Bloomberg: Pe măsură ce Putin devine mai disperat, Occidentul ar trebui să îşi amintească de Pearl Harbor

Puterile occidentale strâng şurubul în jurul preşedintelui rus Vladimir Putin: Următoarea mişcare pare să fie o interdicţie europeană de achiziţionare a petrolului rusesc, care va fi introdusă treptat, scrie Bloomberg.

Este o politică corectă, având în vedere că banii din petrol finanţează războiul lui Putin în Ucraina şi menţin în viaţă economia rusă. Dar riscurile pot fi substanţiale: Puterile revizioniste au devenit uneori mai violente atunci când campaniile de strangulare economică împotriva lor sunt pe cale să reuşească.

Exemplul clasic este Japonia înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Timp de un deceniu, Tokyo a căutat un vast imperiu în Asia. Se lansase într-un dezmăţ militar, cucerind Manciuria, invadând China şi extinzându-se în Asia de Sud-Est.

La început, SUA au reacţionat lent. Dar, în cele din urmă, încercarea Japoniei de a domina regiunea, brutalitatea tacticilor sale în China – bombardarea oraşelor pentru a incita la teroare, uciderea sistematică a civililor, utilizarea armelor biologice – au făcut din Washington un duşman.

Până în 1940, administraţia preşedintelui Franklin D. Roosevelt a sprijinit financiar guvernul chinez. În primăvara următoare, avioanele de război şi piloţii voluntari americani au început să sosească în China.
Cel mai important, Washingtonul a dus lupta împotriva Japoniei din punct de vedere economic. Roosevelt a constrâns mai întâi exportul de materiale de aviaţie, gaz cu cifră octanică ridicată, fier vechi şi alte bunuri către Tokyo. După ce forţele japoneze s-au mutat în sudul Indochinei la mijlocul anului 1941, FDR a dat lovitura de graţie: Un embargo total asupra petrolului.

Japonia era vulnerabilă la constrângerea economică. Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, scrie istoricul Waldo Heinrichs, Japonia „importa 80% din produsele sale petroliere, 90% din benzină, 74% din fierul vechi şi 60% din maşinile-unelte” din SUA.

#occident #razboi #Ucraina #Rusia

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Economistul Veaceslav Ioniță susține că autoritățile trebuie să vorbească deschis despre situația finanțelor publice și să recunoască faptul că Republica Moldova a trăit „pe datorie” în ultimii șapte ani.

În cadrul emisiunii „Contrasens” de la publicația Ziua, Ioniță a criticat mesajele potrivit cărora noile politici fiscale ar reduce povara fiscală pentru cetățeni, calificând astfel de afirmații drept „propagandă ieftină”.

„Oameni buni, nu confundați economia cu propaganda ieftină. Guvernul trebuia să iasă în fața societății și să spună lucrurilor pe nume”, a declarat economistul.

Potrivit acestuia, din anul 2020 și până în prezent, statul a cheltuit cu aproximativ 100 de miliarde de lei mai mult decât a încasat, acumulând datorii semnificative pentru a acoperi cheltuielile publice.

„Noi am trăit ultimii șapte ani pe datorie. Am cheltuit cu 100 de miliarde de lei mai mult decât am câștigat. Asta veșnic nu poate fi”, a afirmat Ioniță.

Economistul a atras atenția și asupra costului tot mai mare al datoriei publice. Potrivit acestuia, doar pentru plata dobânzilor statul alocă anual peste șase miliarde de lei, sumă care depășește de trei ori fondul rutier.

„Plătim numai dobânzi acum, peste șase miliarde de lei. Cel mai mult plătim băncilor din Republica Moldova, peste patru miliarde de lei”, a precizat el.

În acest context, Ioniță consideră că deficitul bugetar planificat pentru anul curent, de aproximativ 21 de miliarde de lei, nu mai poate fi susținut pe termen lung și trebuie redus.

Economistul susține că autoritățile ar trebui să înceapă prin eficientizarea cheltuielilor publice, inclusiv prin eliminarea risipei din întreprinderile de stat și prin îmbunătățirea procedurilor de achiziții publice.

„Am putea optimiza în jur de patru miliarde de lei la capitolul cheltuieli. Dar dacă acest lucru nu este suficient, atunci Guvernul trebuie să spună sincer că majorează povara fiscală pentru a crește veniturile bugetare”, a declarat Ioniță.

El a subliniat că problema nu este existența impozitelor, ci modul în care acestea sunt colectate și utilizate. El compară politica fiscală cu administrarea unui pom fructifer, unde statul trebuie să găsească cea mai eficientă metodă de a colecta resurse fără a afecta dezvoltarea economică.