Airbnb Inc îşi suspendă operaţiunile în Rusia şi Belarus

04 Mart. 2022, 14:41
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
04 Mart. 2022, 14:41 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Airbnb Inc îşi suspendă operaţiunile în Rusia şi Belarus, a anunţat într-un mesaj pe Twitter Brian Chesky, directorul general al platformei de închiriere a locuinţelor între persoane particulare, transmite Bloomberg.

Decizia vine la câteva zile după ce Chesky declara că „sunt luate în discuţie toate opţiunile” privind răspunsul la invadarea Ucrainei de către Rusia.

Amintim că, anterior, Airbnb a anunțat despre posibilitatea de a caza gratuit 100.000 de refugiaţi ucraineni, în urma colaborării cu 14 guverne.

Conform companiei de cercetare de piaţă AirDNA, Rusia are peste 90.000 de spaţii active de închiriat pe termen scurt, în timp ce în Minsk, capitala Belarus, sunt peste 1.800.

Anterior, Chesky avertizase că sancţiunile impuse de Occident fac afacerile cu Rusia dificile.

10 Sept. 2026, 15:41
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Sept. 2026, 15:41 // Actual //  Grîu Tatiana

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a lansat o licitație pentru proiectarea și executarea lucrărilor de reabilitare și electrificare a liniei feroviare Iași–Ungheni. Valoarea estimată a contractului este de peste 5,6 milioane de euro, fără TVA, iar lucrările ar urma să fie finalizate în 24 de luni: șase luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție.

Proiectul prevede lucrări semnificative pe partea moldovenească a traseului. Printre acestea se numără reabilitarea și modernizarea podului feroviar Eiffel peste râul Prut, inclusiv repararea structurilor metalice, înlocuirea elementelor deteriorate și a traverselor de pod.

Totodată, podul va fi pregătit pentru electrificare, iar de-a lungul liniei feroviare vor fi instalate elementele necesare pentru alimentarea trenurilor cu energie electrică. Sistemul de electrificare va funcționa la 25 kV și 50 Hz.

Lucrările includ și reconstrucția liniilor de cale ferată din stația Ungheni, precum și modernizarea sistemelor de semnalizare, centralizare, blocare și telecomunicații feroviare.

Contractul va fi realizat în regim „Design & Build”, ceea ce înseamnă că firma care va câștiga licitația va asigura atât proiectarea, cât și furnizarea echipamentelor și materialelor, lucrările de construcție, testarea și punerea în funcțiune a infrastructurii.

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin programul Connecting Europe Facility (CEF) și face parte din rețeaua europeană de transport TEN-T. Scopul este de a îmbunătăți legătura feroviară dintre Republica Moldova și România, de a crește capacitatea de transport peste frontieră și de a aduce infrastructura feroviară din Moldova la standarde europene.

Ofertele vor fi evaluate după criteriul celui mai bun raport calitate–preț. Prețul va conta în proporție de 60%, în timp ce experiența companiei și calificarea specialiștilor vor avea câte 20%.