Aplicația care i-a adus unui bărbat 15 milioane de dolari în cont, pentru o zi. Cum s-a întâmplat

30 Dec. 2021, 10:54
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
30 Dec. 2021, 10:54 // Au Bani //  MD Bani

În preajma Crăciunului, un bărbat s-a trezit cu nu mai puțin de 15,6 milioane de dolari în contul unei aplicații de pe mobil. Pentru aproximativ o zi, a fost milionar.

Numele chinezului care a trăit aventura prin intermediul unei aplicații de mobil a fost dat publicității doar ca Long. Acesta s-a trezit cu nu mai puțin de 15,6 milioane de dolari într-o aplicație de mobil dedicată tranzacționării de acțiuni. Din câte se pare, a fost vorba de un test de sistem al platformei financiare din spatele aplicației, dar șocul a fost incredibil, iar bărbatul a făcut o serie de capturi de ecran pentru a imortaliza momentul într-o formă sau alta. Cel mai probabil, și-a dat și el seama că bucuria nu va dura foarte mult, scrie playtech.ro.

A devenit milionar, în prima zi de Crăciun

Pe 25 decembrie, în jurul orei 14:30, Long și-a dat seama că activele sale au crescut cu aproximativ 100 de milioane de yuani, echivalentul a aproximativ 15,6 milioane de dolari.

La scurt timp după evenimentul dramatic, Long a dat un interviu în presa locală și a explicat că obișnuiește să tranzacționeze acțiuni, dar a fost prima oară când a investit 940 de dolari prin intermediul aplicației Changjiang Securities E-Stock, progrămelul de mobil din spatele situației descrise mai sus.

Un pic șocant a fost deznodământul situației. Bărbatul a rămas fără toți banii din cont la mai puțin de 24 de ore după ce i-au fost virați în aplicație. El a pierdut inclusiv cei 940 de dolari care reprezentau investiția sa inițială.

Măcar a primit o explicație oficială pentru situația neobișnuită. Serviciul de relații cu clienții din spatele Changjiang Securities E-Stock l-a informat că întregul set de eveniment a fost consecința unui test de sistem efectuat peste weekend, iar banii au fost recuperați din contul său. Banii investiți de el îi vor fi returnați în câteva zile.

În mod previzibil, povestea bărbatului s-a viralizat pe rețelele de socializare, iar Long a devenit subiectul a numeroase glume, dar și manifestări de empatie, mulți fiind de părere că tocmai a trecut printr-un test psihologic.

„Cel puțin poate spune că a fost multimilionar odată în viață”, a scris un utilizator pe Weibo. „Ce fel de test a fost acesta? Un test psihologic?”, a întrebat un altul.

01 Aug. 2026, 10:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Aug. 2026, 10:31 // Actual //  Ursu Victor

Atacurile repetate asupra centrelor logistice ale platformei rusești de comerț online Wildberries (WB) au început să se reflecte direct în buzunarele consumatorilor. Potrivit presei ruse, în ultimele zile prețurile pentru numeroase produse comercializate pe marketplace au crescut cu 10–30%, iar în unele cazuri chiar cu 35%.

Cumpărătorii spun că au observat majorările la produsele salvate anterior în coșul de cumpărături. Un exemplu oferit de o antreprenoare arată că un produs care costa 1.600 de ruble săptămâna trecută a ajuns la 2.100 de ruble, o scumpire de aproximativ 30%.

Și comercianții care vând pe platformă confirmă că produsele lor s-au scumpit, deși susțin că nu au modificat prețurile. Potrivit acestora, Wildberries a eliminat în masă reducerile finanțate din fonduri proprii, măsură care a dus automat la creșterea prețurilor afișate pentru consumatori.

„Wildberries a anulat practic toate promoțiile pe care le finanța din propriile resurse. Este de înțeles, compania încearcă să-și refacă logistica și va trebui să acopere pagubele provocate de incendiile din depozite. Rezultatul este că aproape toate produsele s-au scumpit”, a declarat un comerciant care activează pe mai multe platforme de comerț electronic din Rusia.

Problemele nu se limitează doar la prețuri. Vânzătorii afirmă că termenele de livrare s-au prelungit considerabil, de la 2–4 zile la aproape 10 zile, din cauza perturbării rețelei logistice.

Potrivit estimărilor unui expert în piața imobiliară logistică, între 18 și 31 iulie, dronele ucrainene au atacat depozite Wildberries cu o suprafață totală de peste un milion de metri pătrați, echivalentul a cel puțin 15% din infrastructura logistică administrată de companie. Cele mai afectate au fost centrele logistice de mari dimensiuni, ceea ce a generat blocaje în lanțul de distribuție.

Scumpirile s-au extins și la Ozon, principalul concurent al Wildberries. Comercianții spun că și această platformă a redus reducerile suportate din fonduri proprii, chiar dacă infrastructura sa logistică nu a fost afectată de atacuri.

În paralel, Wildberries a început să acorde plăți de sprijin comercianților afectați de incendiile din depozite. Compania anunță că a efectuat al doilea val de plăți către 175.000 de întreprinderi mici și mijlocii, însă beneficiarii susțin că sumele acoperă doar o mică parte din pierderile suferite.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!