A început numărătoarea inversă pentru enclava transnistreană! Tofilat: Tarifele la gaz vor crește de 20 de ori

10 Ian. 2024, 10:58
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Ian. 2024, 10:58 // Actual //  bani.md

De la începutul anului 2025, Ucraina nu va mai prelungi contractul de tranzit al metanului prin Ucraina, respectiv tarifele în regiunea din stânga Nistrului ar putea crește de circa 20 de ori, a declarat membrul Consiliului de observatori de la Moldovagaz, Sergiu Tofilat.

„Va trebui să cumpărăm și energie și vom vedea cine va putea plăti. Tarifele vor trebui să crească de 20 de ori și va trebui să ale acordăm compensații, ceea ce poate Chișinăul, dar și cu ajutorul partenerilor de dezvoltare. E o ocazie unică pentru reintegrarea țării”, a punctat Sergiu Tofilat, în cadrul emisiunii „Puncte de reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Potrivit lui, ucrainenii nu va prelungi contractul de tranzit, în condițiile în care Gazprom este companie rusească. Aceasta va putea livra  metanul doar până la granița cu Ucraina.

„Cei care vor dori să cumpere vor trebuie să achite tranzitul. Ba mai mult, din informațiile pe care le dețin, Moldovagaz a încercat să rezerve capacități în Ucraina la sfârșitul lunii decembrie, dar nu a reușit. Probabil din același motiv, că acționar este Gazprom”.

Ucraina a avertizat anterior că aprovizionarea cu gaz rusesc către Europa va fi întreruptă de la începutul anului 2025, deoareceva fi sistat tranzitul.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

28 Sept. 2026, 12:29
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Sept. 2026, 12:29 // Actual //  bani.md

Republica Moldova face noi pași pentru digitalizarea Carnetului ATA, document internațional utilizat pentru admiterea temporară a mărfurilor și facilitarea operațiunilor comerciale peste hotare.

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, în calitate de instituție emitentă și garantă a Carnetelor ATA, anunță că, împreună cu Serviciul Vamal, a organizat o sesiune de instruire dedicată funcționarilor vamali implicați în aplicarea procedurilor aferente acestui instrument.

Instruirea „e-ATA: Digitalizarea carnetelor ATA ca instrument de facilitare a comerțului” a inclus atât partea teoretică, cât și exerciții practice privind operațiunile de validare, export, reimport, import, reexport și tranzit.

Funcționarii vamali au fost instruiți inclusiv în utilizarea sistemelor digitale „ATA Desktop” și „ATA Carnet Customs”, care urmează să fie folosite în cadrul tranziției către formatul electronic.

Potrivit CCI, trecerea la e-ATA ar urma să simplifice și să uniformizeze procedurile vamale, să reducă birocrația și să faciliteze circulația temporară a mărfurilor pentru companiile implicate în comerțul internațional.

Carnetul ATA permite efectuarea operațiunilor de admitere temporară fără întocmirea unor declarații vamale naționale pentru fiecare operațiune și fără constituirea unei garanții financiare separate pentru drepturile de import aferente mărfurilor admise temporar.