Bacșiș de 10.000 de dolari într-un restaurant. A lăsat câte 1000 $ pentru fiecare chelner care a lucrat în acea zi

23 Aug. 2021, 15:42
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
23 Aug. 2021, 15:42 // Au Bani //  MD Bani

Un client a lăsat bacșiș în valoare de 10.000 de dolari chelnerilor dintr-un restaurant din Gainesville, din nordul Floridei. Shawn Shepherd, patronul localului Wahoo Seafood, a povestit cum clientul a cerut să vadă toți chelnerii care au lucrat în ziua în care el a cinat în oraș.

”Clientul a spus că a apreciat faptul că au venit și că îi pare rău de perioada dură prin care au trecut. A zis că dorește să lase 1.000 de dolari fiecăruia dintre ei”, a povestit patronul restaurantului, scrie BusinessInsider.

Chiar dacă a lăsat un asemenea bacșiș, acesta a comandat mâncare în valoare de doar 144,46 de dolari.

Patronul a mărturisit că acesta este cel mai mare bacșiș pe care personalul său l-a primit vreodată în cei 35 de ani ai afacerii sale.

Pandemia a reprezentat cea mai grea lovitură pentru industria restaurantelor, din martie 2020 până în martie 2021, un restaurant din zece din SUA închizându-se pentru totdeauna.

Restaurantele care au supraviețuit s-au confruntat cu situații dificile, impuse de restricțiile COVID, cum ar fi lipsa forței de muncă sau clienți care refuzau să poarte masca acolo unde era obligatorie. În acest sens, mai mulți angajați ai restaurantelor au declarat că au fost amenințați și bruscați în momentul în care au rugat clienții să poarte masca. Mai mult decât atât, la rugămintea de a arăta dovada vaccinării, unii dintre clienți au ales să tușească în fața personalului din restaurant.

 

 

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.