Bombă! Concedieri pe bandă rulantă. 15% din angajații Parlamentului vor fi zburați din funcții

01 Apr. 2022, 21:55
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Apr. 2022, 21:55 // Actual //  bani.md

Personalul secretariatului Parlamentului urmează să fie redus din cauza ineficienței mai multor șefi și șefi de direcție. Acest fapt a fost declarat de președintele Parlamentului Igor Grosu în cadrul emisiunii „Rezoomat”, moderată de Ileana Pârgaru, de la Rlive.md și realitatea.md.

Potrivit lui Igor Grosu, la Biroul Permanent al Parlamentului a fost aprobat un proiect, prin care a fost modificată organigrama secretariatului Parlamentului și au fost optimizate niște funcții.

„Un moment a fost să mai reducem din șefi și șefi de direcții. Noi am făcut o evaluare a prestației mai multor structuri din parlament și am considerat că nu avem nevoie de atâția șefi.” – a menționat Igor Grosu.

Nemulțumirile președintelui Republicii Moldova au fost legate și de procesele e-voting și e-parlament care au stagnat ani de zile.

„Sunt procese care au stagnat în timp, cum ar fi e-voteing sau e-parlament. Noi avem întrebări pe dimensiunea asta. De ce nu s-a putut ani de zile de a face acest vot electronic. A trebuit să vin și să spunem că avem la dispoziție o săptămână pentru a găsi soluția tehnică. Și într-o săptămână s-a găsit. Atunci eu mă întreb care a fost problema când toate componentele erau gata. De ce a trebuit să așteptăm ani de zile. Și s-a făcut o analiză, s-a văzut cine muncește și cine face figurație.” – a subliniat șeful legislativului.

Astfel, potrivit speakerului moldovean, în urma remanierilor de cadre în jur de 60 de poziții de diferiți șefi și subalterni vor fi lichidate ceea ce înseamnă în jur de 15 la sută din personalul secretariatului Parlamentului.

Realitatea Live

28 Ian. 2026, 17:44
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Ian. 2026, 17:44 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a declarat că prima tranșă de 270 de milioane de euro din pachetul de asistență financiară promis de Uniunea Europeană nu a fost cheltuită prin bugetul de stat, ci a fost direcționată către proiecte și instituții care implementează programe în beneficiul Republica Moldova.

Întrebat în ce scopuri au fost utilizați banii, ministrul a precizat că este vorba, în principal, de granturi destinate studiilor, pregătirilor și proiectelor, care nu sunt reflectate ca cheltuieli directe în bugetul de stat. „Ele nu vin direct în buget. Vin în beneficiul țării, dar prin instituțiile care implementează proiecte”, a explicat Gavriliță.

Șeful de la Finanțe a menționat că nu deține toate detaliile tehnice privind distribuirea fondurilor, însă a subliniat că informațiile complete pot fi furnizate de instituțiile responsabile, inclusiv la solicitarea Parlamentul Republicii Moldova. „Colegiile au pregătirea necesară și vor oferi detalii atunci când acestea vor fi cerute”, a adăugat ministrul.

Potrivit lui Gavriliță, prima tranșă de 270 de milioane de euro a fost transferată și a intrat pe conturile Ministerul Finanțelor la data de 11 iunie. Asistența face parte din pachetul financiar mai amplu anunțat de Uniunea Europeană, în valoare totală de 19 miliarde de euro, destinat sprijinirii Republicii Moldova.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!