Boom-ul economic al Moldovei umflat de războiul din Ucraina! Exporturile s-au majorat cu aproape 50%

15 Dec. 2022, 11:59
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Dec. 2022, 11:59 // Actual //  bani.md

În ianuarie-octombrie 2022 exporturile de mărfuri au însumat 3,6 miliarde dolari, valoare mai mare cu 47,8%, comparativ cu cea înregistrată în perioada corespunzătoare din anul 2021, arată datele Biroului Național de Statistică.

Exporturile mărfurilor și produselor în UE au însumat 2,1 miliarde dolari, iar în CSI – 828 milioane dolari.

În ianuarie-octombrie 2022 principalele țări de destinație a exporturilor de mărfuri au fost: România (28,5% din total exporturi), Ucraina (15,5%), Italia (7,9%), Turcia (7,5%), Germania (5,4%), Federația Rusă (4,6%).

Pe categorii de mărfuri, ponderi semnificative le-au revenit următoarelor grupe de mărfuri: mașini și aparate electrice și părți ale acestora (12,3%); petrol, produse petroliere și produse înrudite (12,1%); cereale și preparate pe bază de cereale (11,2%); semințe și fructe oleaginoase (9,7%); grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (8,9%).

În ianuarie-octombrie 2022, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2021 (Anexa 6), s-au majorat exporturile de petrol, produse petroliere și produse înrudite (de 30,6 ori, datorită creșterii livrărilor (reexporturilor) în Ucraina, de 42,1 ori), grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (de 4,4 ori), semințe și fructe oleaginoase (de 1,9 ori), cereale și preparate pe bază de cereale (+50,1%), legume și fructe (+18,5%).

La capitolul importuri, valoarea acestora în ianuarie – octombrie a însumat 7,4 miliarde dolari. Din UE au fost importa mărfuri în sumă de 3,4 miliarde dolari, iar din CSI – 1,8 miliarde dolari.

Decalajul considerabil dintre exporturile și importurile de mărfuri a determinat acumularea, în ianuarie-octombrie 2022, a unui deficit al balanței comerciale în valoare de 3,8 miliarde dolari.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

28 Aug. 2026, 14:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
28 Aug. 2026, 14:37 // Actual //  Grîu Tatiana

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) a decis să suspende acțiunile de protest anunțate pentru 1 septembrie, pentru a acorda prioritate dialogului social și negocierilor cu autoritățile. Decizia a fost luată la ședința lărgită a Biroului Executiv al FSEȘ, cu participarea liderilor sindicali din teritoriu și în urma consultării organizațiilor afiliate.

Sindicaliștii spun că hotărârea vine după protestul din 19 august, prin care angajații din educație și știință au cerut majorarea salariilor și soluționarea problemelor salariale din ramură.

Un argument important pentru suspendarea protestelor este angajamentul exprimat de prim-ministrul Vasile Tofan privind majorarea salariilor angajaților din sectorul bugetar, inclusiv din educație, începând cu 1 ianuarie 2027.

Primele negocieri vor avea loc pe 1 septembrie, în cadrul Comisiei pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură FSEȘ–MEC. La ședință va participa și premierul Vasile Tofan.

FSEȘ subliniază însă că suspendarea protestelor nu înseamnă renunțarea la revendicări. Federația anunță că va monitoriza respectarea angajamentelor asumate de autorități și va cere ca discuțiile cu Ministerul Educației și Cercetării și celelalte instituții responsabile să ducă la soluții concrete privind salariile angajaților din educație și știință.