Alaiba spune că investițiile private au crescut cu 12% în primul trimestru, dar nu spune suma

05 Iul. 2024, 09:07
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Iul. 2024, 09:07 // Actual //  bani.md

Investițiile private în Moldova au înregistrat o creștere de 12% în primul trimestru al anului 2024, conform datelor prezentate de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba. Deși nu a oferit o cifră specifică, Alaiba a subliniat că autoritățile vor continua să sprijine această dinamică pozitivă.

Ministrul a atribuit creșterea investițiilor reformelor economice implementate recent, menționând că acestea au început să dea roade. Printre reforme se numără modificările aduse impozitului pe venit, care au permis companiilor să păstreze în conturile lor peste 1,4 miliarde de lei, bani care au fost parțial reinvestiți. Autoritățile au decis să impoziteze doar veniturile distribuite sub formă de dividende, lăsând astfel lichidități semnificative în sectorul privat.

De asemenea, Alaiba a menționat că investiții în valoare de aproximativ 2 miliarde de lei au fost direcționate în cadrul programului „373”. Programul are ca scop stimularea investițiilor și reducerea birocrației, alături de eforturile de digitalizare care permit antreprenorilor să economisească peste un miliard de lei anual.

„Curajul și determinarea antreprenorilor noștri nu pot fi subestimate. Ei sunt coloana vertebrală a unei economii puternice. Noi nu ne relaxăm. Nu ne lăudăm prea mult. Continuăm să lucrăm pentru a sprijini antreprenorii și pentru a le oferi condițiile necesare pentru dezvoltarea afacerilor”, a scris Dumitru Alaiba pe pagina sa de socializare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

19 Iun. 2026, 16:51
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
19 Iun. 2026, 16:51 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Banca Centrală a Rusiei a decis să reducă dobânda-cheie de la 14,5% la 14,25%, ceea ce marchează o  noua reducere consecutivă a ratei de referință și continuă procesul de relaxare a politicii monetare început în iunie 2025.

Decizia a surprins piețele financiare, întrucât majoritatea analiștilor anticipau o reducere mai mare, până la 14%. În ultimele luni, presiunile asupra Băncii Rusiei pentru accelerarea reducerii dobânzilor au crescut, pe fondul încetinirii economiei și al solicitărilor venite inclusiv din partea mediului de afaceri și a conducerii politice.

Totodată, ședința Consiliului de administrație a atras atenția după ce guvernatoarea Băncii Rusiei, Elvira Nabiullina, a lipsit aproape o lună din spațiul public, alimentând speculații privind o posibilă demisie.

În comunicatul său, Banca Rusiei a explicat că principalul motiv pentru reducerea mai prudentă a dobânzii îl reprezintă riscurile generate de politica fiscală. Deși inflația continuă să încetinească, iar economia a revenit pe creștere după declinul de la începutul anului, autoritățile monetare consideră că majorarea cheltuielilor bugetare ar putea alimenta noi presiuni inflaționiste.

Instituția a avertizat că politica bugetară pentru următorii trei ani va fi mai expansionistă decât se estima anterior, ceea ce ar putea necesita menținerea unor dobânzi mai ridicate pentru o perioadă mai lungă.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat recent că se așteaptă la o nouă reducere a dobânzii-cheie, însă banca centrală a preferat o abordare mai precaută, semnalând că va evalua oportunitatea unor noi reduceri în funcție de evoluția inflației, a așteptărilor inflaționiste și a riscurilor interne și externe.

Experții consideră că ritmul reducerilor va încetini în perioada următoare. Potrivit unor estimări ale analiștilor ruși, dobânda-cheie ar putea ajunge la aproximativ 13% până la sfârșitul anului, însă menținerea unei rate de două cifre și în 2027 devine tot mai probabilă.

Banca Rusiei continuă să identifice riscuri inflaționiste semnificative, inclusiv creșterea rapidă a salariilor, deteriorarea perspectivelor economiei mondiale, majorarea cheltuielilor bugetare și reducerea producției de carburanți după atacurile cu drone asupra rafinăriilor rusești.