BNM a pornit tiparnița? Masa monetară sare cu peste 2 miliarde într-o lună

20 Mai 2025, 17:33
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
20 Mai 2025, 17:33 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

În luna aprilie 2025 baza monetară a înregistrat o creștere modestă față de luna precedentă, dar rămâne în scădere față de aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, baza monetară a crescut cu 1,38 miliarde lei (+1,7%) comparativ cu martie 2025, ajungând la 80,56

Masa monetară M0 (banii efectivi în circulație) a crescut cu 1,08 miliarde lei (+2,4%), atingând 45,4 miliarde lei, în creștere cu 17,1% față de aprilie 2024. Masa monetară M1 (M0 plus depozite la vedere) a ajuns la 98,2 miliarde lei, în creștere lunară cu 2,4% și anuală cu 14,4%.

M2 (M1 plus depozite la termen în lei) a urcat la 130,76 miliarde lei, înregistrând o majorare lunară de 2,0% și una anuală de 14,0%. M3 (M2 plus depozite în valută) a atins 173,29 miliarde lei, cu 1,4% mai mult decât în martie 2025 și cu 12,0% peste nivelul din aprilie 2024.

În același timp, soldul total al depozitelor în lei a crescut cu 1,42 miliarde lei, ajungând la 85,36 miliarde lei, ceea ce reprezintă 66,7% din totalul depozitelor. În contrast, depozitele în valută (recalculate în lei) au scăzut ușor cu 145 milioane lei, ajungând la 42,53 miliarde lei (33,3%).

Soldul cererilor față de economie (credite și alte finanțări) a ajuns în aprilie la 90,21 miliarde lei, cu 2,0% mai mult decât în luna martie. Această creștere este determinată de avansul cererii în moneda națională (+2,6%), în timp ce cererea în valută (exprimată în lei) a scăzut ușor cu -0,1%.

Exprimată în euro, cererea în valută a constituit 1,09 miliarde EUR, în scădere cu 7,6 milioane EUR (-0,7%) față de martie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

04 Nov. 2026, 16:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 16:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova întâmpină dificultăți în privatizarea întreprinderilor de stat, în condițiile în care investitorii manifestă un interes redus pentru activele scoase la vânzare. Patru proceduri de privatizare au avut termenele de depunere a ofertelor prelungite până în octombrie 2026, din cauza interesului insuficient din partea potențialilor cumpărători, spune Raportul Comisiei Europene privind Republica Moldova pentru anul 2026.

Potrivit documentului, autoritățile de la Chișinău au lansat în iunie 2026 procesul de privatizare a cinci întreprinderi de stat, identificate anterior ca eligibile pentru vânzare imediată. Acestea au fost selectate în urma evaluării portofoliului întreprinderilor de stat, realizată în 2023.

Cu toate acestea, procesul nu a decurs conform așteptărilor. În cazul a patru profiluri investiționale, termenul de prezentare a ofertelor a fost prelungit până în octombrie, din cauza lipsei unui interes suficient din partea investitorilor.

„Termenul de depunere a ofertelor pentru patru profiluri investiționale a fost prelungit până în octombrie, din cauza interesului insuficient”, se menționează în raportul Comisiei Europene.

Bruxelles-ul constată că reforma întreprinderilor de stat avansează treptat, însă problemele de administrare și guvernanță corporativă continuă să reprezinte un obstacol important.

Potrivit experților europeni, statul păstrează o influență asupra economiei, inclusiv în sectoare în care întreprinderile publice concurează cu operatorii privați. În același timp, mecanismele de administrare a proprietății publice și regulile de concurență necesită consolidare.

Raportul atrage atenția că Republica Moldova rămâne  în urma statelor membre mai noi ale Uniunii Europene în ceea ce privește aplicarea regulilor de concurență, administrarea întreprinderilor de stat și transparența proprietății publice.

O problemă identificată de Comisia Europeană ține de rolul Agenției Proprietății Publice (APP), care continuă să influențeze prioritățile de reglementare și politicile în sectoarele unde activează întreprinderile de stat. Această situație poate crea conflicte între funcția statului de proprietar și cea de autoritate responsabilă de stabilirea regulilor pieței.

De asemenea, unele întreprinderi publice desfășoară atât activități comerciale, cât și servicii publice, fără o separare juridică suficientă între acestea sau mecanisme adecvate de compensare, ceea ce poate afecta concurența cu firmele private.

În paralel cu privatizările, Guvernul desfășoară procese de restructurare a unor întreprinderi strategice, inclusiv Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” și Calea Ferată din Moldova.

Totodată, autoritățile au pregătit un proiect de hotărâre privind lichidarea a nouă întreprinderi de stat care nu mai desfășoară activitate. Sunt în derulare și proceduri de insolvabilitate pentru reducerea eventualelor obligații financiare care ar putea ajunge în sarcina bugetului public.

Comisia Europeană avertizează însă că anumite probleme juridice riscă să întârzie aceste procese.

În ceea ce privește administrarea întreprinderilor de stat, raportul menționează că alte patru companii au adoptat Codul de guvernanță corporativă, numărul total ajungând la 48. Cu toate acestea, selectarea membrilor independenți în consiliile de administrație continuă să avanseze lent.

Documentul face referire și la neregulile dezvăluite în cadrul întreprinderii MoldATSA, cu privire la numirile în funcțiile de conducere, remunerarea și recrutarea personalului. Potrivit Comisiei Europene, aceste probleme au generat îngrijorări mai ample privind modul în care sunt administrate întreprinderile de stat.

În acest context, autoritățile au anunțat pregătirea unei reforme a Agenției Proprietății Publice, care ar urma să fie supusă unei supravegheri mai puternice din partea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

De asemenea, potrivit informațiilor incluse în raport, în septembrie 2026 existau planuri pentru accelerarea privatizărilor și evaluarea posibilității de a lista anumite pachete de acțiuni ale întreprinderilor de stat pe piețele bursiere.

Comisia Europeană consideră că Republica Moldova trebuie să accelereze reforma întreprinderilor publice, să consolideze independența consiliilor de administrație și să finalizeze digitalizarea registrului proprietății publice, astfel încât administrarea activelor statului să devină mai transparentă și mai eficientă.