„Câştigătorii” pandemiei pierd acum! Acţiunile marilor companii farmaceutice au scăzut şi cu peste 70%

31 Aug. 2022, 15:43
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
31 Aug. 2022, 15:43 // Bani și Afaceri //  MD Bani

În perioada pandemică, marile companii farmaceutice au au înregistrat câștiguri semnificative, fiind în vizorul investitorilor. Însă, în prezent, „câștigătorii” rămân în obscuritate la burse.

Pe 10 august 2021, acţiunile Moderna atingeau un vârf de 497,49 dolari, de aproximativ 25 de ori peste valorile din ianuarie 2020, pe când acţiunea oscila în jur de 20 de dolari. De atunci, însă, euforia s-a risipit, compania a pierdut mai bine de două treimi şi aproape trei sferturi din capitalizare (-72,6%) până la închiderea de marţi, la 135,93 dolari/acţiune.

Nici producătorul german BioNTech, simbol BNTX, nu a mers mult mai bine: de la 464 dolari (tot pe 10 august 2021) până la 147,08 pe 30 august 2022, pierderea este de 68,3%. Cu greu ar putea găsi acţionarii firmei europene motive de a fi nu foarte dezamăgiţi, observând că au, totuşi, o performanţă cu 4,3 puncte procentuale mai bună decât cea înregistrată de Moderna, pe traseul abrupt din vârfuri spre „valea” din prezent.

Cele două companii rămân profitabile, dar tendinţa de pe burse nu are cum să fie ignorată de fondatori, echipa de conducere, angajaţi şi bineînţeles, acţionari.

Realitatea Live

06 Mart. 2026, 12:30
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Mart. 2026, 12:30 // Actual //  Grîu Tatiana

Din 1 aprilie, se va aplica un tarif uniform pentru serviciul de distribuție a gazelor naturale în Republica Moldova, potrivit unui proiect de hotărâre propus pentru consultări publice și care urmează să fie examinat în ședința din 10 martie a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică.

Documentul prevede stabilirea unor tarife unice pentru distribuția gazelor, diferențiate doar în funcție de nivelul de presiune al rețelei. Astfel, tariful ar urma să fie de 387 lei pentru o mie de metri cubi pentru rețelele de presiune înaltă, 1 410 lei pentru presiune medie și 4 921 lei pentru presiune joasă.

Proiectul introduce și un mecanism de plăți compensatorii de egalizare între operatorii sistemelor de distribuție, pentru ca fiecare companie să își poată recupera veniturile reglementate. Conform metodologiei, valorile pozitive indică sumele pe care operatorii trebuie să le achite în mecanismul de egalizare, iar valorile negative reprezintă compensațiile pe care aceștia le vor primi.

Datele din anexă arată că, pentru distribuția gazelor prin rețele de presiune joasă către consumatorii finali, „Chișinău-gaz” ar urma să achite 2 490 lei pentru fiecare o mie de metri cubi distribuiți, F.P.C. „Lăcătuș” S.R.L. – 3 767 lei, iar Î.C.S. „Nord Gaz – Sîngerei” S.R.L. – 3 357 lei. În același timp, mai mulți operatori ar urma să primească compensații, printre cei cu cele mai mari sume fiind S.R.L. „Faitec-M” cu 6 990 lei pentru o mie de metri cubi, „Cimișlia-gaz”, cu 6 489 lei pentru o mie de metri cubi, „Taraclia-gaz”, cu 5 430 lei, „Ștefan Vodă-gaz”, cu 4 383 lei, „Edineț-gaz”, cu 4 171 lei și „Orhei-gaz”, cu 3 790 lei.

Mecanismul de compensare va fi aplicat pentru 17 operatori ai sistemelor de distribuție, iar fluxurile financiare vor fi gestionate de „Chișinău-gaz”, desemnată drept entitate de reconciliere. Proiectul mai prevede abrogarea hotărârilor prin care au fost stabilite până acum tarife separate pentru operatorii de distribuție.

Anterior, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a explicat structura tarifului final al gazelor: costul de achiziție reprezintă aproximativ 60 la sută din preț, distribuția circa 28 la sută, transportul intern 2 la sută, furnizarea 4 la sută, iar restul sunt devieri tarifare și o marjă de profit.

Hotărârea ar urma să intre în vigoare din 1 aprilie 2026.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!