Aproape 1400 de IMM-uri au beneficiat de suport din partea Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului

24 Ian. 2023, 17:57
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
24 Ian. 2023, 17:57 // Bani și Afaceri //  MD Bani

În anul 2022, aproape 1400 de IMM-uri au beneficiat de suport prin intermediul programelor de suport antreprenorial din gestiunea Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). În acest sens, Ministerul Economiei a alocat circa 720 milioane lei sub formă de granturi, garanții financiare, subvenții pentru participare la expoziții și infrastructură de suport. Rezultatele au fost prezentate de ministrul Economiei, Dumitru Alaiba și directorul ODA, Dumitru Pîntea în cadrul unei conferințe de presă.

Astfel, în anul 2022, 1375 de întreprinderi au fost susținute prin diferite forme de suport. Dintre acestea 541 de companii au accesat finanțare nerambursabilă în valoare totală de circa 162 milioane lei, care au menținut sau creat circa 3300 locuri de muncă. Pentru 469 de afaceri au fost oferite garanții financiare în valoare de 554 milioane lei, care au susținut credite de circa 1 miliard lei. În același timp, pentru alte 86 de afaceri au fost rambursate parțial cheltuielile pentru participarea la expoziții, iar 279 de companii au beneficiat de infrastructura de suport din cadrul celor 11 Incubatoare de afaceri.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește-ne pe TELEGRAM!

De asemenea, în anul 2022 au fost lansate 4 instrumente noi:  Programul Start pentru Tineri (granturi până la 200 mii lei), Programul de Transformare Digitală (granturi până la 500 mii lei), Programul de Susținere a Inovațiilor Digitale și Startup-urilor Tehnologice (granturi până la 500 mii lei) și Programul de Retehnologizare și Eficiență energetică (granturi până la  2 milioane lei).

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.