Reacția Komaksavia la decizia tribunalului arbitral din Suedia

04 Aug. 2022, 17:24
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Aug. 2022, 17:24 // Actual //  bani.md

Komaksavia Airport Invest Ltd, compania care administrează Aeroportul Chișinău susține într-un comunicat de presă că scoaterea de pe rol a deciziei nu este una definitivă. O vom ataca în instanțele superioare din Suedia.

Subliniem că Arbitrajul de la Stockholm nu a luat în considerare esența litigiului, ci doar chestiunile procedurale privind admisibilitatea unei cereri de examinare în temeiul Convenției privind protecția reciprocă a investițiilor între Moldova și Cipru.

În ceea ce privește pretinsa acuzație de lipsă a investițiilor, Komaksavia Airport Invest atrage atenția că asemenea concluzii nu au fost formulate. Arbitrajul a concluzionat doar că investiția făcută nu a fost se încadrează în criteriile specifice ale convenției dintre Moldova și Cipru privind protecția investițiilor și multe altele. Și pe această bază, arbitrajul încheie disputa, dar nu anunță o victorie pentru Republica Moldova.

Komaksavia Airport Invest susține că declarațiile Ministerului Justiției este manipulatoare.

Strategia statului de protecție „prin procedură”, și nu „pe fapt” este doar o pauză în dispută, dar nu finalizarea acesteia. Nu poate fi vorba despre rezilierea contractului de concesionare.

Din moment ce Republica Moldova a hotărât să nu ducă până la capăt litigiul în cadrul Arbitrajului de la Stockholm și să retragă cererea din examinare „pe procedură”, Komaksavia Airport Invest își va continua apărarea în celelalte tribunalele internaționale.

În cazul în care tribunalul a considerat că investițiile efectuate pentru perioada 2014-2020 nu se încadrează în condițiile uneia dintre convențiile existente în lume, asta nu înseamnă că nu a existat nicio investiție în forma prevăzută de contract.

Ieri, 3 august, Ministerul Justiației anunța că tribunalul arbitral al Camerei de Comerț din Stockholm (Suedia) a respins cererea Komaksavia Airport Invest Ltd îndreptată împotriva Republicii Moldova. Totodată, Tribunalul i-a acordat Republicii Moldova suma de 216,678.75 mii euro drept compensare pentru cheltuielile suportate în legătură cu procedura arbitrală.

Avia Invest, controlată de Ilan Șor, condamnat de prima instanță pentru fraude la BEM, a luat în concesiune aeroportul Chișinău pentru un termen de 49 de ani, iar statul a dat în judecată compania și cere anularea contractului de concesionare a aeroportului. Drept răspuns Avia Invest a dat Moldova în judecată la Curtea de Arbitraj de la Stockholm. Compania a acuzat autoritățile că o supun presiunilor și cere despăgubiri de 855 de milioane de euro. O decizie încă nu există.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

05 Aug. 2026, 16:20
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Aug. 2026, 16:20 // Actual //  Grîu Tatiana

Administrația Națională a Drumurilor a lansat licitația pentru reabilitarea unui sector de 8,13 kilometri al drumului național R26 Bender – Căușeni – Cimișlia. Pentru lucrări sunt prevăzuți 17 491 750 de lei, bani care vor fi alocați din Fondul Rutier, ceea ce înseamnă un cost mediu estimat de circa 2,15 milioane de lei pentru fiecare kilometru de drum.

Proiectul vizează un sector cu o lungime totală de 8,13 kilometri, situat între kilometrii 50+750 și 72+000, în raionul Căușeni. Intervențiile vor fi realizate selectiv pe două tronsoane: unul de aproximativ 2,9 kilometri, care traversează localitatea Taraclia din raionul Căușeni, și altul de circa 5,2 kilometri, în direcția localității Troițcoe din raionul Cimișlia.

Potrivit Administrației Naționale a Drumurilor, lucrările vor include frezarea și plombarea gropilor, repararea zonelor degradate, colmatarea fisurilor, aplicarea unor straturi bituminoase subțiri executate la rece, precum și refacerea marcajelor rutiere longitudinale și transversale cu vopsea reflectorizantă. În cadrul contractului vor fi executate și alte intervenții prevăzute în caietul de sarcini.

Companiile interesate pot depune ofertele până la 21 august 2026, ora 10:00, termenul-limită stabilit pentru procedura de achiziție publică.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!