Supracapacitatea de producţie industrială a Chinei este motivul multor dispute cu caracter de război comercial între Beijing şi Uniunea Europeană. Excesul de bunuri, dat şi de consumul intern slab, este exportat şi, dacă acestea mai sunt şi subvenţionate într-un fel sau altul de statul chinez, ameninţă viabilitatea producătorilor şi exportatorilor europeni.
Cele mai vulnerabile sunt economiile bazate excesiv pe exporturi, care nu pot concura la preţ pe pieţele internaţionale. Germania este una dintre acestea. Însă chiar Germania, cea mai mare economie europeană, a fost criticată pentru dezechilibrele comerciale pe care le produce. În fiecare an începând din 2000 această ţară a exportat mai mult decât a importat, scrie Euractiv.
„Atât China, cât şi Germania sunt economii care subconsumă, într-o anumită măsură, iar acest lucru duce la exces de producţie“, explică Sander Tordoir, economist-şef la Centrul pentru Reformă Europeană. Producând mai mult decât consumă cu salarii mai mici decât ale vecinilor şi cu cheltuieli publice reduse, şi Germania împune costuri altora, apreciază analistul. Acest lucru are ca rezultat deficite de comerţ extern pentru alţii, ceea ce înseamnă că acele economii de fapt absorb excesul de producţie germană. Strategia Chinei este similară.
Dintre economiile mari est-europene, doar Polonia şi România au deficit comercial cu Germania. Ele sunt şi cel mai puţin dependente de această ţară. Polonia, care se află în top 5 parteneri comerciali ai liderului european, are cel mai mare deficit, de 10,2 miliarde euro în 2023.
Anvergura schimburilor comerciale este uriaşă. Exporturile Germaniei către Polonia sunt de trei ori mai mari decât cele către Ungaria, iar importurile de patru ori mai mari decât cele din România.
Excedentul comercial al Germaniei în relaţiile cu România a fost de 2,8 miliarde euro anul trecut. Dar cu Ungaria cea mai mare putere industrială a Europei are un deficit de 4,5 miliarde euro. În Ungaria s-au adunat toţi cei trei mari constructori auto germani cu fabrici de asamblare şi de motoare. Economia maghiară este o piaţă mică, astfel că o mare parte din producţia fabricilor germane de acolo se duce în Germania. Excedentul comercial al Cehiei este şi mai mare, de 7,1 miliarde euro. Principala verigă comercială dintre cele două ţări este dată tot de industria auto. În Cehia, Volkswagen are subsidiara Skoda. De altfel, Cehia are al cincilea surplus cu Germania ca mărime din lume (2023), cel mai mare fiind cel al Chinei. Astfel de legături au dus la stabilirea a 4.000 de companii germane sau cu acţionari germani în Cehia, potrivit datelor guvernului de la Berlin.
În Ungaria, circa 3.000 de companii germane au activitate. Statistica maghiară arată că acolo businessul german asigură locuri de muncă pentru 300.000 de oameni şi produce aproximativ o şesime din PIB-ul ţării. În ceea ce priveşte Polonia, revista Markt und Mittelstand scrie că pe cea mai mare piaţă est-europeană au operaţiuni 9.500 de firme şi companii cu capital german, iar numărul lor creşte. Sectorul spre care cele mai multe dintre ele se orientează este cel auto.
În România, cifra este asemănătoare. Legăturile dintre companiile şi piaţa germane şi economiile est-europene sunt foarte strânse şi de aceea, acum, când economia germană are probleme, are dificultăţi, mai ales la nivelul producţiei industriale şi Europa de Est. Dependenţa îşi arată toxicitatea. Însă cele mai mari îngrijorări le provoacă exporturile subvenţionate ale Chinei şi cum acestea pun în pericol viabilitatea celor mai mari exportatori germani, arată Euractiv. Acest lucru pune cele două ţări „pe curs de coliziune“, spun experţii.
Supracapacităţii de producţie industrială chinezească Comisia Europeană i-a răspuns recent cu o anchetă antisubvenţii privind maşinile electrice şi cu planuri de a impune tarife pe importurile de EV din China. „Numărul de companii industriale cu pierderi din China este acum de 180.000, de cel puţin trei ori mai mare decât în orice moment în ultimii 25 de ani“, a spus Tordoir, argumentând că aceste companii s-ar putea să fi menţinute pe linia de plutire de guvernul chinez prin subvenţionarea exporturilor.
Finanţarea de la stat ar viza în mod special „noile forţe productive de calitate“ în ultimele luni, a explicat analistul, în special „capătul superior al lanţului valoric industrial“ – cum ar fi maşinile, utilajele, substanţele chimice şi procesoarele. Acest lucru ar însemna că subvenţiile industriale ale Chinei şi strategia industrială generală s-au concentrat „pe exact sectoarele în care Germania tinde să fie cea mai puternică, atât ca producător, cât şi ca exportator“, a subliniat el.
Ipoteza „supracapacităţii“ din China nu este, totuşi, necontestată – unii critici punând la îndoială premisele sale teoretice. Părţile interesate chineze au ridicat, de asemenea, semne de îndoială cu privire la validitatea argumentului, Parker Shi, preşedintele producătorului auto chinez Great Wall Motor International, ajungând până la a-l numi un „concept fals“. Însă pentru Ulrich Ackermann, director general pentru comerţ exterior la asociaţia germană de producători de maşini VDMA, problema este reală.
„China produce tot atâtea maşini cât următoarele patru ţări la un loc“, a spus Ackermann, menţionând că, în ciuda slăbirii cererii interne în ultimii ani, „producţia continuă ca de obicei“. Ackermann credea că guvernul chinez menţine în viaţă „fabrici care nu sunt viabile, creând supracapacitate uriaşă care acum este împinsă din ce în ce mai mult pe pieţele de export“. „Fiecare provincie, fiecare oraş şi, în unele cazuri, chiar şi fiecare district încearcă să protejeze locurile de muncă şi să subvenţioneze tot ce se poate la toate nivelurile“, a spus el.
„Indemnul de a intra pe pieţele de export a crescut brusc, iar guvernul chinez promovează, de asemenea, acest lucru“, crede Ackermann. De exemplu, statul ar crea stocuri pentru a satisface „cererea anuală globală de excavatoare“, a spus el. Potrivit unei analize recente VDMA, cota din piaţa globală a exporturilor chineze de utilaje s-a majorat de la aproximativ 3% în 2001 la 18% în 2022, depăşind liderul Germania deja în 2020. Ackermann crede că principala diferenţă dintre China şi Germania era că produsele germane vor avea în continuare cerere globală fără a fi subvenţionate.
