Participare masivă și incidente în creștere: Peste 1,6 milioane de alegători și-au exercitat dreptul la vot

03 Nov. 2024, 19:34
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2024, 19:34 // Actual //  Ursu Victor

Comisia Electorală Centrală (CEC) a actualizat datele privind prezența la vot în cadrul turului II al alegerilor prezidențiale. Până la ora 19:00, 52,3% dintre alegători, reprezentând peste 1.606.000 de persoane, și-au exercitat dreptul de vot. Această rată de participare depășește prezența înregistrată în primul tur de scrutin, când, la aceeași oră, 48,7% dintre alegători votaseră.

În țară, circumscripția cu cea mai mare participare la vot este Dondușeni, cu o prezență de peste 50%, în timp ce Cantemir înregistrează cea mai scăzută prezență, cu puțin peste 37%. În Chișinău au votat peste 53% dintre alegători, în Bălți aproape 50%, iar în UTA Găgăuzia, peste 49%.

Secțiile de votare dedicate alegătorilor din stânga Nistrului au atras până acum peste 24.200 de alegători, cu cele mai mari prezențe înregistrate la cele trei secții din Varnița, Anenii Noi. În secțiile din diaspora, s-au înregistrat peste 275.000 de votanți, stabilind un nou record de participare.

CEC a primit două sesizări legate de nereguli: una privind agitația electorală pe rețelele sociale și alta referitoare la transportarea organizată a alegătorilor. Centrul de Apel al Comisiei a primit peste 800 de apeluri, majoritatea legate de procedurile de vot și adresele secțiilor.

Inspectoratul General al Poliției a raportat 191 de incidente până la ora 19:00, dintre care:
– 61 cazuri de fotografiere a buletinului de vot, pentru care au fost întocmite 27 de procese-verbale;
– 29 cazuri de agitație electorală interzisă, cu un proces-verbal întocmit;
– 25 suspiciuni de corupere a alegătorilor, cu două procese-verbale;
– 20 cazuri de transportare organizată a alegătorilor;
– 7 cazuri de afișaj electoral neautorizat;
– 6 cazuri de deteriorare a buletinului de vot, cu două procese-verbale;
– 7 cazuri de încălcare a dreptului la vot;
– 1 caz de prezență neautorizată în cabina de vot;
– alte 30 de cazuri diverse de încălcări electorale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

27 Oct. 2026, 09:36
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Oct. 2026, 09:36 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Taxarea coletelor comandate de moldoveni de pe platformele internaționale ar putea deveni și mai împovărătoare în viitor. Ministrul Finanțelor, Victoria Belous, a lăsat să se înțeleagă că introducerea TVA de 20% și a taxei fixe de 12 lei pentru fiecare colet reprezintă doar începutul unui proces de impozitare și urmează ca autoritățile să analizeze comportamentul consumatorilor înainte de eventuale ajustări.

„De ce nu am venit cu taxe exagerate? Deoarece, până la urmă, ne propunem ca și cetățenii noștri să aibă dreptul de a compara și de a alege. Dar țările europene au o taxă unică mult mai mare. Este prima etapă pentru impozitarea coletelor. Vom vedea care va fi comportamentul”, a declarat Victoria Belous, la Radio Moldova, unde explicat că autoritățile au optat, deocamdată, pentru taxe mai mici decât cele aplicate în unele țări europene, pentru a nu limita posibilitatea cetățenilor de a cumpăra produse din străinătate.

Afirmația ministrului sugerează că actualul mecanism de taxare nu este neapărat unul definitiv, iar nivelul impozitelor ar putea fi revizuit ulterior, inclusiv în funcție de experiența europeană. Totuși, oficiala nu a anunțat explicit o nouă majorare și nici un calendar pentru eventuale modificări.

Victoria Belous a justificat introducerea taxelor prin necesitatea de a asigura condiții de concurență mai echitabile între comercianții locali și marile platforme internaționale, care vând produse de miliarde de lei pe piața Republicii Moldova fără să suporte aceleași cheltuieli de funcționare.

„Orice agent economic din Republica Moldova achită taxe pentru salarii, achită chiria spațiului comercial, întreținerea acestor spații, impozite și taxe locale suplimentare. Chiar dacă noi am introdus TVA de 20% începând cu 1 noiembrie și taxa pentru colete de 12 lei începând cu 1 ianuarie, oricum agenții economici din Republica Moldova mai achită taxa pentru poluarea mediului și taxele locale”, a explicat ministrul.

Potrivit Victoriei Belous, comercianții autohtoni suportă costuri pe care platformele internaționale nu le au în aceeași măsură, deși acestea comercializează mărfuri în volume considerabile pe piața moldovenească.

„Este corect totuși să impunem niște taxe, deoarece comercianții din Republica Moldova achită impozite, iar platformele internaționale vând pe teritoriul Republicii Moldova, fără să aibă magazine, bunuri în valoare de miliarde de lei”, a punctat Belous.

Amintim că, începând cu 1 noiembrie 2026, coletele comandate de persoanele fizice din străinătate, cu o valoare de până la 150 de euro, vor fi supuse TVA de 20%. Ulterior, de la 1 ianuarie 2027, va fi introdusă și o taxă fixă de gestionare de 12 lei pentru fiecare colet.