Balenciaga și-a dedicat colecția de la Săptămâna Modei de la Paris Ucrainei

07 Mart. 2022, 18:06
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
07 Mart. 2022, 18:06 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Directorul de creaţie al Balenciaga, Demna Gvasalia, de origine georgiană, a dedicat prezentarea colecţiei de toamnă-iarnă a celebrei case de modă din cadrul Săptămânii Modei de la Paris, tragediei din Ucraina. În cadrul show-ului în modelele au defilat pe un podium înzăpezit în condiţii care simulau o furtună de zăpadă, transmite Reuters.

Invitaţii au fost întâmpinaţi cu tricouri cu steagul ucrainean şi cu o notă care explica că războiul a declanşat suferinţa traumei trăite de designer din 1993, când „acelaşi lucru s-a întâmplat în ţara mea natală şi am devenit un refugiat pentru totdeauna”, după cum a povestit acesta.

Designerul spune că acest război a declanşat suferinţa traumei trăite  în 1993, când același lucru s-a întâmplat în țara lui și a devenit „refugiat pentru totdeauna”.

„Noi, ca brand, trebuie să facem ceva… şi cum nu putem lua arme şi merge să luptăm acolo, ne putem folosi vocile”, a declarat Gvasalia pentru Reuters într-un interviu acordat după defilarea din cadrul Săptămânei Modei de la Paris.

Finnd un designer influent, Gvasalia a jucat un rol central în ascensiunea stilurilor de îmbrăcăminte streetwear, fiind cunoscut pentru defilările sale îndrăzneţe.

Designerul a povestit că a petrecut doi ani în Ucraina după războiul din Georgia, unde are încă familie, înainte de a se stabili în Germania.

„Când treci printr-un război, nu uiţi niciodată acest lucru”, a declarat creatorul de modă, a cărui limbă maternă este rusa.

La începutul acestei săptămâni, de pe feed-ul contului de Instagram al Balenciaga – care numără 12,8 milioane de urmăritori – au fost şterse toate imaginile, fiind lăsată doar imaginea steagului ucrainean alături de explicaţia că platforma va fi folosită doar pentru a transmite informaţii despre situaţia din Ucraina.

Kering, grupul care deţine Balenciaga, a anunţat vineri suspendarea operaţiunilor sale din Rusia, închizând temporar cele două magazine pe care le deţine în această ţară.

 

 

10 Nov. 2026, 17:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
10 Nov. 2026, 17:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

În timp ce unii bugetari au salarii de bază de aproximativ 2.500 de lei, alții ajung la 65.000 de lei, adică de 26 de ori mai mult. Discrepanțele sunt recunoscute chiar de Ministerul Finanțelor în nota de fundamentare a proiectului privind reforma sistemului unitar de salarizare, care urmează să fie implementată din  anul 2027.

Potrivit documentului, cele mai mici salarii de bază sunt înregistrate în rândul personalului tehnic și auxiliar, unde remunerația poate porni de la aproximativ 2.500 de lei. La polul opus se află funcțiile de conducere din domeniul justiției, pentru care salariile de bază pot ajunge la circa 65.000 de lei lunar.

Astfel, raportul efectiv dintre salariile de bază extreme ajunge la 1 la 26, mult peste raportul de 1 la 15 prevăzut de actualul cadru normativ. Ministerul Finanțelor consideră că această situație reflectă dezechilibrele acumulate în sistemul de remunerare a angajaților bugetari.

Mai mult, aproximativ 44.651 de angajați ai statului, echivalentul a 19,7% din totalul personalului bugetar, au nevoie de plăți compensatorii pentru ca remunerația lor să atingă salariul minim garantat de 6.300 de lei, stabilit pentru anul 2026.

Cu alte cuvinte, aproape fiecare al cincilea bugetar are un salariu calculat sub pragul minim și depinde de suplimentele acordate de stat pentru a ajunge la nivelul legal.

Documentul scoate la iveală și diferențe în privința sporurilor salariale. În anumite domenii, acestea ajung până la 120% din salariul de bază. Potrivit Ministerului Finanțelor, sporurile specifice variază de la 10% în învățământ, cercetare, cultură și asistență socială, până la 75% pentru personalul medical, 90% în cadrul Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal, 100% în aviația civilă și chiar 120% în domenii precum securitatea cibernetică și combaterea terorismului.

Autorii proiectului susțin că proliferarea acestor sporuri a fragmentat sistemul de salarizare și a contribuit la apariția unor inechități între angajații care exercită funcții cu responsabilități comparabile.

Pentru a corecta dezechilibrele, Ministerul Finanțelor propune reducerea raportului de compresie salarială la 1 la 10,5, recalibrarea grilelor de salarizare și creșterea ponderii salariului de bază în venitul total al angajaților.

Reforma ar urma să reducă inclusiv dependența de plățile compensatorii. Potrivit estimărilor, ponderea posturilor care necesită completări până la salariul minim ar urma să scadă de la 19,7% în 2026 la 14,1% în 2027.

În același timp, compensația medie lunară pentru un post ar urma să se reducă de la 1.183 de lei la 450 de lei, pe măsură ce salariile de bază vor fi ajustate.

Ministerul Finanțelor estimează că reforma va afecta sistemul de remunerare a aproximativ 227 de mii de angajați din sectorul bugetar și va fi implementată etapizat în perioada 2027–2032.