România a intrat în rândul ţărilor cu venituri ridicate şi stă la aceeaşi masă cu Franţa şi cu Germania

12 Oct. 2024, 09:38
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
12 Oct. 2024, 09:38 // Actual //  Ursu Victor

Potrivit lui Liviu Voinea, reprezentatul României la Banca Mondială, economia românească continuă să se alinieze la nivelul deja bifat de economii importante precum Germania sau Franţa.

„România, din punctul de vedere al indicatorilor de venit, este deja în grupul ţărilor considerate cu venit ridicat. Avem ca şi categorii: venit scăzut, venit mediu şi venit ridicat. Noi suntem la venituri ridicate, la graniţa cu mediu. Am reintrat de curând în această categorie. Toată UE are venituri ridicate”, a declarat Liviu Voinea, reprezentat al României la Banca Mondială, la ZF Live.

România şi-a făcut loc în rândul ţărilor bogate pentru prima oară în 2019. De atunci, pe fondul pandemiei a suferit o retrogradare, iar recent, în 2023, graţie evoluţiei economice ţara s-a reîntors în rândul statelor cu venituri ridicate, explică Liviu Voinea.

„Am intrat în acest grup în 2019, iar în 2020 am căzut în categoria medium income din cauza pandemiei, iar de curând am reintrat din nou în aceeaşi categorie. Avem o creştere economică substantial mai mare decât în ultimii zece ani”, a mai spus Liviu Voinea în cadrul emisiunii ZF Live.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

02 Oct. 2026, 15:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
02 Oct. 2026, 15:53 // Actual //  Ursu Victor

Lucrările la podul rutier Cosăuți–Yampil, care va lega Republica Moldova de Ucraina peste râul Nistru, avansează vizibil pe partea ucraineană. Alexandru Cimbriciuc a publicat pe pagina sa de Facebook mai multe fotografii recente de pe șantier, în care se observă că pilonii și o parte a tablierului au fost deja instalate până spre mijlocul râului.

Imaginile arată că lucrările au intrat într-o etapă avansată, iar construcția podului începe să capete forma finală. Proiectul este executat dinspre partea ucraineană, unde autoritățile au anunțat anterior că termenul estimativ pentru finalizarea construcției este octombrie–noiembrie 2026. În luna iulie, Agenția pentru Reconstrucție a Ucrainei informa că aproximativ o treime din lucrări erau deja executate.

Noul pod va face legătura între localitățile Yampil, din regiunea Vinița, și Cosăuți, raionul Soroca. Potrivit autorităților ucrainene, odată cu punerea în funcțiune, traseul dintre Vinița și Soroca se va scurta cu aproximativ 28 de kilometri, iar transportul de mărfuri și pasageri între cele două țări ar urma să devină mai rapid. Podul este văzut și ca parte a integrării rețelelor rutiere din regiune în sistemul european TEN-T.

În februarie 2026, Republica Moldova și Ucraina au semnat la Kyiv protocolul care creează baza juridică pentru înființarea noului punct rutier de trecere a frontierei Cosăuți–Yampil. Punctul va avea statut internațional și va deveni operațional după finalizarea infrastructurii necesare.

Pe partea moldovenească sunt pregătite și lucrările pentru infrastructura de acces. Administrația Națională a Drumurilor a inițiat în 2026 proceduri pentru evaluarea terenurilor ce urmează să fie expropriate în vederea construcției, modernizării și extinderii drumului național R14.3, care va asigura accesul către pod.