Ucraina nu se va bucura prea curând de activele rusești înghețate grație sancțiunilor UE

09 Dec. 2023, 10:42
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Dec. 2023, 10:42 // Actual //  bani.md

Comisia Europeană urmează să aprobe, săptămâna viitoare, o propunere legislativă cu privire la legal procedurile de utilizare a activelor ruseşti blocate în conformitate cu sancţiunile impuse Moscovei de către Uniunea Europeană, însă dubiile venite din partea Franţei, Germaniei şi Belgiei ar putea însemna că Ucraina nu va obţine banii respectivi în viitorul apropiat, au declarat surse diplomatice citate de Reuters.

Proiectul legislativ este aşteptat în 12 decembrie, cu două zile înaintea ultimului summit al UE din acest an, unde una dintre mize va fi asistenţa bugetară şi militară atât de necesară Kievului, conform Agerpres.
În plus, la reuniunea de săptămâna viitoare Ucraina aşteaptă ca UE să de undă verde începerii negocierilor de aderare, după ce ţara a primit anul trecut, alături de Republica Moldova, statutul de ţară candidată.

Perspectiva unui veto din partea Budapestei nu face decât să complice situaţia şi aşa tensionată legată de Ucraina, ţară care din februarie 2022 duce un război contra forţelor invadatoare ruse. Premierul ungar Viktor Orban a cerut marţi retragerea de pe agenda summitului Uniunii Europene din 14-15 decembrie a celor două decizii referitoare la sprijinul bugetar pentru Kiev şi la deschiderea negocierilor de aderare la UE.
Este vorba despre a doua scrisoare de acest fel trimisă recent lui Charles Michel de către Viktor Orban, singurul dintre liderii statelor UE care a păstrat legături strânse cu Kremlinul după invazia rusă lansată în Ucraina în februarie 2022. Orban, care a pus constant sub semnul întrebării strategia europeană de sprijinire a Kievului şi eficacitatea sancţiunilor contra Rusiei, are posibilitatea de a bloca aceste decizii întrucât este necesară unanimitatea celor 27 de state membre.

Bruxellesul afirmă că a îngheţat active ruse în valoare de 21,5 miliarde euro şi că alte 300 de miliarde de euro ale băncii centrale a Rusiei sunt blocate în UE şi în G7.

Propunerea de săptămâna viitoare a CE va introduce reguli standard de gestionare a acestor active în toate statele UE şi va aduce un plus de claritate asupra obligaţiilor juridice ale instituţiilor implicate, potrivit unor oficialităţi europene.

Totuşi, nu va exista o propunere directă de transferare a fondurilor blocate în bugetul UE, ţinând cont de riscurile unor eventuale litigii, dar şi de criticile venite din partea Băncii Centrale Europene.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Aug. 2026, 21:53
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Aug. 2026, 21:53 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Premierul Vasile Tofan a lansat un nou avertisment cu privire la situația din sectorul energetic. El a deckarat că Republica Moldova s-ar putea confrunta mâine cu dificultăți fără precedent în asigurarea importurilor de electricitate. Potrivit acestuia, țara riscă să nu poată procura nici măcar energie de avarie, utilizată în situații critice pentru menținerea stabilității sistemului electroenergetic.

Invitat în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV, Tofan a spus că a verificat telefonul în timpul pauzei emisiunii și a primit informații îngrijorătoare despre evoluția situației.

„Din păcate, lucrurile arată foarte prost pentru mâine la capitolul energie, mult mai rău decât astăzi. Mâine, cel mai probabil, sau foarte probabil, nu vom putea cumpăra nici curent de avarie. Deci, nici această energie de urgență, care costă de două-trei ori mai mult, nu o vom putea procura. Cel puțin acesta este răspunsul pe care îl avem de la Ukrenergo, partea ucraineană”, a declarat premierul.

Menționăm, consumul de energie electrică din Republica Moldova a crescut marți cu aproximativ 1 000 MWh față de ziua precedentă, în pofida apelurilor autorităților de a economisi curent în orele de vârf. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, care a explicat că valul de caniculă pune o presiune tot mai mare asupra sistemului energetic din întreaga regiune.