Dezvăluiri scandaloase: Contrabanda cu țigări – producția ilegală mutată din Transnistria pe teritoriul Moldovei

15 Iul. 2024, 16:19
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Iul. 2024, 16:19 // Actual //  bani.md

Producția ilegală de țigări, care anterior se concentra în Transnistria, s-a mutat pe malul drept al Nistrului, a declarat în cadrul emisiunii „Studio politic” de la Vocea Basarabiei, Ștefan Gligor, liderul Partidului Schimbării.

Gligor a subliniat că, în perioada când Maia Sandu era premier și Andrei Năstase ministru de interne, contrabanda de țigări scăzuse semnificativ. Însă, odată cu schimbarea guvernului în toamna anului 2019, licențele companiilor afiliate grupului Sheriff au fost reabilitate și activitatea de contrabandă a fost reluată sub guvernarea prim-ministrului Ion Chicu.

„S-au schimbat schemele, s-au schimbat fluxurile și s-a sporit producția clandestină pe teritoriul Republicii Moldova,” a explicat Gligor. El a comparat această situație cu producerea ilegală de alcool, unde se foloseau metode similare pentru a evita contoarele de gaz, evidențiind magnitudinea problemelor și sumele uriașe de bani implicate.

Gligor și-a exprimat stupefacția față de lipsa de acțiune din partea autorităților, menționând că cei care inițial promiteau să combată crima organizată au rămas tăcuți. „Cantitativ, situația s-a schimbat, dar nu calitativ. Corupția din organele de stat este cauza principală,” a adăugat el.

Dosarul privind contrabanda cu țigări, investigat în perioada 2011-2016, a relevat prejudicii de miliarde de lei aduse statului. În această perioadă, 26 de grupuri criminale au fost active în Republica Moldova, cel mai mare fiind grupul Sheriff. În 2019, grupul Sheriff a fost scos de sub urmărire penală, iar dosarul, cu peste 870 de volume, continuă să se prăpădească în arhive.

Uultimele date statistice relevă că piața neagră a țigaretelor din România a crescut în mai 2024, până la 10,4% din totalul consumului, comparativ cu 9,8% în martie, conform studiului realizat de compania de cercetare Novel. Este cel mai ridicat nivel al contrabandei, din ianuarie 2020.

Potrivit studiului din punct de vedere al provenienței produselor de pe piața neagră, cea mai mare pondere o deține în continuare Duty Free (36,3%) deși se află în scădere, urmată de Republica Moldova, aflată în creștere semnificativă cu 7,4 puncte procentuale până la 23,3% și de Bulgaria (22,1%, în creștere cu 1,6 p.p.).

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

30 Sept. 2026, 17:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Sept. 2026, 17:07 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Irakul a majorat puternic discounturile pentru petrolul livrat în luna octombrie, oferind reduceri de până la 37 de dolari pe baril față de cotațiile de referință regionale, potrivit informațiilor obținute de Bloomberg.

Compania petrolieră de stat SOMO a oferit țițeiul Basrah Medium cu un discount de 34,5 dolari pe baril, iar Basrah Heavy cu până la 37 de dolari sub prețul de referință aplicabil pieței de destinație. Documentele datate 29 septembrie vizează livrările programate între 1 și 31 octombrie.

Reducerile sunt semnificativ mai mari decât cele oferite pentru lunile anterioare. În august și septembrie, discounturile pentru petrolul irakian au fost, în general, sub 30 de dolari pe baril.

Pentru livrările către Asia, prețurile de referință sunt calculate în raport cu media cotațiilor Oman și Dubai. Pentru Europa este utilizat Brent, iar pentru livrările către America de Nord și de Sud Argus Sour Crude Index.

Potrivit Bloomberg, reducerea agresivă a prețurilor arată dificultățile cu care se confruntă Irakul în transportul petrolului pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. Poziția geografică și dependența de rutele maritime din Golful Persic fac exporturile irakiene mai vulnerabile decât cele ale unor producători vecini.

Irakul nu dispune nici de o flotă proprie importantă de petroliere, ceea ce obligă Bagdadul să ofere discounturi mari pentru a atrage cumpărători și pentru a compensa riscurile și costurile suplimentare ale transportului.

Șeful SOMO, Ali Nizar, declara pe 20 septembrie că intensificarea concurenței dintre producătorii din Golf a determinat o parte dintre cumpărătorii tradiționali ai petrolului irakian să se orienteze spre alți furnizori care oferă condiții mai avantajoase.

Presiunea este amplificată și de creșterea puternică a costurilor de transport maritim. Lipsa superpetrolierelor disponibile a scumpit navlul la nivel global, iar unele tranzacții au devenit neprofitabile chiar și în condițiile unor reduceri importante la prețul petrolului.

Prin urmare, discounturile de până la 37 de dolari pe baril reprezintă o încercare a Irakului de a-și menține fluxurile de export într-un context în care riscurile geopolitice și costurile logistice au crescut semnificativ.