Accizarea produselor de tutun pe masa deputaților: „Noi nu putem accepta pe piață țigări ieftine”

01 Dec. 2021, 11:57
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
01 Dec. 2021, 11:57 // Actual //  MD Bani

Asociațiile de business și experții economici recomandă introducerea prețului minim de vânzare cu amănuntul a produselor de tutun în politica bugetar-fiscală pentru anul viitor. Astfel, specialiștii consideră că va fi posibil sporirea încasărilor la bugetul de stat și cel mai important, asigurarea sănătății cetățenilor. Totodată, în cadrul consultărilor publice asupra politicii fiscale și vamale, s-a propus creșterea graduală a accizelor la țigărilor de foi, ceea ce va permite producătorilor locali să se adapteze la noile condiții de piață.

Prețului minim de vânzare cu amănuntul pentru produsele de tutun a fost exclus din legea bugetului pentru anul 2020. Din acest motiv, în comercializare au apărut țigări cu filtru la un preț mic, de circa 18 lei. Asociația Businessului European propune reintroducerea acestei norme.

”Propunem implementarea mecanismului de formare a prețului minim de comercializare cu amănuntul pentru țigarete și țigări de foi începând cu anul 2022. Prin urmare vor putea fi atinse două obiective importante pentru Republica Moldova – rezultate pozitive în domeniul sănătății publice și venituri mai mari la bugetul de stat”, a declarat Anna Djurinscaia, manager pe politici fiscale, Asociația Businessului European.

La rândul, expertul economic Veaceslav Ioniţă a propus implementarea prețului minim de comercializare cu amănuntul, dar și creșterea graduală a accizelor la țigările de foi, așa numitele cigarillos.

De menționat, că acciza pentru acest produs de tutun este mult mai mică față de țigările obișnuite, iar pe piață se vând cigarillos chiar și de 12 lei. Pentru a remedia situația statul a propus pentru anul viitor o acciză similară cu cea a țigărilor obișnuite.

”Politica fiscală este un instrument și de politică pro-sănătate. Prețul minim de vânzare cu amănuntul este un instrument suplimentar la politicile în domeniul sănătății. Dar, noi trebuie să asigurăm un echilibru, ca agenții economici să se adapteze la noile reguli de joc. Propunem să fie introdus prețul minim de vânzare pentru produsele de tutun, și totodată, pentru țigările de foi să păstrăm pentru câțiva ani acciza aplicată în prezent. Astfel, avem grijă de sănătatea cetățenilor și în același timp protejăm producătorul autohton”, a declarat Ioniță.

Propunerile nu au fost susținute de Asociația Procesatorilor de Tutun „AP-TUTUN”. Potrivit reprezentanților, introducerea prețul minim de vânzare cu amănuntul va stimula monopolizarea pieței.

Deputatul fracțiunii PAS, Radu Marian a declarat că ”ceea ce se întâmpla pe piața Moldovei este că avem niște țigări obișnuite care se vând sub formă de cigarillos la un preț foarte mic. Am văzut cifrele cât de mult s-a majorat volumul de comercializare a acestui tip de țigări. Cineva încearcă să comercializeze aceleași țigări la un preț mult mai mic. Este o chestiune care nu poate acceptată de un stat care se respectă. Noi avem pierderi de 4 miliarde de lei anual din cauza fumatului. Din acest motiv este o linie roșie pe care nu o putem să o trece, sănătatea publică este primordială, nu putem accepta pe piață țigări așa ieftine”

Președintele Comisiei Economiei, Buget și Finanțe, Dumitru Alaiba a declarat că va fi organizată o ședință separată privind accizarea produselor de tutun pentru a fi discutate toate aspectele, inclusiv riscurile de contrabandă.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.