Noi lansări la Apple. Când apar iPhone 15 și noile modele de smartwatch

30 Aug. 2023, 12:29
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
30 Aug. 2023, 12:29 // Actual //  bani.md

Apple a început să trimită invitații pentru un eveniment de prezentare care va avea loc în câteva zile. Compania vrea să prezinte seria iPhone 15, dar și noi modele Apple Watch. Cele patru modele de telefoane din noua serie vor putea fi precomandate la jumătatea lunii septembrie.

Apple a început să trimită invitații de presă pentru un eveniment de prezentare. Pe 12 septembrie va fi prezentată noua serie de smartphone-uri iPhone 15, alături de noi modele Apple Watch. Evenimentul va fi transmis online pe site-ul companiei și pe aplicația Apple TV.

Noua serie de telefoane Apple vine cu patru modele: iPhone 15, 15 Plus, 15 Pro și 15 Pro Max. Toate cele patru vor putea fi precomandate în SUA după trei zile de la prezentare, adică începând cu 15 septembrie. Primele livrări vor fi făcute pe 22 septembrie.

Persoanele care își doresc un iPhone 15 Pro Max au mai mult de așteptat. Potrivit unor informații apărute în spațiul public, acest model ar putea fi livrat abia din luna octombrie. Există mai multe probleme la nivel de producție.

Compania spune că noua serie va face trecerea de la conexiunea Lightning la USB-C. Apple a fost obligată să facă această tranziție de reglementările din Uniunea Europeană, India și Arabia Saudită.

iPhone 15 și iPhone 15 Plus nu vor fi cu mult diferite comparativ cu seria anterioară. Dincolo de trecerea la USB-C, cele două ar urma să ofere funcţionalitatea Dynamic Island. La seria trecută, această funcție era disponibilă doar pe modelele Pro din seria iPhone 14.

O altă noutate este legată de camera foto. iPhone 15 Pro Max ar urma să fie primul din istoria Apple care are o cameră periscop. Acest tip de lentilă va permite fotografierea cu un zoom optic de 6x. Modelele anterioare de iPhone puteau efectua doar un zoom optic de 3x. Pentru acest tip de cameră, producătorii vor crește prețul cu până la 200 de dolari, potrivit specialiștilor în domeniu.

Prețul va crește pentru toate modele din seria iPhone15. Valoarea fiecărui model va fi mai mare decât versiunea anterioară cu 50 – 100 de euro sau chiar mai mult.

În cadrul evenimentului de pe 12 septembrie, Apple va prezenta și seria 9 de Apple Watch, inclusiv un nou model Ultra, potrivit gadget.ro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 15:05
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 15:05 // Actual //  Grîu Tatiana

Circa 175 de benzinării, adică peste un sfert din totalul stațiilor de alimentare din Republica Moldova, pot continua să vândă carburanți în timp ce își înlocuiesc sistemele de măsurare ale căror certificate au fost retrase. Operatorii au la dispoziție cel mult 20 de zile calendaristice de la depunerea planului de înlocuire. Dacă nu respectă termenul, activitatea stațiilor va fi suspendată până la remedierea neregulilor, potrivit comunicatului autorităților.

Comisia Națională de Management al Crizelor a luat această decizie, după ce inspectorii au descoperit sisteme neconforme, care pot indica greșit cantitatea de carburant livrată. Certificatele acestor echipamente au fost retrase, iar utilizarea lor a fost interzisă. Potrivit autorităților, măsura de retragere a certificatelor a fost confirmată în instanță, inclusiv de Curtea de Apel, pe 7 octombrie 2026.

Comisia a permis folosirea temporară a echipamentelor aflate în exploatare la 21 octombrie, dacă acestea au un buletin de verificare metrologică valabil, emis de un laborator acreditat. În cel mult 10 zile calendaristice de la publicarea deciziei, sistemele trebuie să treacă o verificare suplimentară, care va include controlul sigiliilor și al software-ului. Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor va opri echipamentele care nu îndeplinesc aceste condiții. Decizia-nr-11.pdf

Fiecare operator trebuie să publice pe site-ul propriu lista benzinăriilor care folosesc echipamente cu certificate retrase și să transmită Inspectoratului, în cel mult cinci zile calendaristice, lista stațiilor și a sistemelor respective. În cel mult cinci zile calendaristice de la adoptarea deciziei, companiile trebuie să depună și planul de înlocuire, cu termene pentru fiecare stație.

Autoritățile spun că măsurile de constrângere îi vizează pe operatori, iar prețurile maxime la carburanți rămân plafonate potrivit mecanismului în vigoare. Companiile sunt obligate să remedieze urgent neregulile și să instaleze echipamente autorizate și verificate, astfel încât consumatorii să primească exact cantitatea de carburant pentru care plătesc.

Soluția temporară a fost adoptată pentru a evita închiderea simultană a stațiilor, care ar putea afecta aprovizionarea populației și a companiilor, dar și alimentarea ambulanțelor, a mașinilor de poliție și a altor servicii publice. Hotărârile judecătorești își păstrează efectele, iar operatorii răspund în continuare pentru neregulile constatate.