VIDEO „Un vin bun cu Mihai Druță”: Pinot Grigio de la Domeniile Davidescu

12 Iun. 2024, 16:17
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Iun. 2024, 16:17 // Actual //  bani.md

Într-o ediție recentă a rubricii „Un vin bun” de la RLIVE TV, sommelierul Mihai Druță a prezentat o noutate surprinzătoare pentru iubitorii de vin: un Pinot Grigio vinificat în rose. Deși Pinot Grigio este cunoscut ca un vin alb, ușor și perfect pentru zilele calde de vară, Domeniile Davidescu au reușit să creeze o versiune rose a acestui soi popular.

„Acest soi are o pieliță câteodată mai colorată, ceea ce permite vinificatorilor să obțină un rose super delicat și ușor”, explică preşedintele Asociaţiei de Sommelier din Moldova.

Seria Generații de la Domeniile Davidescu aduce un omagiu tradiției și meșteșugului transmis din străbuni.

„Cu un conținut de 13% alcool și anul de producție 2022, acest Pinot Grigio rose se distinge prin culoarea sa asemănătoare cu somonul, aromele de fructe roșii și gustul său lejer, cu o aciditate echilibrată”, a menționat Mihai Druță după degustare.

Potrivit sommelierului, acest vin se potrivește de minune cu bucatele de pește, mâncărurile nu foarte grase și cașcavalurile tinere.

„Este un vin ideal pentru zilele estivale,” adaugă el.

Pentru mai multe informații despre acest vin și alte soiuri neobișnuite, urmăriți rubrica „Un vin bun” la RLIVE TV.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

05 Sept. 2026, 15:38
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
05 Sept. 2026, 15:38 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Fondul destinat procesului de amalgamare voluntară a localităților va fi redus în 2026 cu 90 de milioane de lei, după ce autoritățile au constatat că banii prevăzuți nu vor putea fi valorificați integral în acest an. Subiectul a provocat critici în Parlament, deputatul Liliana Iaconi a acuzat guvernarea că a mers în teritoriu și a atras primăriile în proces prin promisiunea unor stimulente financiare.

În cadrul dezbaterilor parlamentare, Iaconi i-a cerut explicații ministrului Finanțelor, Victoria Belous, cu privire diminuarea fondului și a întrebat dacă primăriile care au acceptat amalgamarea voluntară vor mai primi cele două categorii de stimulente promise.

„Atât Guvernul, cât și reprezentanții partidului de guvernare au mers prin teritoriu și au măgulit atât reprezentanții autorităților publice locale, cât și locuitorii cu stimulentele financiare pentru acest proces nou pentru țara noastră”, a declarat deputatul.

Iaconi a cerut Guvernului să spună explicit dacă administrațiile locale care au depus eforturi pentru amalgamare vor beneficia de stimulentul destinat organizării procesului și de cel prevăzut pentru dezvoltarea infrastructurii.

„De ce reducem noi acest fond cu 90 de milioane de lei? Primăriile au beneficiat sau nu au beneficiat, vor beneficia sau nu? Și unde este stimulentul doi pentru dezvoltarea infrastructurii?”, a întrebat parlamentarul.

Ministrul Finanțelor, Victoria Belous, a dat asigurări că reducerea alocărilor pentru 2026 nu înseamnă că Guvernul renunță la angajamentele asumate față de localitățile amalgamate. Potrivit acesteia, ajustarea este determinată de faptul că în acest an Cancelaria de Stat va reuși să valorifice doar o parte din suma disponibilă.

„Guvernul planifică să-și onoreze toate obligațiile pe care și le-a asumat în procesul de amalgamare voluntară”, a declarat Belous.

Ministrul a explicat că fondurile care nu vor fi utilizate în 2026 urmează să fie prevăzute în perioadele următoare, pe măsura implementării procesului.

„Faptul că în 2026 se face o ajustare la fond nu înseamnă că acești bani nu vor fi alocați în anul viitor”, a precizat Victoria Belous.

Potrivit ministrului, Cancelaria de Stat gestionează procesul și va continua să direcționeze resurse către primăriile amalgamate. Astfel, reducerea cu 90 de milioane de lei este prezentată de Ministerul Finanțelor drept o ajustare a cheltuielilor la ritmul real de valorificare, și nu drept o renunțare la stimulentele financiare promise administrațiilor locale.