Penalul Șor continuă să adune bani din duty-free! Răzbunarea lui Alaiba: Au zile numărate

29 Aug. 2023, 09:49
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  bani.md
29 Aug. 2023, 09:49 // Bani și Afaceri //  bani.md

Magazinele lui Șor din Aeroport au zile numărate. Deși am anulat regimul duty-free, magazinele controlate de Șor în continuare activează în aeroport cu achitarea tuturor impozitelor și taxelor. Pentru moment. Vom elimina și această ultimă schemă de care beneficiază acest grup criminal, constată ministrul Economiei, Dumitru Alaiba.

„În loc vom identifica în mod transparent un investitor credibil, cu vastă experiență în domeniu, cu o imagine și reputație impecabilă. Pentru a aduce transparență și eficiență în gestionarea magazinelor din Aeroport. AIC va anunța curând o licitație pentru selectarea unui operator credibil în domeniul retail-ului, iar ca rezultat pasagerii să aibă parte de servicii de calitate”, spune Alaiba.

Alaoba afirmă că, una o să punem capăt tuturor schemelor corupte care au fost puse în practică de grupările corupte, inclusiv cele asociate cu Șor și altele. Iar cei care au profitat de pe urma corupției vor fi aduși în fața justiției. „Toate „business-urile” lui Șor au același sfârșit – se adeverește că mint oamenii, îi trag pe sfoară, le iau banii și dispar. Așa a făcut cu Banca de Economii, așa a făcut cu Air Moldova și multe altele. Nu o să așteptăm ca același lucru să se întâmple cu magazinele din aeroport”.

În noiembrie anul trecut, deputații au votat pentru eliminarea regimului duty-free pe teritoriul Republicii Moldova. Astfel, comercializarea mărfurilor în unitățile comerciale din zonele vamale va fi impozitată, reieșind din principiul echității fiscale pentru toți antreprenorii din Republica Moldova.

Astfel, magazinele duty-free existente vor activa până la expirarea licenței curente.

Cea mai cunsocută este DFM SRL, fondată de Dufremol SRL – companie care controla o rețea de duty-free-uri cu același nume și afiliată lui Ilan Șor, fostul primar de Orhei, condamnat în primă instanță în dosarul „Furtul miliardului”.

Al doilea operator este Le Bridge Corporation Limited, companie controlată de omul de afaceri francez Franck Arif, care mai deține în Republica Moldova și o rețea de distribuție a diferitor mărfuri. Potrivit paginii web, Le Bridge Duty Free are 8 puncte de magazine duty free.

Ilan Șor a fost condamnat de Curtea de Apel în dosarul frauda bancară.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Sept. 2026, 15:12
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
05 Sept. 2026, 15:12 // Actual //  Ursu Victor

Atacurile asupra infrastructurii portuare ucrainene readuc în prim-plan rutele terestre alternative pentru exportul cerealelor. Economistul Iurie Rija constată că fluxurile se redistribuie spre două coridoare importante  prin Republica Moldova către portul Constanța și prin Polonia către porturile de la Marea Baltică. Deși mai costisitoare și utilizate mult sub capacitatea lor teoretică, aceste trasee funcționează drept supape logistice atunci când exporturile prin Marea Neagră sunt puse sub presiune.

Potrivit analizei economistului, în perioada 17 august – 5 septembrie 2026, pe ruta feroviară Volcinețk – Bălți – Ungheni au circulat aproximativ 500 de vagoane pentru transportul cerealelor, încărcate cu grâu, orz și rapiță și având ca destinație finală portul românesc Constanța.

Ritmul a fost de aproximativ 15-20 de vagoane pe zi, iar garniturile au circulat predominant noaptea. Rija consideră că acest lucru poate indica o gestionare a traficului menită să reducă aglomerarea liniilor în timpul zilei și să eficientizeze trecerea prin punctele de frontieră.

Vagoanele utilizate sunt în mare parte de tip sovietic, modelele 11-739 și 19-752, cu o capacitate nominală de circa 70 de tone. În practică, acestea sunt încărcate cu aproximativ 68-70 de tone de cereale fiecare.

La ritmul actual, fluxul ar echivala cu aproximativ 35.000 de tone pe lună. Volumul este redus în raport cu capacitatea teoretică de 500.000-800.000 de tone lunar atribuită întregului coridor moldovenesc, însă economistul atrage atenția că datele analizate se referă doar la ruta Volcinețk – Bălți – Ungheni.

Un alt indicator urmărit de Rija este întoarcerea vagoanelor goale. La 4 septembrie, pentru luna în curs fuseseră returnate 50 de vagoane, echivalentul unui ritm de aproximativ 12-13 unități pe zi. Potrivit economistului, apropierea dintre ritmul de retur și cel al vagoanelor încărcate sugerează că traseul funcționează relativ echilibrat, fără acumulări importante de material rulant.

În paralel, Ucraina își intensifică din nou transporturile feroviare spre Polonia și porturile Gdańsk, Gdynia, Szczecin și Świnoujście. Reactivarea coridorului baltic vine, potrivit analizei, pe fondul atacurilor rusești repetate asupra infrastructurii portuare din zona Odesei.

Datele Ukrzaliznytsia citate de Rija indică o creștere a fluxului de la aproximativ 14 vagoane pe zi în urmă cu o lună la circa 50 în prezent. Aceasta ar însemna aproximativ 3.200 de tone de cereale transportate zilnic prin cele patru puncte feroviare de trecere a frontierei dintre Ucraina și Polonia.

În primele șapte luni ale anului 2026, prin această frontieră ar fi trecut aproximativ 525.000 de tone de cereale, mult sub volumele de până la 500.000 de tone lunar înregistrate în perioada 2022-2023. Potrivit calculelor prezentate de economist, ar exista astfel o rezervă teoretică de capacitate de aproximativ 425.000 de tone pe lună.

Principalul dezavantaj al rutei poloneze rămâne însă prețul. Rija estimează costurile logistice la 90-110 euro pentru o tonă, față de aproximativ 25-30 de dolari pe tonă în cazul transportului maritim direct prin porturile din regiunea Odesa. Diferența explică de ce traseul prin Polonia funcționează mai degrabă ca o rută de rezervă decât ca o alternativă permanentă la Marea Neagră.

Economistul mai arată că autoritățile ucrainene insistă că cerealele transportate prin Polonia se află în tranzit, având drept destinații finale piețe terțe precum Algeria, Indonezia sau Coreea de Sud. Precizarea este importantă în contextul tensiunilor anterioare dintre Ucraina și agricultorii polonezi privind impactul cerealelor ucrainene asupra pieței locale.

În opinia lui Iurie Rija, situația confirmă mecanismul logistic dezvoltat de Ucraina în timpul războiului: atunci când infrastructura portuară de la Marea Neagră devine vulnerabilă, o parte a fluxurilor este redirecționată către coridoarele terestre – prin Polonia către Marea Baltică și prin Republica Moldova către Dunăre și Constanța.

Astfel, chiar dacă volumele transportate pe aceste trasee sunt deocamdată mult sub capacitățile maxime și costurile sunt mai ridicate, menținerea lor operațională îi oferă Ucrainei alternative pentru exporturile agricole în cazul perturbării rutelor maritime.