Anunțul bombă al lui Spînu! Caută noi concesionari să preia Aeroportul Chișinău

11 Oct. 2023, 11:14
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Oct. 2023, 11:14 // Actual //  bani.md

Aeroportul Chișinău ar urma să fie concesionat, potrivit anunțului ministrului Infrastructurii, Andrei Spînu, care spune că s-a întors de la Munchen, Germania și „continuăm să explorăm care sunt cele mai bune opțiuni pentru a atrage un partener strategic care să investească, să dezvolte, să modernizeze și să opereze Aeroportul Internațional Chișinău conform celor mai înalte standarde internaționale. M-am întâlnit cu reprezentanți ai Munich Airport”.

„Aeroportul din München  este unul dintre cele mai importante hub-uri din Europa și este clasat printre primele zece cele mai bune aeroporturi din lume. Compania operează aeroporturi precum Aeroportul Sofia, Bulgaria, Terminalul A de la Aeroportul Newark din Statele Unite și altele. Compania oferă, de asemenea, cele mai bune soluții pentru întregul ciclu de viață al aeroportului, inclusiv servicii de consultanță, elaboreaza masterplanuri și proiectare pentru aeroport, operațiuni aeroportuare eficiente și durabile, optimizarea veniturilor aeronautice/non-aeronautice, programe de formare personalizate și management integrat al aeroportului”, a explicat Spînu

Ministrul spune că a discutat și despre planurile de modernizare a infrastructurii aeroportului de la Chișinău: îmbunătățirea serviciilor pasagerilor, extinderea capacității terminalului și atragerea unor companii aeriene noi și mai multe rute internaționale.

Despre intenția de concesionare a Aeroportului Chișinău au anunțat în repetate rânduri mai mulți oficiali, însă nu au anunțat când s-ar putea întâmpla acest lucru și că sunt analizate mai multe opțiuni.

Aeroportul Chiținău a fost anterior concesionat către  AviaInvest care revenit înapoi în administrarea Statului în data de 23 noiembrie 2022 după decizia Curții de Apel Chișinău.

Avia Invest, controlată de Ilan Șor, a luat în concesiune Aeroportul Internațional Chișinău pentru un termen de 49 de ani, iar statul a dat în judecată compania și a cerut anularea contractului de concesionare.

Drept răspuns Avia Invest a dat Moldova în judecată la Curtea de Arbitraj de la Stockholm. Compania a acuzat autoritățile de la Chișinău că o supun presiunilor și cere despăgubiri de 855 de milioane de euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

15 Aug. 2026, 07:22
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
15 Aug. 2026, 07:22 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Costul traversării Canalului Panama a atins niveluri record, în condițiile în care seceta provocată de intensificarea fenomenului El Niño și perturbarea rutelor maritime din Orientul Mijlociu pun o presiune tot mai mare asupra uneia dintre cele mai importante artere comerciale ale lumii. Pentru obținerea cu prioritate a unui interval de tranzit, unele nave au ajuns să plătească până la 3,78 milioane de dolari, potrivit Financial Times.

Licitațiile zilnice pentru rezervarea unui interval de tranzit prin ecluzele utilizate în mod obișnuit au ajuns în august la un preț mediu de aproximativ 1,1 milioane de dolari. Suma este de peste 16 ori mai mare decât media înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut.

Presiunea asupra canalului vine din două direcții. Pe de o parte, nivelul apei continuă să scadă pe fondul fenomenului El Niño. Pe de altă parte, perturbările transportului maritim prin Orientul Mijlociu au modificat fluxurile comerciale și au crescut cererea pentru rutele care traversează Panama.

Închiderea Strâmtorii Ormuz a determinat cumpărătorii asiatici să-și majoreze achizițiile de țiței și produse petroliere de pe coasta americană a Golfului Mexic. O parte dintre aceste transporturi utilizează Canalul Panama pentru a ajunge mai rapid în Asia, ceea ce a amplificat competiția pentru intervalele disponibile.

Situația este și mai tensionată în cazul ecluzelor Neopanamax, destinate navelor de dimensiuni mai mari. În ultimele săptămâni, prețul mediu obținut la licitații pentru utilizarea acestora a urcat la aproximativ 2,5 milioane de dolari, cel mai ridicat nivel înregistrat până acum.

Începând cu 28 iulie, unele licitații individuale au ajuns la valori spectaculoase: până la 3,78 milioane de dolari pentru ecluzele Neopanamax și 2,63 milioane de dolari pentru cele Panamax.

Sumele reprezintă însă prețurile plătite la licitațiile pentru intervalele de tranzit și nu tariful standard perceput tuturor navelor. Marii operatori care folosesc frecvent Canalul Panama își rezervă, de regulă, trecerea din timp, la tarife fixe și considerabil mai mici. Până la 30% din traficul canalului poate însă concura pentru intervalele scoase zilnic la licitație.

Problema fundamentală rămâne nivelul apei. Autoritatea Canalului Panama a introdus în iulie noi restricții privind pescajul navelor, ceea ce înseamnă că acestea sunt obligate să transporte mai puțină marfă pentru a putea traversa canalul în siguranță.

Trei restricții anunțate pentru ecluzele Panamax urmează să reducă pescajul maxim admis de la nivelul obișnuit de aproximativ 15,2 metri la circa 14,5 metri până la 3 septembrie.

Reducerea capacității de încărcare majorează costurile operatorilor, iar acestea riscă să fie transferate mai departe către clienți și, în cele din urmă, să se reflecte în prețurile mărfurilor transportate.

„Problema este că nivelul apei scade constant, deși în mod normal acest lucru nu ar trebui să se întâmple în perioada mai-decembrie”, a declarat Ross Griffith, responsabil pentru stabilirea prețurilor transportului de mărfuri în Americi în cadrul Argus.

Presiunea este deja vizibilă la intrările în canal. La 3 august, 113 nave așteptau să traverseze Canalul Panama, comparativ cu numai 40 de nave la 2 ianuarie. Astfel, în aproximativ șapte luni, numărul navelor aflate în așteptare aproape s-a triplat.

Nivelul lacului artificial Gatun, principala sursă de apă pentru funcționarea canalului, se situează sub media perioadei 1965–2022 și este prognozat să scadă în continuare.

Deși nivelul apei rămâne momentan peste cel înregistrat în 2023, unul dintre cei mai secetoși ani pentru Canalul Panama, specialiștii avertizează că ritmul actual al scăderii este mai pronunțat și apare înainte de debutul sezonului secetos din decembrie.

„Am putea ajunge într-o situație chiar mai gravă decât cea din 2023”, avertizează Griffith.

Autoritatea Canalului Panama susține că sumele de peste un milion de dolari achitate recent de unele nave la licitații au fost determinate de necesități comerciale specifice. Instituția subliniază că prețurile record reprezintă „fluctuații temporare ale pieței” și nu tarife stabilite de administrația canalului.