Cât trebuie să câștigi, de fapt, ca să-ți cumperi un apartament în Chișinău

22 Nov. 2023, 11:48
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Nov. 2023, 11:48 // Actual //  bani.md

Situația locativă din municipiul Chișinău devine tot mai dificilă, iar costurile ridicate ale apartamentelor pun o presiune semnificativă asupra familiilor. Potrivit datelor prezentate, pentru a achiziționa un apartament renovat la prețul median (cu jumătate sub acest nivel și jumătate peste), o familie ar trebui să aibă un venit brut lunar de aproape 39 000 de mii de lei, se arată într-o notă analitică realizată de Stanislav Ghilețchi și Adrian Ermurachi de la IPRE.

Această concluzie se bazează pe salariul mediu înregistrat în trimestrul II al anului 2023, care a fost de 14 500 de lei conform datelor Biroului Național de Statistică. Aceasta evidențiază o discrepanță semnificativă între veniturile medii și costurile locuințelor, indicând faptul că pentru mulți locuitori din Chișinău, achiziționarea unei locuințe devine o provocare financiară.

În plus, analiza menționează că populația Chișinăului înregistrează o creștere constantă a numărului de locuitori, rezultat al migrației interne. De la anul 2017 până în 2022, migrația netă în Chișinău a depășit 60,000 de persoane, generând o creștere a cererii pentru locuințe.

Cu toate acestea, autorii analizei atrag atenția că autorizațiile de construcție pentru blocurile locative sunt în scădere, iar numărul de metri pătrați dați în exploatare a scăzut, în special în anul 2022, an în care s-au înregistrat cele mai mari scumpiri ale apartamentelor din ultimul deceniu.

În timp ce costurile locuințelor cresc, nu există o statistică oficială privind prețurile la imobile. Analiza IPRE se bazează pe prețurile colectate de pe platforma www.999.md, principalul portal de anunțuri din Moldova, arătând că centrul Chișinăului are cele mai ridicate prețuri, urmat de sectoarele Rîșcani, Buiucani, Telecentru, Ciocana și Botanica.

În fața acestei realități, IPRE face recomandări pentru revizuirea politicilor de utilizare a terenurilor, dezvoltarea de noi sectoare și cartiere, precum și investiții continue în infrastructura de transport pentru a face locuințele accesibile în zonele mai îndepărtate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.