Banii vin cu preț! UE cere noi taxe Ucrainei pentru miliardele promise

19 Mai 2026, 12:19
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
19 Mai 2026, 12:19 // Actual //  Ursu Victor

Ucraina ar putea fi nevoită să majoreze taxele pentru a obține o parte din sprijinul financiar european în valoare totală de 90 de miliarde de euro. Potrivit unor surse implicate în negocieri, Uniunea Europeană a condiționat o parte a asistenței de implementarea unor reforme fiscale promovate anterior și de Fondul Monetar Internațional.

Este vorba despre un program de sprijin macrofinanciar în valoare de 8,4 miliarde de euro. Comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis, a confirmat că statele UE au convenit asupra condițiilor programului.

Una dintre cerințe prevede extinderea aplicării TVA-ului de 20% pentru coletele expediate din străinătate. Potrivit surselor, primul transfer financiar ar urma să ajungă în luna iunie, al doilea în septembrie, iar al treilea spre sfârșitul anului, însă plățile vor depinde de realizarea reformelor convenite.

Condițiile impuse de Bruxelles coincid cu solicitările Fondului Monetar Internațional, care a legat acordarea unui nou pachet de aproximativ 700 de milioane de dolari de măsuri fiscale similare.

„Programul va consolida reziliența economică și financiară a Ucrainei și, în același timp, va susține reformele și măsurile anticorupție”, a declarat Valdis Dombrovskis.

Noile modificări fiscale au provocat deja nemulțumiri în Ucraina, iar adoptarea lor în Parlamentul de la Kiev rămâne incertă. Autoritățile continuă negocierile privind forma finală a acordului, în contextul în care necesitățile bugetare ale țării continuă să crească pe fondul cheltuielilor militare și al dependenței de finanțarea externă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

01 Oct. 2026, 16:12
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
01 Oct. 2026, 16:12 // Actual //  Grîu Tatiana

Fermierii care vor să-și dezvolte afacerea pot depune, începând de astăzi și până pe 30 octombrie, cereri pentru a obține sprijin financiar de la stat. Sunt vizate câteva categorii: tinerii și noii fermieri, dar și micii fermieri și fermele de familie din mediul rural.

Este primul apel lansat în cadrul Programului Strategic al Politicii Agricole pentru anii 2026–2030, finanțat din Agenda de reforme a Planului de creștere pentru Republica Moldova 2025–2027.

Pentru tinerii și noii fermieri, sprijinul poate acoperi până la 70% din valoarea proiectului, în limita a 3 milioane de lei. Micii fermieri și fermele de familie pot beneficia de un sprijin de 60–70%, de până la 2 milioane de lei pentru un proiect.

Banii pot fi obținuți în baza criteriilor și condițiilor de eligibilitate stabilite pentru fiecare măsură. Cererile pot fi depuse la direcțiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).

Pentru fermierii care vor să aplice, Centrul de Consiliere Agricolă și Rurală va organiza și un program de instruire cu tema „Managementul și dezvoltarea exploatației agricole”. Cursul este destinat celor care intenționează să solicite subvenții în cadrul celor două măsuri.