Bani cu sacul în enclava separatistă din stânga Nistrului. Câte milioane de dolari a adus exportul de metale și curent

15 Nov. 2021, 10:22
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Nov. 2021, 10:22 // Actual //  bani.md

Exporturile de mărfuri și produse din regiunea stângă a Nistrului au constituit 769 mil. USD în zece luni ale anului 2021, cu 50% mai mult față de perioada similară a anului precedent, arată datele așa zisului Comitet Vamal de la Tiraspol.

Cei  mai mulți bani la bugetul enclavei i-au adus exporturile de metale – 369,1 mil. USD cu 103% mai mult față comparativ cu zece luni ale anului precedent. Cele mai mari cantități de metale au fost livrate în Polonia în sumă de 118,1 mil. USD cu 550% mai mult față de 2020, dar și în Ungaria – 10,4 mil. USD.

Din exporturile de energie electrică, Tiraspolul a încasat 143 mil. USD cu 7% mai mult față de 2020. Energia electrică este vândută malului drept al Nistrului.

Deși pretinsele autorități de la Tiraspol de fiecare dată anunță că mărfurile produse ajung în Federația Rusă, datele statistice relevă că ponderea cea mare a exporturile este în UE – 277,2 mil. USD cu 80% mai mult comparativ cu 10 luni ale anului 2020. În Federația Rusă volumul total al exporturilor a totalizat 70,5 mil. USD, iar în statele din Uniunii Economice Eurasiatice – 74,3 mil. USD cu 24% mai mult față de perioada similară a anului 2020.

Realitatea Live

06 Ian. 2026, 16:53
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
06 Ian. 2026, 16:53 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Obligațiuni ale Telegram în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari au fost înghețate în Rusia din cauza sancțiunilor impuse Moscovei de Uniunea Europeană, Statele Unite și Marea Britanie, scoțând la iveală expunerea financiară semnificativă a aplicației de mesagerie față de capitalul rusesc, în pofida eforturilor fondatorului Pavel Durov de a se distanța public de țara sa natală. Informația este relatată de Financial Times.

În ultimii ani, Telegram a apelat intens la finanțare prin obligațiuni, inclusiv printr-o emisiune majoră de 1,7 miliarde de dolari lansată în mai 2025, destinată rambursării unor datorii mai vechi. Potrivit unor surse apropiate discuțiilor cu investitorii, compania a reușit să răscumpere cea mai mare parte a obligațiunilor care ajungeau la scadență în 2026. Cu toate acestea, aproximativ 500 de milioane de dolari rămân blocați în Depozitarul Național de Decontare al Rusiei, ca efect direct al sancțiunilor occidentale introduse după invazia Ucrainei din 2022.

Situația complică semnificativ procesul de rambursare a datoriilor și evidențiază legăturile financiare persistente ale Telegram cu investitori ruși. Compania a informat deținătorii de obligațiuni că intenționează să ramburseze datoria înghețată la scadență, însă transferul efectiv al fondurilor către investitorii din Rusia va depinde de deciziile agentului de plată și ale depozitarului. Telegram a refuzat să ofere un comentariu oficial pe marginea acestor informații.

Contextul este unul sensibil și din perspectiva planurilor de viitor ale companiei. Pavel Durov analizează de mai mult timp posibilitatea unei listări la bursă (IPO), plan care a fost însă amânat, inclusiv din cauza unor proceduri judiciare aflate în desfășurare în Franța.

Spre deosebire de giganți precum Meta sau X, Telegram operează cu mai puțin de 100 de angajați permanenți, dar a început recent să genereze venituri consistente din publicitate și abonamente, pe fondul unei baze de peste un miliard de utilizatori. Potrivit unor raportări financiare semestriale, la 30 iunie compania dispunea de 910 milioane de dolari în numerar și echivalente de numerar, față de doar 142 de milioane de dolari cu un an înainte.