Bancherii râd în timp ce oamenii se sufocă cu ratele! Profit de peste 1,3 miliarde lei în luna aprilie

20 Mai 2025, 16:23
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
20 Mai 2025, 16:23 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Profitul net al sectorului bancar din Republica Moldova a atins în luna aprilie 2025 nivelul de 1,35 miliarde de lei, în creștere cu 204 milioane de lei (+17,8%) față de aceeași perioadă a anului trecut, când se înregistra un profit de 1,147 miliarde de lei, potrivit datelor oficiale publicate de Banca Națională a Moldovei.

Această evoluție pozitivă vine în contextul majorării veniturilor din dobânzi și al reducerii ușoare a cheltuielilor operaționale la nivelul sectorului.

Topul băncilor comerciale după profitul net pentru aprilie 2025 este condus de:

BC Moldova Agroindbank (MAIB): 524,4 milioane lei (în creștere față de 454 milioane lei în aprilie 2024)
BC Moldindconbank: 454 milioane lei (vs. 276 milioane lei în 2024)
Victoriabank: 132,7 milioane lei (vs. 106,9 milioane lei)
OTP Bank: 157,2 milioane lei (în ușoară scădere de la 196 milioane lei)
Eximbank: 29,2 milioane lei (în creștere față de 17,6 milioane lei)

Totodată, Comertbank și EuroCreditBank au rămas în continuare la coada clasamentului, cu profituri sub 3 milioane lei fiecare, însă relativ stabile.

Veniturile din dobânzi au crescut de la 3,01 miliarde lei în aprilie 2024 la 3,32 miliarde lei în aprilie 2025 (+10,3%). Veniturile nete din comisioane s-au majorat cu aproape 40 milioane lei, de la 509 milioane lei în 2024 la ca. 552 milioane lei în 2025. Diferențele favorabile de curs valutar au generat câștiguri de 644 milioane lei, în ușoară creștere față de 629 milioane lei în 2024

Costurile administrative totale au crescut de la 1,31 miliarde lei în aprilie 2024 la 1,5 miliarde lei în 2025 (+14,2%), ceea ce arată presiuni pe costurile de personal și digitalizare. Cu toate acestea, profitabilitatea s-a menținut solidă datorită veniturilor consistente din operațiuni bancare de bază.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.