Premier Energy a adunat bani la bursa de la București ca să cumpere vântul și soarele din Moldova și România

16 Mai 2024, 13:09
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
16 Mai 2024, 13:09 // Actual //  bani.md

Oferta de listare a furnizorului de electricitate Premier Energy se încheie prin vânzarea a 36 milioane de acţiuni la valoarea de 19,5 lei românești pe acțiuni, fără realocări între tranşe şi fără tranzacţii suplimentare.

Admiterea acțiunilor la tranzacționare și începerea tranzacționării la BVB, având simbolul “PE”, este de aşteptat să aibă loc în data de 27 mai 2024 sau în jurul acestei date. Imediat după admitere, acțiunile societății vor fi incluse în indicele BET al BVB .

Societatea vrea să folosească fondurile obținute prin listare pentru a achiziționa active de energie regenerabilă în România și în Moldova, precum și în vederea acoperirii cheltuielilor de capital realizate cu dezvoltarea de active de producere a energiei regenerabile. Societatea intenționează să distribuie sub formă de dividende 30% – 70% din profitul său net anual consolidat.

Oferta Premier Energy constă în 35.937.859 de acțiuni oferite, reprezentând 28,75% din capitalul social total emis de Premier Energy.

În urma ofertei, EMMA Capital va continua să dețină 71,25% din acțiunile Premier Energy Group (luând în considerare vânzarea Acțiunilor Supra-alocate).

Prețul ofertei a fost stabilit la 19,5 lei pe acțiune oferită, ceea ce implică o capitalizare de piață de 2,4 miliarde lei (489,8 milioane euro).

Încasările brute din ofertă sunt de 695,1 milioane lei, constând în 483,5 milioane lei pentru emitent și 211,5 milioane lei pentru acționarul vânzător (luând în considerare vânzarea Acțiunilor Supra- alocate).

Oferta a constat dintr-o ofertă publică adresată investitorilor de retail și instituționali din România și o ofertă adresată investitorilor instituționali internaționali eligibili, cu o împărțire finală a Tranșelor Oferite după cum urmează: 20% din Acțiunile Ofertei alocate investitorilor de retail, iar restul de 80% din Acțiunile Ofertei alocate investitorilor instituționali.

Investitorii de retail din România au avut dreptul la o reducere de 5% din prețul de ofertă pentru ordinele de subscriere depuse în mod valabil în primele trei zile lucrătoare ale perioadei de pfertă. Pentru ei, prețul final de ofertă este de 18,53 lei.

Premier Energy Group are peste 1.000 MW capacitate de generare a energiei electrice regenerabile în proprietate, management sau în dezvoltare în România și Moldova. În România, grupul este al treilea cel mai mare distribuitor şi furnizor de gaze naturale cu peste 150.000 de puncte de consum. De asemenea, este cel mai mare distribuitor și furnizor de energie electrică din Moldova, cu aproape un milion de puncte de consum și peste 840.000 de clienți, deservind aproximativ 70% din populația Moldovei. În urma achiziţiei CEZ Vânzare în România, Premier Energy Group deserveşte în total un număr de aproximativ 2,4 milioane de clienți de energie electrică și gaze naturale în România și Moldova (o creştere de aproximativ 1,4 milioane), majoritatea fiind clienţi casnici și întreprinderi mici.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

29 Oct. 2026, 16:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Oct. 2026, 16:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat că va demisiona pe 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de expirarea mandatului său. Decizia, făcută publică joi, 29 octombrie, vine într-o perioadă complicată pentru economia europeană și deschide negocierile pentru desemnarea unui nou lider al instituției care stabilește dobânzile în zona euro.

Potrivit unui comunicat oficial al BCE, Christine Lagarde a informat Consiliul Guvernatorilor și pe președintele Consiliului European, António Costa, despre intenția sa de a părăsi funcția. Instituția nu a precizat motivele demisiei și nici planurile acesteia după retragere.

Lagarde, în vârstă de 70 de ani, conduce Banca Centrală Europeană din noiembrie 2019, iar mandatul său de opt ani urma să expire la 31 octombrie 2027. În această perioadă, instituția a traversat mai multe crize majore, inclusiv pandemia de COVID-19, creșterea puternică a inflației și șocurile energetice provocate de conflictele internaționale.

Plecarea anticipată are și implicații politice importante. Aceasta le-ar permite liderilor europeni să desemneze un nou președinte al BCE înaintea alegerilor prezidențiale din Franța, programate pentru primăvara anului 2027. Astfel, actualul președinte francez, Emmanuel Macron, ar putea participa la negocierile privind viitoarea conducere a instituției.

În ultimele luni, presa internațională a relatat despre posibilitatea ca Lagarde să preia conducerea Forumului Economic Mondial, organizația care desfășoară anual reuniunea de la Davos. Deocamdată, informația nu a fost confirmată oficial.

Președintele Consiliului European, António Costa, a anunțat că procedura de desemnare a succesorului va începe imediat, pentru a asigura o tranziție fără probleme.

„Pentru a asigura o tranziție fără probleme către viitoarea conducere a BCE, procesul de numire a succesorului său va fi inițiat astăzi și se va desfășura fără întârziere”, a declarat Costa.

Schimbarea conducerii BCE are loc într-un moment în care Europa se confruntă cu presiuni inflaționiste, incertitudini economice și tensiuni geopolitice. Deciziile instituției privind dobânzile influențează costurile creditelor, investițiile și evoluția economiei în cele 21 de state care utilizează moneda euro.

Înainte de a ajunge la conducerea Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde a fost director general al Fondului Monetar Internațional, între 2011 și 2019, și ministru al Finanțelor în Franța.