Au crescut conexiunile la Internet fix de mare viteză. Cele mai mari venituri le-a avut operatorul național Moldtelecom

18 Iun. 2021, 17:10
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
18 Iun. 2021, 17:10 // Actual //  MD Bani

Datele prezentate de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) arată că, în primele trei luni ale anului curent, numărul conexiunilor la Internet fix în bandă largă, care permit viteze de peste 100 Mbps au înregistrat o creștere de 13,3%, comparativ cu sfârșitul anului 2020, și au alcătuit circa 190 mii, pe fundalul descreșterii tuturor conexiunilor care permit viteze de transfer al datelor mai mici de 100 Mbps.

Astfel, potrivit ANRCETI, numărul total al abonaților la serviciile de Intenet fix în bandă largă a crescut, timp de trei luni, cu 1,1%, și au totalizat circa 727 mii, dintre care 539,2 mii (în creștere cu 3,7%) au constituit abonații care au ales conexiunile prin fibră optică (FTTX), 127,1 mii (în scădere cu 8%) au alcătuit abonații care au solicitat conexiuni prin xDSL, 58,4 mii (în scădere cu 1,1%) au totalizat cei ce s-au conectat prin cablu coaxial, iar 2,2 mii (în creștere cu 9,2%) au fost cei care s-au conectat prin intermediul altor tehnologii.

La finalul lunii martie 2021, ponderile cele mai importante în numărul total de abonați erau deținute de abonații conectați la rețeaua globală în baza tehnologiilor FTTx  – 74,2%, respectiv prin xDSL – 17,5%, urmați de abonații conectați prin cablul coaxial  – 8% și  prin alte tehnologii – 0,3%. Rata de penetrare a serviciilor de acces la Internet fix în banda largă, raportată la 100 de locuitori ai republicii, a crescut cu 0,3 puncte procentuale și a ajuns la 27,5%.

De asemenea, potrivit datelor prezentate ANRCETI de către furnizorii serviciilor de acces la Internet fix în bandă largă, au crescut și veniturile obținute în primul trimestru al anului 2021 din vânzarea acestor servicii, față de aceeași perioadă a anului trecut, cu 6,7% și au însumat peste 364 mil. lei. Urmare a acestei evoluții, venitul mediu lunar per abonat (ARPU) la serviciile respective a scăzut, față de perioada similară a anului trecut, cu 0,5% şi a alcătuit 167,9 lei.

Cotele de piață ale celor mai mari furnizori de servicii de acces la Internet fix în bandă largă, în funcție de venituri, au fost următoarele: Moldtelecom – 60,5%, Starnet Soluții – 20,4% și Orange Moldova  – 8,5%. Cota cumulativă de piață a celorlalți furnizori a fost de 10,6%.

21 Sept. 2026, 16:50
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
21 Sept. 2026, 16:50 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Bitcoin a depășit luni pragul de 85 000 de dolari, atingând cel mai ridicat nivel din ianuarie 2026, pe fondul unui nou val de cumpărări pe piața criptomonedelor. Cea mai mare criptomonedă a urcat până la aproximativ 85 200–85 229 de dolari, după care s-a retras ușor, fiind tranzacționată în jurul valorii de 84 400 de dolari.

Bitcoin a avansat cu peste 7% în ultimele cinci zile și cu aproape 35% în ultimele trei luni. Chiar și după această creștere, criptomoneda rămâne sub nivelul maxim istoric de peste 126 000 de dolari atins în octombrie 2025 și este încă pe minus față de începutul acestui an.

Una dintre explicațiile invocate pentru creșterea recentă este revenirea fluxurilor de capital către fondurile tranzacționate la bursă (ETF) bazate pe Bitcoin, dar și închiderea masivă a pozițiilor short, deschise de traderii care mizau pe scăderea prețului. Potrivit datelor prezentate de piață, peste 155 de milioane de dolari în poziții short au fost lichidate, dintre care mai mult de 85 de milioane de dolari în perechi cu Bitcoin. Pe Ethereum, lichidările pozițiilor short au depășit 48 de milioane de dolari.

Mecanismul poate amplifica rapid creșterea prețului. Atunci când Bitcoin depășește nivelurile la care au fost acumulate numeroase poziții short, traderii sunt obligați să cumpere criptomonede pentru a-și închide pozițiile, ceea ce adaugă presiune de cumpărare pe piață.

Raliul readuce în discuție posibilitatea încheierii așa-numitei „ierni cripto”, perioada de scădere care a urmat maximului din octombrie 2025. Matt Hougan, director de investiții al Bitwise, consideră că piața a intrat într-o nouă etapă și a declarat pentru CNBC că „s-a terminat” perioada de iarnă cripto. El estimează că actualul ciclu ar putea deveni unul dintre cele mai puternice și mai îndelungate din istoria pieței, însă această afirmație reprezintă perspectiva sa asupra evoluției viitoare și nu o certitudine.