Dezastru în Rusia! Impune marilor exportatori să vândă sumele obţinute din exporturi, pentru sprijinirea rublei

12 Oct. 2023, 11:36
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Oct. 2023, 11:36 // Actual //  bani.md

Rubla s-a apreciat joi cu peste 3%, după ce autorităţile au anunţat că se reintroduc restricţiile asupra mişcărilor de capital pentru o serie de firme exportatoare, ale căror nume nu au fost date publicităţii, transmit Reuters şi Bloomberg, citate de Agerpres.

Conform decretului semnat de preşedintele Vladimir Putin, 43 de exportatori ai ţării, inclusiv principalii producători de petrol, trebuie să vândă pe piaţa valutară internă sumele obţinute din exporturi, pentru sprijinirea rublei.

După invadarea Rusiei de către Ucraina, care a dus la deprecierea semnificativă a rublei, Moscova a impus cerinţe similare, dar apoi le-a ridicat când moneda naţională s-a redresat.

În ultimele luni, rubla s-a depreciat din nou, pe fondul inflaţiei ridicate, în contextul costurilor masive pentru finanţarea războiului din Ucraina. Banca Centrală a Rusiei a majorat de urgenţă rata dobânzii în august, apoi în septembrie, dar nu a reuşit să oprească declinul rublei. În 14 august, rubla s-a depreciat din nou, trecând de pragul de 100 de ruble pentru un dolar, pentru prima dată în ultimele 17 luni, pe fondul cererii solide de valută şi diminuării balanţei comerciale a Rusiei.

Joi dimineaţă, rubla s-a apreciat cu 3,1% în raport cu moneda americană, până la un curs de 97,14 ruble/dolar, după ce mai devreme atinsese 96,455, cel mai ridicat nivel din 27 septembrie.

“Principalul scop al acestor măsuri îl reprezintă crearea de condiţii pe termen lung pentru sporirea transparenţei şi predictibilităţii pe piaţa valutară şi reducerea speculaţiilor valutare”, a afirmat prim vicepremierul Andrey Belousov.

Autorităţile vor stabili volumele şi alte detalii ale mecanismului obligatoriu de vânzare, unele companii fiind obligate să raporteze autorităţilor tranzacţiile lor.

“Faptul că Guvernul şi Banca Centrală a Rusiei văd necesitatea unor achiziţii şi vânzări masive coordonate de valută sugerează deteriorarea pieţei valutare locale, care are prea puţine lichidităţi şi nu poate funcţiona fără reglementări. Probabil măsurile nu vor reduce presiunile pe termen lung, dar ar putea creşte furnizarea de valută în următoarea perioadă”, a apreciat Alexander Isakov, analist la Bloomberg Economics.

Executivul a luat în considerare reimpunerea restricţiilor asupra mişcărilor de capital în august dar a dat înapoi în urma presiunilor de la Banca Centrală a Rusiei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

08 Aug. 2026, 15:41
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
08 Aug. 2026, 15:41 // Actual //  Ursu Victor

Energocom anunță că a reușit să rezerve volumele necesare de energie electrică pentru acoperirea consumului Republicii Moldova în ziua de sâmbătă, 8 august. Compania avertizează însă că situația pe piețele regionale rămâne volatilă, iar energia din import continuă să fie scumpă, în special în orele de vârf.

Potrivit Energocom, pentru ziua de astăzi au fost achiziționați în total 10.989 MWh de energie electrică.

Cea mai mare parte, 68,50%, este asigurată prin contracte bilaterale de import. Alte 5,78% din necesar au fost cumpărate de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin OPCOM și Bursa Română de Mărfuri (BRM).

Astfel, 74,28% din energia necesară Republicii Moldova pentru sâmbătă provine din importuri.

Producția locală din surse regenerabile asigură 24,56% din necesar, în timp ce centralele electrice de termoficare (CET) contribuie cu doar 1,16%.

Deși necesarul pentru 8 august este acoperit, Energocom atrage atenția că situația regională rămâne volatilă, iar energia disponibilă pe piețele externe continuă să fie scumpă, în special în orele de vârf.

În aceste condiții, compania îndeamnă populația să utilizeze rațional energia electrică, în special în intervalul 18:00–23:00, să evite risipa și, acolo unde este posibil, să amâne folosirea aparatelor cu un consum ridicat pentru alte ore ale zilei.