit economiştilor, este posibil să se accelereze în trimestrele următoare, scrie CNBC.

Deteriorarea fundamentelor economice ale Beijingului a devenit extrem de evidentă în ultimele luni, datele din luna iulie fiind în mare parte sub aşteptări, iar Biroul Naţional de Statistică a suspendat publicarea cifrelor privind şomajul în rândul tinerilor, în condiţiile în care cifrele au crescut la niveluri record.

De asemenea, datele privind creditele pentru luna iulie au arătat o scădere a cererii de împrumuturi din partea întreprinderilor şi a gospodăriilor, iar problemele au persistat în masivul sector imobiliar al ţării. Dezvoltatorul Country Garden, cândva sănătos, fiind în pragul intrării în incapacitate de plată, iar gigantul imobiliar Evergrande Group, puternic îndatorat, a solicitat protecţia împotriva falimentului în SUA la începutul acestei luni.

Indicele principal al preţurilor de consum din China a scăzut cu 0,3% în iulie, de la an la an, înregistrând deflaţie pentru prima dată în mai bine de doi ani, ceea ce reprezintă o problemă opusă celei cu care se confruntă marile economii din Occident.

Cu toate că o parte din slăbiciunea înregistrată la nivel global ar putea fi atribuită unor factori tranzitorii, cum ar fi preţurile mai mici la energie şi la carnea de porc, inflaţia de bază a fost, de asemenea, afectată de scăderea preţurilor la locuinţe şi la categoriile conexe, din cauza sectorului imobiliar aflat în dificultate.

„În pofida schimbării legăturilor dintre China şi economia mondială, pe măsură ce Beijingul încearcă să treacă la un model de creştere bazat pe consum, iar tensiunile comerciale rămân ridicate cu Occidentul, China este în continuare producătorul mondial. Prin urmare, slăbiciunea economică chineză şi scăderea preţurilor (în special a preţurilor de producţie chinezeşti) se vor răsfrânge probabil asupra pieţelor globale – o veste bună pe termen scurt pentru lupta băncilor centrale occidentale împotriva inflaţiei ridicate”, a declarat economistul şi directorul general al Pimco, Tiffany Wilding.

În timp ce economiile occidentale au ieşit din pandemia Covid-19 cu o inflaţie ridicată, pe fondul unei oferte limitate şi al unei cereri în creştere, China nu a cunoscut aceeaşi dinamică de când a pus capăt măsurilor stricte de zero Covid, deoarece puterea sa de producţie internă a contribuit la atenuarea blocajelor din aprovizionare şi preţurile mondiale ale materiilor prime s-au temperat.
Cu toate acestea, într-o notă de cercetare de săptămâna trecută, Wilding şi economistul Pimco China, Carol Liao, au remarcat că, de atunci, cererea internă a scăzut şi a lăsat China cu capacităţi nefolositoare, în timp ce reducerea gradului de îndatorare în sectorul imobiliar şi în cel al finanţării administraţiei locale au adâncit presiunile dezinflaţioniste şi au afectat investiţiile interne, ceea ce a dus la „o capacitate excedentară pe scară largă în sectorul manufacturier”
Banca centrală a Chinei a intensificat vineri măsurile pentru a stopa deprecierea rapidă a monedei sale, pe fondul rundelor de date sumbre şi a scăderii încrederii consumatorilor, însă piaţa pare să nu fi fost convinsă că Beijingul face suficient pentru a inversa tendinţele recente.

Deşi China îşi recalibrează economia pentru a deveni mai puţin dependentă de pilonii săi tradiţionali, respectiv exporturile imobiliare şi de produse manufacturate, produsele fabricate chinezeşti încă domină pieţele bunurilor de consum, în special în SUA.
În acelaşi timp, exporturile au slăbit în China în ultimele luni. Pe măsură ce riscurile de scădere a creşterii economice chinezeşti se materializează, Wilding şi Liao au sugerat că Beijingul ar putea căuta să folosească politica fiscală pentru a stimula exporturile şi a rezolva o problemă emergentă de supraofertă internă, inundând la rândul său piaţa globală cu bunuri de consum ieftine.
Dincolo de repercusiunile legate de comerţ, o presiune dezinflaţionistă comună la nivel mondial provine din preţurile materiilor prime, unde, în calitate de importator uriaş de mărfuri, cererea internă chineză rămâne un factor-cheie.

Incertitudinea privind potenţialul de redresare al Chinei a aruncat un nor negru asupra pieţelor globale în ultimele săptămâni, iar strategii Deutsche Bank Maximilian Uleer şi Carolin Raab au declarat miercuri într-o notă de cercetare că reducerile de dobândă ale băncii centrale şi promisiunea guvernului de a continua stimulentele fiscale au făcut prea puţin pentru a calma îngrijorările din Europa.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#problema #economie #china

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Economistul Dumitru Vicol susține că Republica Moldova a ajuns să plătească dobânzi exagerat de mari pentru împrumuturile contractate pe piața internă, în condițiile în care emiterea unui eurobond ar putea fi semnificativ mai ieftină. Potrivit calculelor sale, diferența ar putea aduce statului economii de aproximativ 2,3 miliarde de lei pe parcursul a șapte ani.

