BCE ar putea încheia în curând ciclul de scumpire a creditului pe un „platou înalt“, Fed anticipează încă două majorări

11 Iul. 2023, 05:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Iul. 2023, 05:41 // Actual //  bani.md

Banca Centrală Europeană este pe punctul de a încheia ciclul majorărilor de dobânzi, însă după aceea le va menţine la un „platou ridicat“ pentru a se asigura că im­pactul acestora se resimte în întregi­me la nivelul economiei, a declarat François Villeroy de Galhau, mem­bru al consiliului guvernator al băn­cii, potrivit Bloomberg.

Ciclul record de majorări de dobânzi al BCE va împinge inflaţia către ţinta de 2% până în 2025, a declarat guvernatorul băncii centrale franceze.

„În zona euro, cred că vom atinge în scurt timp cel mai ridicat nivel al dobânzilor. Dar acest nivel nu va fi vârful, ci mai degrabă un platou ridicat, unde va trebui să rămânem suficient de mult timp pentru a transmite pe deplin efectele politicii monetare“, a precizat ofi­cialul BCE.

Comentariile acestuia preced o decizie pe 27 iulie care va viza aproape cu siguranţă o majorare de un sfert de punct. Strategii dezbat dacă să majoreze din nou costurile de finanţare în septembrie.

Yannis Stournaras, şeful băncii centrale a Greciei, nu a exclus o nouă majorare de dobânzi în septembrie, dar a adăugat că orice majorare dincolo de luna respectivă „ar fi surprinzătoare“, relatează Reuters.
„Nu aş anticipa noi majorări de dobânzi dincolo de septembrie având în vedere mersul actual al economiei europene“, a adăugat Stournaras.

În Europa de Est, banca centrală a Poloniei a decis să-şi încheie oficial ciclul de înăsprire a politicii moneta­re, reduceri de dobânzi fiind posibile în septembrie dacă vor fi întrunite condiţiile necesare, a declarat recent guvernatorul acesteia, Adam Gla­pinski, scrie The First News.

Acesta a ţinut o conferinţă de presă la o zi după ce banca a decis să menţină dobânzile neschimbate după 11 majorări consecutive menite să reducă inflaţia. Dobânda de referinţă a Poloniei se situează la 6,75%.
Ungaria şi-a coborât în iunie dobânda de referinţă pentru a doua lună consecutiv, în contextul în care banca centrală a ţării încearcă să diminueze impactul celor mai ridicate costuri ale finanţării din UE asupra economiei lovite de recesiune a acesteia. Banca a redus dobânda cu un punct procentual la 16%.

În SUA, preşedintele Fed Chicago Austan Goolsbee a declarat că este de acord cu poziţia colegilor săi de la banca centrală americană (Fed) că dobânzile mai trebuie să crească de aproximativ două ori în acest an pentru a diminua inflaţia încă prea ridicată, notează Reuters.

„Aceasta este calea de aur prin care inflaţia poate fi adusă la 2% fără a provoca recesiune“, a subliniat acesta.

În Marea Britanie, dobânzile sunt pe cale să devină o obsesie naţională, scrie Bloomberg.
În aceeaşi zi în care aşteptările privind dobânzile au atins cel mai ridicat nivel din 1998, guvernatorul Băncii Angliei Andrew Bailey explica inflaţia copiilor în cadrul unei emisiuni de televiziune. În Londra, ziarele au plasat avertismente privind dobânzile pe prima pagină.

Deşi criza costurilor de trai este în desfăşurare de luni întregi, săptămâna trecută temerile privind dobânzile au părut să escaladeze puternic.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

10 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Nov. 2026, 13:40 // Actual //  Grîu Tatiana

Economia Republicii Moldova ar putea pierde aproximativ 10 milioane de euro într-o singură zi dacă unul din cinci angajați și-ar opri lucrul. Estimarea apare într-o analiză Euronews realizată înaintea grevei generale din Spania, programată pentru 11 noiembrie.

Pentru a compara țările, produsul intern brut din 2025 a fost împărțit la 365 și calculat cât ar însemna 20% din producția medie a unei zile. Ponderea de 20% este ipoteza folosită pentru toate țările din analiză. În cazul unei greve reale, efectul ar depinde de sectoarele în care se oprește lucrul. Transportul, școlile și serviciile publice pot fi afectate mai puternic, în timp ce multe fabrici și birouri își pot continua activitatea.

Germania este prima în clasament, cu o pierdere estimată la 2 miliarde 482 de milioane de euro, urmată de Franța, cu 1 miliard 639 de milioane de euro, și Italia, cu 1 miliard 241 de milioane de euro. Spania ocupă locul al patrulea, cu 926 de milioane de euro, iar Turcia încheie topul cinci, cu 773 de milioane de euro. Urmează Țările de Jos, cu 641 de milioane de euro, Elveția, cu 507 milioane, Polonia, cu 506 milioane, Belgia, cu 351 de milioane, și Irlanda, cu 330 de milioane de euro. În România, costul estimat ar ajunge la 210 milioane de euro.

Republica Moldova se află spre finalul clasamentului în valoare absolută, la același nivel cu Macedonia de Nord. Dintre economiile incluse în comparație, doar Kosovo, cu 6 milioane de euro, și Muntenegru, cu 5 milioane de euro, au estimări mai mici.

O parte din activitatea întreruptă poate fi recuperată după grevă. Banca Franței a estimat că protestele împotriva reformei pensiilor au redus creșterea economică cu aproximativ 0,1 puncte procentuale în primul trimestru din 2023, iar reluarea activității a adăugat aproximativ tot atât în trimestrul următor. O livrare poate fi amânată, o consultație poate fi reprogramată, iar o fabrică poate adăuga un schimb. Totuși, greviștii pot pierde plata pentru ziua respectivă, statul poate rata încasări fiscale, iar un zbor anulat sau o cameră de hotel rămasă liberă poate însemna venituri pierdute definitiv.

Efectele se acumulează când grevele se repetă. Belgia a pierdut peste 1,35 milioane de zile de muncă în 2025, echivalentul a 313 zile la mia de angajați, depășind recordul din 1993. În același an, în Țările de Jos s-au pierdut aproape 60 000 de zile de muncă în urma a 23 de greve, iar în Germania, aproximativ 645 000. Datele preliminare ale Institutului Sindical European sugerează că 2025 a fost anul cu cea mai intensă activitate grevistă din UE de după 1991.