Antreprenorii moldoveni, invitați să participe la expoziția națională „Fabricat în Moldova”. Cum o pot face?

06 Dec. 2024, 12:25
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Dec. 2024, 12:25 // Actual //  bani.md

În perioada 29 ianuarie – 2 februarie 2025, la Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo”, va avea loc cea de-a XXII-a ediție a Expoziției naționale „Fabricat în Moldova”, cu genericul: „Acasă. Autentic. Autohton”. În acest context, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) informează antreprenorii autohtoni că a mai rămas doar 30% din spațiu disponibil pentru expozanți. Înscrierile sunt deschise până la data de 27 decembrie 2024.

Potrivit președintelui instituției camerale Sergiu Harea, 70% din suprafața spațiului destinat expozițiilor, adică cca 2000 m2, a fost deja ocupat de companiile din țara noastră, din domenii, precum: industria alimentară și agricolă, industria ușoară, producția de vinuri, confecția îmbrăcămintei, accesorii, produse cosmetice, gospodării țărănești, meșteșugari, etc.

„CCI a RM invită antreprenorii care doresc să-și promoveze produsele și serviciile la cea mai așteptată expoziție din țară – Expoziția națională „Fabricat în Moldova”, să completeze cererea de participare, disponibilă pe pagina www.chamber.md, cât mai curând, pentru că a mai rămas puțin spațiu, iar instituția recepționează cererile după principiul „primul venit-primul servit”, se menționează într-un comunicat al instituției.

Expoziția se va desfășura în două pavilioane ale CIE „Moldexpo” după cum urmează:

  • Pavilionul Central: produse agroalimentare și expoziții colective din raioanele Moldovei;
  • Pavilionul Nr.2: întreprinderi din sectorul industrial, textile, mobilă și alte bunuri de larg consum;
  • Zona exterioară: produse apicole, vinuri de casă, și produse artizanale, mezeluri și carmangerie, fructe proaspete”, a declarat președintele CCI a RM.

Participanții la expoziție vor beneficia de o serie de avantaje, printre care:

  • Posibilitatea de a pune în valoare produsele și serviciile „Fabricate în Moldova” în fața unui public larg, inclusiv parteneri comerciali și investitori;
  • Expunerea companiei și a brandului într-un cadru național de amploare, ce atrage vizitatori din diverse sectoare ale economiei, și din diferite țări;
  • Posibilitatea de a stabili contacte direct cu potențiali parteneri de afaceri, distribuitori și clienți, consolidând astfel rețeaua de afaceri;
  • Posibilitatea de a prezenta cele mai noi produse, tehnologii și inovații dezvoltate în cadrul afacerii;
  • Contribuirea activă la promovarea produselor locale și susținerea dezvoltării economiei naționale, încurajând consumul de produse fabricate în țară.

Pentru informații suplimentare:

  • Viorica Cazacu – viorica.cazacu@chamber.md
  • Tatiana Sainciuc – tatiana.sainciuc@chamber.md
  • Olga Grosu – olga.grosu@chamber.md
  • Telefon: 022 210 725 | 022 238 410

29 Oct. 2026, 11:56
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
29 Oct. 2026, 11:56 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

O presupusă schemă de escrocherie și spălare de bani în domeniul construcțiilor, care ar fi provocat un prejudiciu de peste 25 de milioane de lei, a fost deconspirată de oamenii legii la Chișinău. Șase persoane au fost reținute, iar în urma perchezițiilor au fost ridicate documente contabile, telefoane mobile, obiecte de lux și un automobil evaluat la 3,7 milioane de lei.

Potrivit anchetatorilor, schema ar fi fost pusă în aplicare începând cu anul 2019 de factorii de decizie ai unei companii de construcții din Capitală. Aceștia ar fi încasat bani de la cetățeni pentru procurarea apartamentelor într-un bloc locativ din sectorul Botanica, fără a-și îndeplini ulterior obligațiile contractuale.

Mai mult, persoanele vizate ar fi înstrăinat bunurile companiei, provocând intenționat incapacitatea de plată a acesteia. În acest mod, potrivit versiunii anchetei, firma ar fi fost lipsită de activele necesare pentru onorarea obligațiilor față de cumpărătorii care investiseră bani în locuințe.

Prejudiciul estimat de oamenii legii depășește 25 de milioane de lei, sumă care reflectă amploarea presupusei fraude imobiliare.

Pe 28 octombrie, anchetatorii au desfășurat 20 de percheziții la domiciliile și oficiile persoanelor vizate în dosar. În urma descinderilor au fost ridicate documente contabile, telefoane mobile și mai multe obiecte de lux, care urmează să fie examinate în cadrul investigației.

Printre bunurile identificate se numără și un automobil de lux, evaluat la aproximativ 3,7 milioane de lei, echivalentul a circa 15% din prejudiciul estimat în dosar.

Șase persoane au fost reținute, fiind investigate pentru presupusa implicare în schema de escrocherie și spălare de bani.