APEL II: Concurs pentru recepționarea cererilor de finanțare a proiectelor de infrastructură pentru anul 2022

29 Iun. 2021, 14:25
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
29 Iun. 2021, 14:25 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Proiectul de Reziliență Rurală (IFAD VII) anunță cel de-al doilea apel pentru recepționarea cererilor de finanțare a proiectelor de infrastructură pentru anul 2022. Termenul limită de depunere a dosarelor este data de 30 iulie 2021.

Grupul-client, care poate beneficia de asistență financiară în valoare maximă de 200 000 USD poate fi format doar din persoane juridice: întreprinderi mici şi mijlocii, Gospodării Țărănești, grupuri de producători din spațiul rural, care practică activități agricole.

Tipuri de infrastructură eligibile pentru finanțare în zona rurală:

  • Construcţia reţelelor de alimentare cu apă pentru irigare care va oferi condițiile necesare pentru înființarea culturilor cu valoare înaltă și adoptarea practicilor de irigare cu economisirea apei în zonele agricole;
  •  Construcția / reparația segmentelor de drum și poduri (pentru a asigura accesul în toate condițiile meteorologice la zonele de producție agricolă și la întreprinderilor de prelucrare a produselor agroalimentare).

Granturile vor fi acordate în baza rezultatelor concursului anunțat și a rezultatelor evaluării cererilor de finanțare, înaintate de APL în colaborare cu grupul-client către UCIP IFAD. Pentru obținerea suportului financiar grupul-client va trebui să întreprindă 5 pași:

Pasul I

Va analiza și va identifica necesitățile de dezvoltare a infrastructurii din comunitatea unde își desfășoară activitatea, ca fiind de primă necesitate pentru ameliorare și care ar duce la dezvoltarea economică a afacerii agenților economici.

Pasul II

Va studia condițiile generale de participare la concurs pentru obținerea suportului financiar de construcție a obiectelor de infrastructură publică rurală publicate de UCIP IFAD și cerințele de prezentare a documentelor stipulate în anunțul de lansare a concursului pentru anul respectiv.

Pasul III

Va convoca adunarea comună a agenților economici, potențialilor membri ai Grupului-client și Primărie, va discuta necesitatea de participare la concurs, rata de cofinanțare la construcția obiectului de infrastructură publică rurală și va alege organul de conducere și reprezentare a grupului-client la ședințele comune de lucru cu UCIP IFAD pe perioada de implementare a proiectului.

Pasul IV

Va completa Formularul de aplicare  pentru IFAD VII și va întocmi setul de documente solicitate conform condițiilor de concurs (vedeți Modelele de documente) şi le va depune la UCIP IFAD în perioada indicată. Grupul-client poate depune doar o singură cerere pe an.

Pasul V

Grupul-client Cererea de finanțare a căruia a fost admisă la etapa II de Calificare, va prezenta la UCIP IFAD suplimentar:

–  Studiul de pre-fezabilitate a proiectului investițional (UCIP IFAD va acorda asistența financiară necesară);

Pentru mai multe detalii accesați pagina UCIP IFAD.

 

 

30 Sept. 2026, 17:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Sept. 2026, 17:07 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Irakul a majorat puternic discounturile pentru petrolul livrat în luna octombrie, oferind reduceri de până la 37 de dolari pe baril față de cotațiile de referință regionale, potrivit informațiilor obținute de Bloomberg.

Compania petrolieră de stat SOMO a oferit țițeiul Basrah Medium cu un discount de 34,5 dolari pe baril, iar Basrah Heavy cu până la 37 de dolari sub prețul de referință aplicabil pieței de destinație. Documentele datate 29 septembrie vizează livrările programate între 1 și 31 octombrie.

Reducerile sunt semnificativ mai mari decât cele oferite pentru lunile anterioare. În august și septembrie, discounturile pentru petrolul irakian au fost, în general, sub 30 de dolari pe baril.

Pentru livrările către Asia, prețurile de referință sunt calculate în raport cu media cotațiilor Oman și Dubai. Pentru Europa este utilizat Brent, iar pentru livrările către America de Nord și de Sud Argus Sour Crude Index.

Potrivit Bloomberg, reducerea agresivă a prețurilor arată dificultățile cu care se confruntă Irakul în transportul petrolului pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. Poziția geografică și dependența de rutele maritime din Golful Persic fac exporturile irakiene mai vulnerabile decât cele ale unor producători vecini.

Irakul nu dispune nici de o flotă proprie importantă de petroliere, ceea ce obligă Bagdadul să ofere discounturi mari pentru a atrage cumpărători și pentru a compensa riscurile și costurile suplimentare ale transportului.

Șeful SOMO, Ali Nizar, declara pe 20 septembrie că intensificarea concurenței dintre producătorii din Golf a determinat o parte dintre cumpărătorii tradiționali ai petrolului irakian să se orienteze spre alți furnizori care oferă condiții mai avantajoase.

Presiunea este amplificată și de creșterea puternică a costurilor de transport maritim. Lipsa superpetrolierelor disponibile a scumpit navlul la nivel global, iar unele tranzacții au devenit neprofitabile chiar și în condițiile unor reduceri importante la prețul petrolului.

Prin urmare, discounturile de până la 37 de dolari pe baril reprezintă o încercare a Irakului de a-și menține fluxurile de export într-un context în care riscurile geopolitice și costurile logistice au crescut semnificativ.