Risipă de energie! Parlicov: Cheltuim de două-trei mai mulți bani pentru a încălzi un metru pătrat de spațiu

13 Oct. 2023, 12:47
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Oct. 2023, 12:47 // Actual //  bani.md

Noi, ca țară, cheltuim de două-trei mai mulți bani pentru a încălzi un metru pătrat de spațiu, nu pentru că prețurile la resurse energetice sunt mai mari, ci pentru că nu am acordat atenția cuvenită eficienței energetice, susține ministrul Energiei, Victor Parlicov.

Potrivit lui, cea mai mare constrângere este lipsa instrumentelor de finanțare, sau resursele disponibile sunt foarte limitate.

În același timp, Parlicov afirmă că Ministerul Energiei, cu suportul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), prin intermediul Proiectului Securitatea Energetică a Republicii Moldova (MESA), au lansat etapa de testare a programului Super ESCO, destinat îmbunătățirii eficienței energetice a clădirilor publice și care ulterior va fi gestionat de Agenția pentru Eficiență Energetică.

Moldova Super ESCO are scopul de a elabora conceptul din punct de vedere legal și a vedea cum va funcționa acest mecanism de finanțare în practică, aplicându-l în cazul a cel puțin două clădiri publice selectate. În acest scop va fi alocat un grant de circa 1 milion de dolari SUA din partea USAID pentru măsuri de eficiență energetică.

Scopul final al programului este de a genera economii pe termen lung, de a reduce consumul de energie și emisiile de gaze cu efect de seră, de a promova proiecte de eficiență energetică în clădirile publice, contribuind astfel la tranziția Moldovei spre practici energetice sustenabile.

Datele Biroului Național de Statistică relevă că circa 50% din toate resursele energetice din țară au fost consumate de către populație.

Pe locul doi, după consumul de resurse energetice, se află sectorul transporturilor care are o cotă de 26% din consumul final energetic, în scădere cu 2 puncte procentuale, comparativ cu anul 2017.

O cotă de 10% îl are consumul în sectoarele de comerț și servicii publice și doar 9% – în sectorul industrial, iar 5% – în agricultură. Cotele industriei și a agriculturiii au crescut în ultimii trei ani cu câte un punct procentual, relevă datele statistice.

Din toate resursele disponibile în țară (Consumul Intern Brut), 35% revin produselor petroliere, 19% – gazelor naturale, 28% – pe seama biocombustibililor și deșeurilor (inclusiv și tizicul), 12% – energiei electrice, 7% – energiei termice și 3% – cărbunelui.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

29 Oct. 2026, 09:20
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
29 Oct. 2026, 09:20 // Actual //  Ursu Victor

O sută de mii de euro pot însemna un loc de parcare în Zurich, o garsonieră în unele capitale europene sau un apartament de aproape 60 de metri pătrați în Chișinău. Diferențele dintre piețele imobiliare sunt evidențiate de o analiză realizată în octombrie de Global Property Guide, care compară prețurile locuințelor din 138 de orașe europene. Deși Republica Moldova nu apare în lista selectivă prezentată de companie, datele sale pentru Chișinău permit includerea Capitalei într-o comparație orientativă.

Potrivit Global Property Guide, cu 100.000 de euro, un cumpărător poate achiziționa doar 5 metri pătrați de locuință în Zurich și 6 metri pătrați în Geneva, două dintre cele mai scumpe piețe imobiliare din Europa. În Luxemburg și Paris, aceeași sumă ajunge pentru aproximativ 10 metri pătrați, în timp ce în München, Amsterdam și Dublin poate acoperi 12 metri pătrați. La Viena și Londra, bugetul permite cumpărarea a aproximativ 13 metri pătrați.

Situația este diferită în Europa Centrală și de Est. La Varșovia, 100.000 de euro sunt suficienți pentru 24 de metri pătrați, la Budapesta pentru 28, iar la Tallinn pentru 32. În Atena, aceeași sumă permite cumpărarea a 40 de metri pătrați, în timp ce în București suprafața ajunge la 43 de metri pătrați. În orașul italian Catania, bugetul poate acoperi chiar 75 de metri pătrați.

Dar unde se situează Chișinăul? Datele publicate separat de Global Property Guide arată că prețul mediu al apartamentelor din Capitala Republicii Moldova constituia 1.749 de euro pe metru pătrat în trimestrul II al anului 2026. Prin urmare, cu un buget de 100.000 de euro ar putea fi achiziționată, teoretic, o locuință de aproximativ 57 de metri pătrați, fără includerea cheltuielilor aferente tranzacției.

Astfel, suma de 100.000 de euro ar permite cumpărarea unei suprafețe de peste 11 ori mai mari la Chișinău decât la Zurich. Comparativ cu Bucureștiul, diferența este de aproximativ 14 metri pătrați în favoarea Capitalei Republicii Moldova. Totuși, comparația este orientativă, întrucât statisticile pot acoperi categorii diferite de locuințe și perioade de raportare distincte.

Datele Global Property Guide arată că piața imobiliară din Chișinău a înregistrat scumpiri considerabile în ultimii ani. În trimestrul IV al anului 2023, prețul mediu era de 1.070 de euro pe metru pătrat, comparativ cu 1.749 de euro în trimestrul II din 2026. Aceasta reprezintă o creștere de aproximativ 63,5%. Cu alte cuvinte, dacă la sfârșitul anului 2023 un buget de 100.000 de euro putea acoperi teoretic peste 93 de metri pătrați, în 2026 suprafața s-a redus la circa 57 de metri pătrați.

Creșterile puternice de preț nu sunt specifice doar Republicii Moldova. Potrivit analizei Global Property Guide, în ultimii trei ani, locuințele s-au scumpit cu 39% în București, 29% în Budapesta și 18% în Atena, în timp ce Varșovia a înregistrat o majorare de 22% în doi ani. Aceste evoluții arată că piețele considerate anterior relativ accesibile devin tot mai costisitoare pentru cumpărători.

În schimb, unele dintre cele mai scumpe piețe europene au cunoscut o perioadă de stagnare sau corecție. Parisul, Londra, Viena și Luxemburgul înregistrează prețuri inferioare celor de acum trei ani, potrivit companiei.

Global Property Guide atrage atenția și asupra diferențelor semnificative din interiorul aceleiași țări. În Italia, 100.000 de euro permit cumpărarea a 18 metri pătrați la Milano, 26 la Roma și 75 la Catania. În Germania, suprafața variază de la 12 metri pătrați în München la 19 în Berlin și 34 în Bremen. În Spania, diferența este de la 17 metri pătrați în Madrid la 41 în Valencia.

În cazul Zurichului, comparația cu un loc de parcare nu este doar o figură de stil. Potrivit Global Property Guide, un singur loc de parcare subteran în Zurich sau Geneva poate costa între 80.000 și 150.000 de franci elvețieni, sumă comparabilă cu prețul unui apartament în numeroase orașe din Europa de Est.