Blocul lui Usatîi a depus dosarul. Primii 10 candidați de pe listă

14 Mai 2021, 13:29
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
14 Mai 2021, 13:29 // Actual //  MD Bani

Blocul electoral „Renato Usatîi” a depus astăzi la Comisia Electorală Centrală (CEC) documente pentru a înregistra lista candidaților de deputați la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.

Lista electorală a blocului include 24 de avocați, 16 economiști, 12 ingineri, peste 10 finanțiști precum și profesori, scrie Realitatea.md.

Renato Usatîi le-a dat citirii numele primilor 10 candidați din listă. Este vorba de: Renato Usatîi, Elena Grițco, Ilian Cașu, Nina Cereteu, Dmitri Ciubașenco, Stela Onuțu, Victor Petrioglu, Ion Osoianu, Natalia Băleanu, Alexander Severin.

„Mergem la aceste alegeri sub motto-ul „Blocul Renato Usatîi – bunătate cu pumnii ”, pentru a obține lustrație, pentru a pune toți ticăloșii în închisoare, pentru a curăța sistemul, pentru a reporni țara. Moldova are nevoie astăzi de bunătate cu pumni. Astăzi este nevoie de un pumn puternic, iar Blocul electoral Renato Usatîi va fi pumnul poporului, care va distruge pur și simplu întregul sistem al hoților, criminalilor, mafiei. Țara va fi complet diferită ”, a spus Usatîi, la CEC.

Amintim că, astăzi a început înregistrarea candidaților la CEC, care doresc să participe la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, Printre cei care au depus listele la CEC este Partidul PACE, Congresul Civic și urmează tot astăzi PAS să depună actele.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.