Avertisment OPEC: UE nu poate înlocui petrolul rusesc. Consecințele unui embargou

12 Apr. 2022, 10:24
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
12 Apr. 2022, 10:24 // Actual //  MD Bani

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a transmis luni Uniunii Europene că actualele şi posibilele viitoare sancţiuni împotriva Rusiei riscă să creeze unul dintre cele mai puternice şocuri ale ofertei de petrol care au existat vreodată. Potrivit Organizației, înlocuirea petrolului rusesc cu cel din alte surse ar fi imposibilă. De asemenea, OPEC spune că țările care fac parte din organizație nu îşi vor spori extracţia de petrol, scrie Reuters.

Oficiali ai UE au avut la Viena discuţii cu reprezentanţi ai OPEC, în timp ce blocul comunitar examinează noi sancţiuni împotriva Rusiei care să cuprindă de asemenea sectorul petrolier. În acest context, OPEC primeşte din partea ţărilor importatoare apeluri să-şi crească producţia de petrol.

„În urma actualelor şi viitoarelor sancţiuni sau a altor măsuri voluntare, am putea vedea pierderea a peste 7 milioane de barili pe zi din petrolul rusesc şi alte exporturi de combustibili”, a atenţionat secretarul general al OPEC, Mohammad Barkindo, conform discursului său, obţinut de Reuters. „Luând în considerare actuala prognoză a cererii, ar fi aproape imposibil de înlocuit o pierdere de volume de o asemenea magnitudine”, a adăugat reprezentantul OPEC.

Uniunea Europeană a reiterat la întâlnirea cu OPEC cererea ca ţările membre ale acestei organizaţi să examineze dacă îşi pot spori livrările de petrol pentru a tempera creşterea cotaţiilor, a declarat pentru Reuters un oficial din cadrul Comisiei Europene.

Conform acesteia din urmă, OPEC dispune de capacităţi de extracţie nefolosite care i-ar permite să-şi sporească producţia de petrol. Totuşi, secretarul general al OPEC a apreciat că actuala volatilitate crescută a pieţei petrolului este efectul unor „factori nefundamentali” care scapă controlului OPEC, semnalând astfel că grupul ţărilor exportatoare nu îşi va creşte producţia.

Grupul OPEC+, ce reuneşte ţările Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi alţi zece producători, inclusiv Rusia, a convenit pe 31 martie doar asupra unei creşteri modeste a producţiei, respingând din nou apelurile pentru o sporire mai substanţială a extracţiei pentru a diminua cotaţiile petrolului.

După acest refuz, preşedintele american Joe Biden a decis să elibereze în lunile următoare 180 de milioane de barili de petrol din rezervele strategice ale SUA.

Preţul barilului de petrol Brent a atins 139 de dolari pe 7 martie, un record după criza financiară din 2008. După anunţul preşedintelui Biden despre eliberarea unei cantităţi masive de petrol din rezervele strategice, cotaţiile au scăzut, barilul de petrol Brent fiind luni sub 100 de dolari.

07 Aug. 2026, 17:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
07 Aug. 2026, 17:44 // Actual //  Grîu Tatiana

Taxarea coletelor comandate de peste hotare riscă să se transforme într-un coșmar birocratic pentru sute de mii de moldoveni dacă Guvernul nu schimbă radical modul în care vor fi încasate noile taxe. Economistul Veaceslav Ioniță spune că problema nu este TVA-ul de 20% sau taxa fixă de 12 lei pe colet, ci faptul că actualul mecanism de vămuire nu poate face față milioanelor de expedieri care intră anual în Republica Moldova.

„Prin 2015 nu știam ce este comerțul online. În primii ani veneau în țară vreo 40 de mii de colete, era o economie neobservată. Acum a devenit o soluție pentru oameni”, a declarat economistul.

Potrivit acestuia, anul trecut în Republica Moldova au ajuns aproximativ 12 milioane de colete, iar în acest an numărul lor ar putea crește la 13-15 milioane. Totodată, valoarea cumpărăturilor online a urcat de la circa 14 miliarde de lei anul trecut la aproximativ 17 miliarde de lei în acest an.

Ioniță estimează că statul ar putea încasa aproximativ 3 miliarde de lei din taxarea acestor cumpărături, însă avertizează că totul depinde de modul în care vor fi colectați banii.

„La colete, cea mai mare problemă nu este suma, ci modul de administrare. Oaia, dacă atent o tunzi, o tunzi, îi dai drumul și la anul iar o tunzi. Așa-i și cu oamenii. Dar dacă îi jupoi blana, ea țipă”, a spus economistul.

Acesta susține că actualul sistem este atât de complicat încât nici măcar persoanele familiarizate cu procedurile nu reușesc să-l parcurgă ușor.

„Am semnătură electronică, am aplicații în telefon și calculator, am contul meu, cunosc codurile vamale și, când am vrut să devamez un bun, mi-a luat trei zile”, a relatat Ioniță.

Soluția propusă de economist este ca operatorii poștali și firmele de curierat să devină agenți fiscali ai statului și să încaseze automat taxele în momentul plății comenzii. În schimb, aceștia ar urma să fie remunerați din taxa fixă de 12 lei aplicată fiecărui colet.

„Dacă totul va fi făcut inteligent, automat, Guvernul are șansa să colecteze 3 miliarde de lei de la oameni fără ca aceștia să observe. Au jumătate de an la dispoziție. Dacă oamenii vor trebui să meargă undeva, să scoată banul din buzunar, îi scoți din minți. Luați banul automat și va fi șansa cea mai mare”, a declarat Veaceslav Ioniță.