Bloomberg: Votul UE privind tarifele vamale impuse vehiculelor electrice din China va fi în 4 octombrie

30 Sept. 2024, 09:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
30 Sept. 2024, 09:49 // Actual //  Ursu Victor

Uniunea Europeană intenţionează să voteze în 4 octombrie dacă va impune taxele vamale suplimentare de 45% la importurile de vehicule electrice (EV) fabricate în China, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Statele membre UE au primit un proiect de reglementare pentru măsurile propuse. Votul în rândul statelor membre UE a fost puţin întârziat, pe fondul negocierilor de ultim moment cu Beijingul, pentru găsirea unei soluţii care să evite impunerea noilor tarife. Încă ar putea fi modificate noile date, susţin sursele.

Discuţiile dintre cele două părţi pot continua, chiar dacă statele membre UE adoptă taxele, anunţase anterior Bloomberg.

Votul vine după ce o investigaţie a Comisiei Europene a arătat subvenţionarea incorectă de către China a industriei sale EV, iar impunerea tarifelor este necesară pentru ca producătorii auto europeni să nu fie dezavantajaţi.

Unele statele membre UE, inclusiv Germania şi Spania, au avertizat contra impunerii tarifelor, deoarece ar putea duce la un război comercial. China al doilea mare partener comercial al Europei, comerţul între cele două părţi ajungând anul trecut la 739 miliarde de euro.

UE şi China discută o soluţie negociată, care ar include un mecanism de control al preţurilor şi al volumelor de export, în loc de taxe vamale suplimentare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

09 Mart. 2026, 12:44
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Mart. 2026, 12:44 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețul motorinei din Republica Moldova a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, avertizează economistul Veaceslav Ioniță. Potrivit acestuia, pentru ziua de mâine Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit un plafon maxim de 23,59 lei pentru un litru de motorină, cel mai mare nivel înregistrat în ultimii doi ani.

Economistul menționează că un preț mai mare a fost înregistrat doar în trimestrul IV al anului 2023. În același timp, ritmul de creștere al prețului este unul dintre cele mai accelerate din ultimii ani.

„În mai puțin de trei luni, prețul motorinei a crescut cu 4,89 lei pe litru, ceea ce reprezintă cea mai mare creștere din ultimii trei ani. O creștere mai mare a fost înregistrată doar în trimestrul IV al anului 2022”, a precizat Ioniță.

Potrivit analizei sale, mai mult de jumătate din această majorare s-a produs într-o perioadă foarte scurtă. Doar în ultimele șapte zile, motorina s-a scumpit cu aproximativ 2,7 lei pe litru.

Creșterea prețurilor afectează în special sectorul agricol, în contextul în care lucrările de primăvară sunt în plină desfășurare. Potrivit economistului, agricultorii deja resimt o majorare a costurilor de achiziție a motorinei de peste 27%.

În opinia lui Ioniță, evoluțiile de pe piețele internaționale indică faptul că scumpirile ar putea continua și în zilele următoare. „Tendința internațională arată clar că în această săptămână vom asista la un adevărat maraton zilnic de creștere a prețurilor”, susține expertul.

În ceea ce privește benzina COR 95, creșterea prețurilor este mai moderată decât în cazul motorinei, însă și în acest segment trendul rămâne unul ascendent.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!