Vicol afirmă că problema s-a acumulat în ultimii ani, când statul a majorat cheltuielile pentru compensarea facturilor la energie, salarii, pensii și alte măsuri de sprijin. În timp ce aceste decizii au venit ca răspuns la o succesiune de crize, cheltuielile au crescut mai repede decât veniturile, iar deficitele au fost finanțate în bună parte prin împrumuturi interne pe termen scurt.

Economistul atrage atenția că numai serviciul datoriei de stat este prevăzut să coste în 2026 circa 6,5 miliarde de lei, sumă de 3,3 ori mai mare decât cheltuielile pentru apărarea națională.

În august, dobânda medie ponderată la valorile mobiliare de stat (VMS) a ajuns la 9,97%, cel mai ridicat nivel din aprilie 2023. Nivelul rămâne sub maximul de aproape 22% înregistrat în toamna anului 2022, însă Vicol consideră că adevărata problemă este persistența dobânzilor ridicate.

Potrivit acestuia, statul plătește de 18 luni consecutiv o dobândă cu peste două puncte procentuale mai mare decât rata Băncii Naționale, cea mai lungă asemenea perioadă din 2017 încoace. Prin comparație, între 2017 și pandemie, dobânda medie la VMS era de 5,94%, iar până în 2019 statul reușea să se împrumute chiar sub rata BNM.

Vicol respinge explicația potrivit căreia situația ar fi provocată exclusiv de inflație sau de politica monetară. La titlurile cu scadența de un an, Moldova plătește cu 2,65 puncte procentuale peste rata băncii centrale, față de 2,03 puncte în Bosnia, 0,25 puncte în Albania, în timp ce Macedonia de Nord se află cu 0,15 puncte sub rata de politică monetară.

Raportată la inflație, diferența în cazul Moldovei ajunge, potrivit economistului, la 3,81 puncte procentuale, în timp ce în Albania este negativă, de minus 0,65 puncte.

Alte state din regiune au renunțat practic la dependența de finanțările foarte scurte. Serbia, Kosovo și Muntenegru nu mai emit titluri cu maturități sub un an, susține Vicol. Serbia se finanțează inclusiv prin obligațiuni pe cinci ani în moneda națională și pe 15 ani în euro, iar Kosovo utilizează obligațiuni cu maturități între doi și zece ani.

„Ei au ieșit din capcana refinanțării permanente. Noi suntem încă în ea”, afirmă economistul, care vede problema drept una structurală, determinată de cheltuieli fixe ridicate, deficit în creștere și împrumuturi contractate aproape exclusiv pe termen scurt.

Una dintre soluțiile propuse este lansarea unui eurobond moldovenesc. Vicol amintește că o asemenea emisiune este discutată de aproape șapte ani, însă a fost amânată în repetate rânduri pe motiv că VMS-urile și finanțările de la instituțiile internaționale ar fi mai avantajoase.

Economistul spune că a refăcut calculele pentru o emisiune ipotetică de 500 de milioane de euro realizată în noiembrie 2019, cu o maturitate de șapte ani și o dobândă de 5,5%. Comparată cu refinanțarea aceleiași sume pe piața internă la fiecare șase luni și luând în calcul inclusiv evoluția cursului valutar, economia ar fi fost de 1,57 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 2,1 miliarde de lei în banii de astăzi.

Vicol afirmă că a repetat calculul pentru fiecare lună noiembrie începând din 2019, iar concluzia a rămas aceeași: eurobondul ar fi fost mai avantajos.

În condițiile actuale, economistul estimează riscul de țară al Republicii Moldova la aproximativ trei puncte procentuale. Cu obligațiunile germane pe șapte ani la un randament de 3,16%, un eventual eurobond moldovenesc ar putea avea o dobândă estimată la aproximativ 6,16% în euro, comparativ cu 9,97% pentru VMS-urile în lei.

Luând în calcul și o depreciere a leului similară celei din ultimii șapte ani, Vicol estimează o economie de aproximativ 2,3 miliarde de lei pe șapte ani. În luna iunie, când randamentul obligațiunilor germane era de 2,69%, costul estimat al eurobondului ar fi fost de aproximativ 5,7%.

Pe lângă costurile mai mici, o asemenea emisiune ar putea, în opinia economistului, să reducă presiunea asupra pieței interne și implicit dobânzile, să ofere băncilor moldovenești un reper pentru finanțarea de pe piețele internaționale și să contribuie la dezvoltarea pieței de capital și, ulterior, a fondurilor de pensii.

Emiterea unui eurobond figurează deja în programul Ministerului Finanțelor privind managementul datoriei de stat pe termen mediu pentru perioada 2025–2027. Vicol amintește că premierul Vasile Tofan a inclus această măsură și în programul de guvernare, iar manifestul „Europa 2028” prevede lansarea eurobondului pentru ca Republica Moldova „să nu mai fie orfanii Europei la capitolul piață de capital”.

„Avem nevoie de curaj, iar acest guvern are curaj. Să lansăm acest eurobond cât de curând, mai ales când și de la Bruxelles ne încurajează deja să o facem”, conchide Dumitru Vicol.