Avioanele au fost dezghețate! Aeroportul Chișinău a revenit la programul obișnuit

09 Ian. 2024, 11:24
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Ian. 2024, 11:24 // Actual //  bani.md

Aeroportul Internațional Chișinău a revenit la programul obișnuit de lucru, iar cursele aeriene au fost reluate, desfășurându-se în regim normal. Cu toate acestea, se pot înregistra întârzieri pe parcursul zilei, deoarece echipa de sol efectuează procedurile de degivrare a aeronavelor.

Pista Aeroportului Chișinău a fost curățată și pregătită pentru operațiunile aeriene, asigurând un mediu sigur pentru decolările și aterizările aeronavelor. Pentru a evita inconveniențe, pasagerii sunt îndemnați să consulte statutul zborurilor lor pe tabloul online al aeroportului sau să contacteze companiile aeriene pentru informații actualizate.

Ieri, 8 ianuarie, într-un mesaj, Aeroportul Chișinău a suspendat decolarea avioanelor urmare a stratului de gheață care nu putea fi înlăturat de pe nave.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Mart. 2026, 16:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Mart. 2026, 16:32 // Actual //  Ursu Victor

Stocurile de gaze naturale din Europa au ajuns la cel mai scăzut nivel din 2022, potrivit unei analize publicate de Financial Times. Nivelul actual al rezervelor din depozite este de aproximativ 30% din capacitatea necesară, situație care poate explica parțial creșterea bruscă a prețurilor la gaz.

Scumpirile au fost amplificate de oprirea producției de gaze naturale lichefiate (GNL) în Qatar, chiar dacă statele Uniunii Europene importă volume relativ reduse din această țară din Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, piața a reacționat puternic la riscul suplimentar asupra aprovizionării.

Pe fondul volatilității generale a piețelor, acțiunile companiilor energetice europene au evoluat diferit. Titlurile companiei norvegiene Equinor au crescut cu 2,9%, iar cele ale Aker BP au avansat cu 2,2%. Acțiunile BP au urcat cu 0,7%.

În schimb, titlurile Shell și TotalEnergies au înregistrat scăderi de 0,7% și, respectiv, 0,1%.

Sectorul bancar a fost afectat mai sever. Acțiunile Société Générale au scăzut cu 5%, iar cele ale Deutsche Bank au pierdut 3,9%.

Companiile din turism au continuat declinul. Acțiunile grupului hotelier Accor și ale companiei aeriene Air France-KLM au scăzut cu peste 5%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!