Air Moldova, datorii de milioane de euro față de pasageri. Are un singur avion și acela e stricat

10 Oct. 2023, 10:21
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Oct. 2023, 10:21 // Actual //  bani.md

Potrivit ultimelor date transmise de Air Moldova Autorității Aeronautice Civile, datoriile totale față de pasageri depășeau 6 milioane de euro.

„Datoriile totale față de pasageri către data de 20 iunie 2023 erau de 6.188.292 de euro. De atunci, deși au fost solicitate alte date, reprezentanții Air Moldova nu au reacționat”, a precizat Irina Bodolica, pentru Europa Liberă.

În luna august companiei aeriene i-a fost suspendat certificatul de zbor urmare a lipsei avioanelor.

Air Moldova a fost privatizată în toamna anului 2018 cu 50 de milioane de lei, de Civil Aviation Group, o companie fondată de doi moldoveni și compania românească Blue Air. Ultima se va retrage, însă, la nici-un an de la privatizare în condiții suspecte, cota de 49% fiind preluată de Dzintars Pomers din Letonia.

Valoarea tranzacției depășea 1,2 miliarde de lei (circa 61,5 milioane euro), dintre care 50 milioane de lei au fost transferate la bugetul de stat, restul sumei reprezintau datoriile companiei Air Moldova, pe care investitorul s-a obligat să le achite în decurs de trei ani.

În prezent, AirMoldova ar fi controlată de fugarul Ilan Șor prin companii interpuse.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

18 Sept. 2026, 09:41
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
18 Sept. 2026, 09:41 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Banca Japoniei a majorat rata dobânzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, până la 1,25%, cel mai ridicat nivel din 1995 încoace. Decizia a fost adoptată cu șapte voturi pentru și două împotrivă și marchează o accelerare a ciclului de înăsprire monetară al uneia dintre ultimele mari bănci centrale care a renunțat la politica dobânzilor ultra-scăzute.

Majorarea era în mare parte anticipată de piețe, pe fondul presiunilor inflaționiste persistente și al slăbirii yenului, care scumpește importurile de energie, produse alimentare și materii prime. Banca Japoniei avertizează că inflația de bază ar putea depăși ținta de 2%, în condițiile în care costurile mai mari suportate de companii sunt transferate treptat către consumatori.

În ciuda majorării dobânzii, yenul s-a depreciat după anunț. Dolarul a urcat la circa 157 de yeni, iar indicele bursier Nikkei 225 a avansat cu aproape 2%. Reacția piețelor a fost pusă inclusiv pe seama faptului că decizia nu a fost unanimă și că investitorii nu au primit un semnal suficient de clar privind ritmul viitoarelor majorări.

Noua decizie vine la mai puțin de trei luni după majorarea din iunie, când rata fusese ridicată la 1%. Până recent, Banca Japoniei obișnuia să opereze ajustări la intervale mai mari, ceea ce sugerează că autoritățile monetare sunt tot mai preocupate de riscurile inflaționiste.

Presiunile asupra prețurilor sunt alimentate inclusiv de costurile ridicate ale energiei, tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu și deprecierea monedei japoneze. În august, inflația de bază din Japonia a fost de 1,7% în ritm anual, în timp ce un indice urmărit îndeaproape de Banca Japoniei, care exclude alimentele proaspete și energia, a indicat o creștere de 1,9%.

Mișcarea Japoniei se înscrie într-un val mai larg de înăsprire a politicii monetare la nivel mondial. În ultimele zile, mai multe bănci centrale majore au transmis că riscurile inflaționiste rămân ridicate, pe fondul scumpirii petrolului și al altor materii prime.

Banca Japoniei nu a oferit însă un semnal ferm privind o nouă majorare la următoarea ședință. Piețele vor urmări în special declarațiile guvernatorului Kazuo Ueda pentru indicii despre cât de repede ar putea continua creșterea dobânzilor.

Pentru Japonia, actualul nivel de 1,25% este unul istoric prin comparație cu ultimele trei decenii, perioadă în care economia a fost caracterizată în mare parte de dobânzi extrem de mici sau chiar negative.