Peste 50.000 de angajați din sectorul public al Republicii Moldova sunt remunerați cu salariul minim pe economie, iar autoritățile pregătesc majorări salariale pentru categoriile cu cele mai mici venituri. Ministrul Finanțelor, Victoria Belous, a declarat la Radio Moldova că Guvernul nu ia în calcul renunțarea la noua lege a salarizării, însă a avertizat că solicitările de majorare venite din partea instituțiilor publice se ridică la miliarde de lei, bani pe care bugetul nu îi poate acoperi integral.
„Deja avem o certitudine mult mai mare că găsim bani pentru legea salarizării. Nu luăm în calcul scenariul să renunțăm la legea salarizării”, a declarat Victoria Belous, fiind întrebată despre posibilitatea majorării salariilor începând cu 1 ianuarie 2027.
Potrivit ministrei, noua lege a salarizării a fost elaborată cu participarea a zeci de specialiști din toate ministerele, dar și a experților externi. Documentul a fost transmis partenerilor din Uniunea Europeană pentru examinare, iar autoritățile se află în etapa finalizării proiectului, după analiza avizelor primite.
„La această lege au lucrat zeci de oameni, din toate ministerele, nu doar echipa Ministerului Finanțelor. Au fost și experți care ne-au ajutat să elaborăm, să facem calcule. Un volum de lucru enorm, deoarece vizează tot sectorul public”, a explicat Belous.
Ministrul a precizat că majorările salariale vor viza mai multe categorii de angajați, inclusiv profesorii, asistenții sociali, militarii, bucătarii, ajutorii de educatori, dar și judecătorii și procurorii. Prioritatea declarată a autorităților este însă îmbunătățirea veniturilor persoanelor care în prezent sunt remunerate la nivelul minim.
„Încercăm să venim cu creșteri salariale pentru a ajuta persoanele care efectiv au un salariu foarte mic. Eu vreau să subliniez că în sectorul public noi avem peste 50.000 de persoane care au un salariu egal cu salariul minim pe economie. La bucătari, la ajutorii de educatori, vom veni cu creșteri salariale”, a afirmat ministra Finanțelor.
În același timp, Belous a recunoscut că noua lege nu va putea satisface toate revendicările salariale formulate de angajații instituțiilor publice. Întrebată despre solicitările judecătorilor și procurorilor, care au recurs la grevă japoneză și cer o majorare cu zece clase în grila de salarizare, ministra a explicat că spațiul bugetar este limitat.
„Noi nu avem spațiu bugetar pentru a satisface toate revendicările pe care le-am primit în procesul de avizare a legii salarizării, dar vom încerca să distribuim cât mai echilibrat orice creștere. Solicitările sunt de ordinul miliardelor”, a declarat Victoria Belous.
Oficiala a subliniat că autoritățile trebuie să găsească un echilibru între necesitatea creșterii salariilor în sectorul public și posibilitățile financiare ale statului.
„Nu ne putem permite să dăm curs tuturor solicitărilor care au venit în procesul de avizare, deoarece suntem limitați de capacitatea bugetară”, a punctat ministra.