Comisia Europeană în dialog cu TikTok. Vor revizui practicile comerciale şi politica

28 Mai 2021, 15:18
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
28 Mai 2021, 15:18 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Comisia Europeană şi reţeaua de asociaţii naţionale ale consumatorilor (CPC) au lansat vineri un dialog oficial cu platforma de clipuri video TikTok pentru a-şi revizui practicile comerciale şi politica.

Anterior, Biroul european al asociaţiilor consumatorilor (BEUC) a emis o alertă.  Potrivit lor TikTok a încălcat drepturilor consumatorilor din UE. Domenii care necesită o atenţie deosebită sunt marketingul mascat, tehnicile de reclamă agresive care au ca obiectiv copii şi anumiţi termeni contractuali în politicile TikTok care ar putea induce în eroare şi ar putea fi consideraţi o sursă de confuzii pentru consumatori, scrie Agerpres.

„Actuala pandemie a accelerat şi mai mult digitalizarea. Aceste evoluţii au adus noi oportunităţi dar au creat şi noi riscuri, în special pentru consumatorii vulnerabili. În UE, este interzisă publicitatea mascată care are ca obiectiv copii şi minorii, cum ar fi bannerele din clipurile video. Dialogul lansat vineri ar trebui să ajute TikTok să îndeplinească reglementările UE de protejare a consumatorilor”, a afirmat comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders.

TikTok trebuie să răspundă în termen de o lună şi trebuie să colaboreze cu Comisia Europeană şi reţeaua de asociaţii naţionale ale consumatorilor.

02 Oct. 2026, 17:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Oct. 2026, 17:02 // Actual //  Grîu Tatiana

Trei zboruri de pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău înregistrează întârzieri în urma alertei de minare anunțate vineri, 2 octombrie. 

Potrivit administrației aeroportului, sunt afectate cursele spre Istanbul (TK274), Frankfurt (LH1559) și Viena (OS718). Pasagerii sunt îndemnați să verifice statutul curselor pe panoul online al aeroportului și să urmărească informațiile transmise de companiile aeriene.

Anterior, Poliția de Frontieră a anunțat că la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a fost declanșată o alertă de minare.

În urma alertei, pasagerii și angajații aeroportului au fost evacuați, iar la fața locului au fost mobilizate subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, procedura de înregistrare a pasagerilor a fost suspendată temporar. Autoritățile au avertizat că situația poate provoca modificări în programul zborurilor.

Călătorii care au curse programate pentru vineri sunt îndemnați să urmărească actualizările aeroportului și ale companiilor aeriene.