Aeroportul „stresant” din Europa – unde 34.000 de bagaje au dispărut într-un singur an

27 Mai 2024, 16:31
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Mai 2024, 16:31 // Actual //  bani.md

„Cel mai stresant aeroport” din Europa a fost desemnat după ce a pierdut 34.000 de bagaje într-un an. Platforma online Preply a analizat 25 dintre cele mai mari aeroporturi din Europa pentru a afla care oferă cea mai proastă experienţă pentru pasageri.

Studiul a luat în considerare factori precum recenzii Google, numărul de recenzii „stresante”, cererile de bagaje pierdute, punctualitatea şi numărul de pasageri care trec prin fiecare aeroport.

Heathrow a fost numit cel mai stresant aeroport din Europa, deoarece a pierdut 34.000 de bagaje într-un an, potrivit express.co.uk.

Aeroportul Heathrow a obţinut „un scor de stres” de 6,4 din 10. Aproximativ 65,74% dintre zboruri pleacă la timp şi numai într-un singur an au existat 34.700 de căutări pentru bagaje pierdute care au implicat aeroportul.

Pe locul al doilea se află Aeroportul Manchester, cu un scor de stres de 5,44 din 10. Aici au fost făcute doar 9.180 de căutări pentru bagaje pierdute, iar 66,11% dintre zboruri au plecat la timp.

Cele mai stresante 15 aeroporturi din Europa şi scorul mediu de stres din zece:

Londra Heathrow, Marea Britanie – 6,4

Manchester, Marea Britanie – 5,44

Londra Gatwick, Marea Britanie – 5,4

Charles de Gaulle, Franţa – 5,16

Londra Stansted, Marea Britanie – 5,14

Istanbul, Turcia – 4,38

Leonardo Da Vinci Fiumicino, Italia – 4.11

Berlin Brandenburg, Germania – 3.76

Oslo, Norvegia – 3.57

Amsterdam Schiphol, Ţările de Jos – 3,53

Palma de Mallorca, Spania – 3,5

Josep Tarradellas Barcelona, Spania – 3.48.

Urmărește Business Magazin

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

17 Feb. 2026, 13:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
17 Feb. 2026, 13:02 // Actual //  Grîu Tatiana

Compania energetică ungară MOL a anunţat că a contactat Guvernul de la Budapesta pentru a iniţia punerea în circulaţie a rezervelor strategice de ţiţei, în contextul incertitudinilor legate de reluarea livrărilor din Est.

„Dacă livrările din Est nu se vor relua în următoarele zile, va fi necesar ca, într-o primă fază, Ungaria să pună în circulaţie aproximativ 250.000 de tone de ţiţei din rezervele strategice”, se arată în comunicatul companiei.

Pentru a acoperi eventualul deficit, rafinăriile vor fi alimentate şi cu ţiţei transportat pe mare. Primele livrări ar urma să ajungă la începutul lunii martie în portul croat Omisalj, urmând ca petrolul să ajungă la rafinării în termen de cinci până la 12 zile.

Un purtător de cuvânt al Comisia Europeană a confirmat că Uniunea Europeană este în contact strâns cu Ungaria, Slovacia şi Croaţia, după ce, în 27 ianuarie, un atac rusesc asupra conductei Drujba din Ucraina a întrerupt livrările de petrol rusesc către Europa de Est.

Ungaria şi Slovacia depind în continuare de petrolul şi gazele ruseşti şi au respins iniţiativele UE de a elimina aceste importuri, în cadrul eforturilor Bruxelles-ului de a reduce veniturile din energie care finanţează războiul Rusiei în Ucraina.

Potrivit agenţiei EFE, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a cerut duminică autorităţilor croate, printr-o postare pe reţeaua X, să permită transportul de petrol rusesc către Ungaria şi Slovacia prin oleoductul Adria, de la terminalul maritim Omisalj, invocând blocarea transportului prin Drujba.

„Solicităm Croaţiei să permită transportul de petrol rusesc Ungariei şi Slovaciei prin oleoductul Adria, deoarece exceptarea noastră de la sancţiuni ne permite să importăm petrol rusesc pe mare dacă se întrerupe furnizarea prin oleoducte”, a argumentat oficialul ungar.

De cealaltă parte, ministrul croat al Economiei, Davor Filipović, a declarat luni că Zagreb este dispus să sprijine aprovizionarea Ungariei şi Slovaciei, însă fără a justifica importul de petrol rusesc.

„Suntem dispuşi să îi ajutăm să rezolve această gravă întrerupere, în conformitate cu legislaţia UE şi reglementările OFAC. Nimeni nu trebuie să rămână fără combustibili”, a afirmat acesta, adăugând că oleoductul Adria este pregătit, dar că nu există motive tehnice pentru ca un stat membru al UE să rămână dependent de petrolul rusesc.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!